Sari direct la conținut

FOTO Rușii au aruncat în luptă o dronă extrem de rară / Ucrainenii au găsit-o prăbușită

HotNews.ro
Dronă rusească, Foto: Captura YouTube
Dronă rusească, Foto: Captura YouTube

Războiul din Ucraina a fost unul și al dronelor, mici sau mari, folosite și pentru atac, cât și pentru misiuni de supraveghere. Rusia a aruncat în luptă mii de drone, de toate tipurile, iar ultimele informații arată că a folosit până și dintre cele mai rare modele.

În ultima estimare de joi, forțele ucrainene apreciază că în cele 9 luni de război ar fi reușit să doboare aproape 1.500 de drone.

Atât de mare a fost „uzura” dronelor în acest conflict, încât de-a lungul timpului Rusia a apelat la tot felul de modele. Și Ucraina la fel, inclusiv modele improvizate și lansate în timpul lunilor de război.

Acum, însă, noi imagini au apărut care înfățișează una dintre cele mai rare drone rusești.

Ucrainenii au găsit-o prăbușită – epava unei drone Korsar, o dronă produsă doar în trei exemplare până acum de către biroul de design Luch.

Drona rusească Korsar, produsă în doar trei exemplare

Drona se vrea a fi o variantă îmbunătățită comparabilă cu modelul RQ-7 Shadow folosit de Statele Unite.

Primul prototip a fost prezentat în 2015, iar o variantă de export a fost prezentată abia în 2019. Oficial ea nu a intrat niciodată în dotarea forțelor rusești, și din informații apărute public doar trei exemplare fuseseră produse.

Drona e gândită în mod special pentru misiuni de supraveghere, poate atinge altitudini de la 100 m până la 5.000 m, ceea ce o face să stea departe de focul cu arme de calibru mic și diferite tipuri de sisteme portabile de rachete antiaeriene.

UAV-ul este capabil să funcționeze la o viteză maximă de 150 km/h și poate rămâne în aer până la opt ore. Este capabilă să funcționeze în toate condițiile meteorologice.

Varianta de export are o viteză cuprinsă între 100 km/h și 180 km/h. Oferă o rază de zbor de până la 100 km, în timp ce plafonul său de serviciu este între 100 m și 4.000 m, cu o anduranță de 7,5 ore.

VEZI ȘI:

–––––

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro