FOTO Puțin rău și mult bine, la omul care a pus România „pe șine” – Evadare, corupție, reforme și progres nemaivăzut

​Principatele române erau la 1859 sărace, fără căi ferate, cu drumuri proaste și cu multe datorii. A urmat perioada Cuza, iar în șapte ani s-au făcut reforme cât în 70 de ani, deși a fost și multă corupție, iar criticile au curs „în valuri”. Care au fost episoadele dramatice din viața lui Cuza? Ce nu prea se știe despre faimosul domnitor?

• La Muzeul Național de Istorie s-a deschis o amplă expoziție despre Cuza, iar pozele din articol sunt făcute acolo.

Arestare, evadare și revenirea din exil

Cuza este un nume cu care ne întâlnim des. Nu există oraș unde să nu fie nume de străzi sau unde să nu se găsească o statuie a domnitorului Unirii. Dar Alexandru Ioan Cuza a avut o viață ca în filme. Spre exemplu, la Revoluția din 1848, în martie, s-a numărat printre cei 13 tineri arestați pentru că au semnat o petiție în favoarea unor reforme. Revoluționarii arestați au fost trimiși de la Iași la Galați, spre a fi predați otomanilor de peste Dunăre, dar Cuza a reușit să evadeze în timpul călătoriei și să fugă în Bucovina.

În diverse biografii, Cuza este descris ca fiind un om simpatic și inteligent și foarte direct. În tinerețe îi plăcea vinul și mereu i-au plăcut femeile frumoase, având o amantă devenită faimoasă, Maria Obrenovici, cu care a avut doi copii pe care Cuza i-a înfiat și pe care soția sa, Elena Doamna, i-a crescut.

Elena Doamna (stânga) și Maria Obrenovici (dreapta)

Cuza era descris ca fiind o fire de boem, dezinteresat de starea materială, fiind pasionat de cai, de biliard și de jocuri de societate. Cuza nu bea mult alcool, dar fuma mult și consuma cafea des. A suferit de boli de plămâni și de inimă.

A fost aproape o minune faptul că Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn al Moldovei, fiindcă la final de 1858 erau înscriși 38 de candidați pentru domnie, iar Cuza nu era printre ei. A fost propus la început de 1859, dar aproape nimeni nu credea că poate ieși câștigător.

Măsuri și greutăți

Pentru că marile puteri europene au fost puse în fața faptului împlinit a fost, spun istoricii, unul dintre rarele momente din istorie în care politicienii din aceste locuri au avut o neobișnuită abilitate pentru a profita de o situație favorabilă. Cuza a fost ales în 1859 domn în Moldova și în Țara Românească, fiindcă marile puteri spuneau că principatele trebuie să aibă doi domni, însă nicăieri NU scria că se interzice alegerea aceleași persoane și la București, dar și la Iași. Istoricul Neagu Djuvara a scris că „este aici un exemplu minunat de inteligență a clasei noastre politice de atunci”.

A fost un act de o neobișnuiă abilitate politică, ceea ce Nicolae Iorga a numit „sistemul faptului împlinit”

Unirea a fost posibilă și fiindcă marile puteri europene, mai ales Franța, au perceput principatele Dunărene ca fiind un „stat tampon” solid care să blocheze avansul Rusiei spre Balcani. Unirea Moldovei cu Țara Românească ar crea un echilibru european, iar Rusia ar putea fi ținută la distanță. Mai este un motiv: grânele din principate ajungeau în Anglia, iar această mare putere dorea să asigure securitatea fluxului cerealier, fără ca Rusia să îl pună în pericol.

Principatele sărace, fără căi ferate, cu drumuri proaste și cu multe datorii

Principatele dunărene se găseau la 1860 într-o situație economică înfiorătoare, uneori nefiind bani pentru plăți ce erau scadente peste trei zile. Nu existau căi ferate, iar drumurile erau foarte proaste și călătoria putea dura mai mult de o săptămână între București și Iași.

Criza economică și financiară era gravă, lipsa de numerar era acută, exporturile au scăzut dur, mulți negustori au dat faliment, profesorii își primeau greu lefurile și au fost introduse noi taxe și impozite. În aceste condiții, nu este de mirare că au fost multe proteste de stradă și, în unele cazuri, au fost intervenții în forță ale autorităților, intervenții care au dus și la moartea unor oameni.

Cele două principate avea cam patru milioane de locuitori.

„Nu există instituție modernă care să nu aibă conexiune cu Alexandru Ioan Cuza, de la Parchetul General, până la Ministerul Educației, toate își au originile în instituții create de Alexandru Ioan Cuza”, spunea Ernest Oberlander – Târnoveanu, director al Muzeului Național de Istorie, la deschiderea expoziției „Cuza – 150 de ani”.

„Cuza a fost omul care a pus România pe șine, pe roate .Chiar dacă prima cale ferată a fost inaugurată în 1869, el a pus bazele proiectului și el s-a asigurat că această cale ferată pe care mergea România se îndrepta spre Vest, nu spre alte direcții”, mai spune șeful MNIR. Prima cale ferate din principate s-a deschis în 1869, dar inițial a fost proiectată să fie construită pe vremea lui Cuza.

Interesant este că nu banii reprezentau principala problemă, ci oamenii instruiți, fiindcă pe vremea când Cuza a ajuns la domnie în principatele unite, devenite în 1862 România, erau foarte puțini oameni care aveau Bacalaureatul și doar câțiva cu studii superioare. Nivelul analfabetismului era printre cele mai ridicate din Europa: peste 80%.

În doar câțiva ani s-au făcut o mulțime de reforme, de la adoptarea sistemului metric, până la legea privind interzicerea cumulului de funcții publice și de la faimoasa lege a secularizării averilor mănăstirești, până la cea despre organizarea orașelor și comunelor.

Privindu-le cu ochii de acum, acele reforme au fost foarte multe, în foarte scurt timp și într-o perioadă tensionată, însă în acei ani o parte dintre reforme erau prea radicale, încât să se vadă imediat efectele. Rezultatele s-au văzut mai târziu, în special după 1870.

Deși la prima vedere s-ar crede că domnitorul a avut sprijin larg din partea politicienilor, nu a fost așa. Conservatorii, majoritari în Parlament, se opuneau vehement reformei electorale, dar și celei agrare, fiindcă le afecta averile. Liberalii erau nemulțumiți nu doar fiindcă nu fuseseră chemați la guvernare, dar și fiindcă o parte dintre liberali spuneau că A I Cuza ar fi acționat cu prea puțină moderație în adoptarea unor reforme.

Modernizare pe toată linia

„Dacă nu ar fi fost Cuza, probabil că nici succesele lui Carol I nu ar fi fost atât de mari și atât de importante. Cuza a pus fundații temeinice, pentru ceea ce se chema o societate modernă. Avea o dorință extraordinară de progres. Dacă citiți corespondența diplomatică a consulului francez Victor Place, veți vedea că pe vremea lui Cuza era o adevărată erupție, fiindcă guvernul lui Cuza era precum un vulcan din care se revărsau idei, dorința și fapte pentru modernizarea societate. Nu trebuie uitat că el a fost unul dintre cei mai influenți pro-europeni din istoria noastră”, explică Ernest Oberlander – Târnoveanu.

„Cuza realizează performanţe ce fac din el un semănător – în sens evanghelic – al modernizării; nu există ogor al vieţii publice în care el să nu fi aruncat sămânţa înnoirii”, scria Florin Constantiniu în cartea „O istorie sinceră a poporului român”. În șapte ani a făcut enorm de multe, mai ales că România nu era independentă și se găsea sub un provizorat apăsător, fiindcă mulți din țară doriseră domn străin și această dorință nu a dispărut, ci doar se aștepta contextul potrivit (care avea să vină în 1866).

Pare puțin mai greu de crezut, dar Cuza a fost foarte contestat în timpul domniei sale și în anii de după, iar imaginea sa a căpătat greutate mai ales după 1900. Primele monumente în cinstea sa au apărut la 1904, deci la aproape 40 de ani de la abdicare. Grupul de statui din Piața Unirii din Iași a fost dezvelit abia în 1912, după ce regele Carol I a intervenit personal, fiindcă autoritățile de la Iași au amânat cât s-a putut de mult amplasarea statuilor.

Cuza a fost caracterizat de Florin Constantiniu ca fiind „inteligent, voluntar, abil, hotărât să meragă până la capăt, Cuza a lăsat să-i fie umbrite calitățile de o viașă privată dezordonată și de o camarilă de o joasă calitate”.

Sunt teorii care susțin că domnitorul s-ar fi aflat la originea asasinării premierului Barbu Catargiu, care a fost împușcat în timp ce trecea cu trăsura pe sub turnul clopotniței din dealul Mitropoliei, însoțit de prefectul Capitalei, Nicolae Bibescu. Se întâmpla pe 8 iunie 1862.

Corupția nu lipsea, ci „ungea” rotițele sistemului

Mai ales în ultimii ani ai domniei, când tot mai mulți s-au arătat nemulțumiți de stilul de conducere al Domnitorului, s-a discutat despre camarila domnească și despre corupție. Figura centrală era Cezar Liebrecht, un fost ofițer belgian venit în România după Revoluția de la 1848, un om cu care Cuza s-a împrietenit după ce l-ar fi cunoscut la Cazinoul din Galați.

Liebrecht a ajuns Inspector General al Poștelor și Telegrafului din Principate, a abuzat de funcție, a angajat oameni de încredere, formând un fel de „serviciu secret” eficient care să-i execute ordinele. A devenit unul dintre cei mai bogați oameni din Principate și a ajuns un personaj nu doar puternic, ci și periculos, fiindcă era mai influent decât orice ministru.

Corupția era prezentă la toate nivelurile societății și unele lucruri mergeau cum merg și acum: „Curtea avea favoriți, miniștrii asemenea, prefecții aveau asemenea, subprefecții asemenea. Acești favoriți erau uleiul care ungea roatele machinei regimului”, scria Dimitrie Bolintineanu, un apropiat al lui Cuza.

Popularitatea lui Cuza a suferit mult după lovitura de stat din 2 mai 1864, moment după care a fost revitalizată „monstruoasa coaliție”, după cum avea să rămână în istorie opoziția față de Cuza și grupul de oameni care l-au forțat să abdice în februarie 1866. Poziția lui Cuza a fost din ce în ce mai șubredă și ambele partide mari au devenit nemulțumite.

S-a scris și că domnitorul ar fi fost mason, însă istoricul Neagu Djuvara a scris că, după ce a consultat mai multe documente, concluzia este că nu a fost mason, însă a avut legături strânse cu masonii. „Este cert că tinerii unioniști care i-au propus candidatura și care l-au votat era toți masoni. El a fost, la început, creația masonilor și tot masonii l-au răsturnat, după șapte ani”, scria Neagu Djuvara.

10 lucruri despre Alexandru Ioan Cuza

• S-a născut la Bârlad (1820) și a murit la Heidelberg (1873), în Germania, deși și-ar fi dorit mult să revină în ultimii ani ai vieții la moșia de la Ruginoasa.

• A obținut bacalaureatul în litere la Paris și a studiat și la Bologna și Padova.

• Mama sa era de origine genoveză (Sultana Cozadini)

• A fost nevoit să ia pentru scurt timp calea exilului după Revoluția de la 1848. A ajuns în Bucovina, la Viena, la Paris și la Constantinopol, dar a revenit în țară în vara lui 1849.

• I s-a oferit o funcție mare pentru a trece în tabăra celor care se opuneau unirii principatelor. A rămas unionist convins.

• Secularizarea averilor mănăstirești a fost cea mai radicală reformă a sa și cea mai complicat de realizat. Prin această lege, aproximativ 25% din teritoriul țării intra în patrimoniul statului, ceea ce a mărit suprafața disponibilă pentru viitoarea împroprietărire.

• Prin reforma agrară au fost împroprietărite peste 510.000 de familii de țărani. Măsura a supărat puternic atât elitele conservatoare, cât și pe cele liberale, fiindcă în acele timpuri cam toți mari politicieni aveau foarte multe pământuri, iar proprietatea funciară era baza prosperității elitelor.

• Așa-numita „revoltă a zarzavagiilor” este un moment care a afectat puternic popularitatea lui Cuza. S-a petrecut la început de august 1865 și a fost reprimată violent de armată, fiind aproximativ 20 de morți.

• A știut că va exista un complet împotriva sa și că va fi forțat să abdice, dar nu a făcut nimic. El intenționa să abdice o lună mai târziu. Rămâne celebru gestul de a semna ordinul de abdicare care i s-a pus în față, pe spatele căpitanului Pilat. Cuza era scos din palat la ora 5.00 dimineața. La doua zile de la abdicare pleca din țară.

• Regele Carol I s-a opus revenirii lui Cuza în țară, fostul domnitor dorind să revină la moșia de la Ruginoasa. Carol I avea în primii ani o poziție fragilă, iar revenirea lui Cuza în țară ar fi putut agita apele și mai mult.

Ce poți vedea la expoziția de la Muzeul Național de Istorie a României

Printre exponatele „fanion” se numără: tronul domnitorului Alexandru Ioan Cuza și cel al Doamnei Elena Cuza, sabia de învestitură primită de la sultanul Abdul Medjid I, trusa de pistoale de duel dăruită de împăratul Napoleon al III-lea, dar și tunica și casca de colonel de lăncieri.

Sunt prezentate foarte multe obiecte personale ale lui Alexandru Ioan Cuza (ceasuri, bijuterii, tabachere, porțelanuri, servieta, un tac de biliard) și ale Doamnei Elena Cuza (scrisori, sigilii, bijuterii, fotografii, trusa de scris, argintărie).

Alte exponate: decorații românești și străine, fotografii (ale domnitorului, dar și ale membrilor familiei sale), documente (oficiale și personale), litografii și picturi (portretul oficial pictat de Carol Popp de Szathmari, portrete ale Doamnei Elena Cuza, dar și ale Mariei Obrenovici), tipărituri, timbre și efecte poștale.

Sunt în vitrine și mărturiile legate de moartea lui Cuza (în expoziție se află expus tricolorul îndoliat folosit la înmormântare) sau de posteritatea acestuia (medalii, timbre, broșuri, bancnote).

Expoziția poate fi vizitată în perioada octombrie 2023 – martie 2024, de miercuri până duminică, între orele 10:00 – 18:00 (program de vară) și 09:00 – 17:00 (program de iarnă).