Sari direct la conținut

FOTO/VIDEO 100 de ani de la una dintre cele mai senzaționale descoperiri arheologice din istorie: Camera funerară a faraonului Tutankhamon

HotNews.ro
Camera funerara a lui Tutankhamon din Valea Regilor, Foto: Ben Curtis / AP - The Associated Press / Profimedia
Camera funerara a lui Tutankhamon din Valea Regilor, Foto: Ben Curtis / AP - The Associated Press / Profimedia

La 16 februarie 1923, arheologul englez Howard Carter (1874-1939) intra în camera funerară a faraonului Tutankhamon, ultima din cele patru camere ale mormântului aflat în Valea Regilor din Egipt, relatează site-ul History.com citat de Agerpres.

Când englezul Howard Carter a ajuns în Egipt, în 1891, era convins că există cel puţin un mormânt nedescoperit, în special, cel al mai puţin cunoscutului băiat-faraon, Tutankhamon, din dinastia a XVIII-a, care a trăit în jurul anului 1.400 î.Hr. şi a murit în jurul vârstei de 18-19 ani. Susţinut de bogatul lord Carnarvon, Carter a căutat timp de cinci ani fără succes.

La începutul anului 1922, lordul Carnarvon a vrut să anuleze căutarea, dar Carter l-a convins să îi mai acorde încă un an. În noiembrie 1922, aşteptarea a dat roade.

Descoperirea mormântului lui Tutankhamon în Valea Regilor

Echipa lui Carter a găsit trepte ascunse sub resturile de lângă intrarea unui alt mormânt. Treptele duceau la o uşă veche, pe ale cărei sigilii era trecut numele lui Tutankhamon. Când Carter şi lordul Carnarvon au intrat în antecamera mormântului, pe 26 noiembrie, au fost încântaţi să-l găsească practic intact, cu comorile sale neatinse după mai bine de 3.000 de ani.

La 16 februarie 1923, Carter a deschis uşa ultimei încăperi – camera funerară a faraonului Tutankhamon – unde se afla un sarcofag din piatră cu alte trei sicrie aflate unul în celălalt. Ultimul sicriu, din aur solid, conţinea trupul mumificat al regelui Tut.

FOTO: IanDagnall Computing / Alamy / Profimedia Images

Două luni mai târziu, lordul Carnarvon a murit în urma unei infecţii provocate de înţepătura unui ţânţar. Decesul lui brusc a dat naştere la zvonuri – şi la multe articole pline de imaginaţie – despre blestemul care aduce moartea sau nenorocirea celor care tulbură locul de odihnă al faraonului.

Carter şi-a continuat activitatea, sprijinit de văduva lordului Carnarvon. Dar când autorităţile egiptene au început să-şi asume un rol mai activ în descoperirile făcute, Carter şi-a oprit munca în semn de protest. A avut nevoie de aproape un an pentru a recăpăta accesul şi numai după ce el şi contesa au renunţat la toate pretenţiile asupra bunurilor funerare ale faraonului, potrivit National Geographic.

Când şi-a reluat activitatea, în 1925, Carter şi echipa sa s-au concentrat pe desfacerea sicrielor, o sarcină herculeană care necesita o îndemânare desăvârşită.

Primele două sicrie erau realizate din lemn de cedru, în timp ce al treilea sicriu era din aur solid şi cântărea aproape 114 kg. Înăuntru se aflau rămăşiţele mumificate faraonului, cu o mască funerară uimitoare din aur masiv acoperindu-i capul şi umerii – un artefact destinat să devină simbolul trecutului impresionant al Egiptului.

FOTO: Tara Todras-Whitehill / Associated Press / Profimedia Images

Comorile descoperite în mormântul lui Tutankhamon

Examinarea mumiei s-a desfăşurat de-a lungul a mai multor zile în octombrie şi noiembrie 1925 şi a fost înregistrată meticulos în jurnalele lui Carter. Masca de aur a rămas nemişcată, în timp ce echipa examina mumia strat cu strat, pentru a preveni deteriorarea.

Faraonul avea poziţia lui Osiris, zeul morţilor, cu mâinile de aur încrucişate, ţinând un cârlig şi un bici. Benzi de aur încrustate cu sticlă colorată şi pietre semipreţioase, cu desene complicate şi hieroglife înfăşurau mumia. Degetele de la picioare erau protejate de nişte degetare de aur, picioarele fiind aşezate cu grijă în sandale din aur masiv.

După ce au desfăcut straturile de pânză degradate de pe braţul stâng, echipa a descoperit brăţări şi inele articulate. Unele piese aveau modele fine cu mărgele granulate, modelate din electrum, un amestec de argint şi aur. Bijuteriile îl reprezentau pe tânărul rege, numele lui, pe scarabei şi zei.

FOTO: Amir Akar / AFP / Profimedia Images

În timpul procesului antic de pregătire a corpului unui faraon, care în mod tradiţional a durat 70 de zile, preoţii au îndepărtat organele interne şi creierul lui Tutankhamon, mai puţin inima, şi au aplicat o răşină specială.

Organele au fost depuse, apoi, în canope, vase speciale funerare care aveau modelate pe capac un cap de om sau de animal. În total, îmbălsămătorii antici au ascuns peste 140 de obiecte preţioase între 17 straturi de bandaje subţiri de in, înfăşurate cu evlavie în jurul rămăşiţelor lui Tut, potrivit National Geographic.

O serie de autopsii, raze X, scanări CT şi teste ADN efectuate în ultimul secol au încercat să facă lumină asupra descendenţei, vieţii şi morţii lui Tutankhamon. Cu toate acestea, de nenumărate ori, dovezile descoperite indică mai multe căi şi sunt deschise interpretării.

Ce se cunoaște despre faraonul Tutankhamon

Acesta s-a născut în timpul domniei faraonului Akhenaton, o perioadă în care venerarea tradiţională a unui panteon de zei a fost înlocuită cu venerarea unei singure zeităţi – Aton, Zeul Soarelui.

Tutankhamon a preluat tronul, la vârsta de opt sau nouă ani, şi, mai târziu, sub supravegherea sa, a avut loc o restaurare a vechilor practici, fără îndoială sub conducerea consilierilor şi a preoţilor dornici să-şi restabilească statutul.

Când a murit la vârsta de 18-19 ani, imaginile lor – precum şi obiectele special create pentru înmormântare şi moştenirile predecesorilor săi – au mers cu el în mormânt.

FOTO: Mohamed el-Shahed / AFP / Profimedia Images

Peste 5.000 de obiecte, de la unelte agricole în miniatură până la altare de aur, au fost aşezate în mormântul de 1.200 de metri pătraţi şi cu patru camere.

Articole de îmbrăcăminte, jocuri, bijuterii, arme, statui, mobilier, recipiente cu ulei şi parfumuri, mâncare şi vin, două vase cu pânze de dimensiuni reduse, instrumente muzicale, o mică armată de slujitori, au fost găsite alături de mumia faraonului Tutankhamon.

Majoritatea articolelor erau inscripţionate cu numele său sau includeau un desen cu reprezentarea lui.

Toate obiectele găsite au fost atent catalogate de-a lungul unei perioade de zece ani şi au fost expuse la Muzeul Egiptean din Cairo. Începând din 1960, expoziţii cuprinzând obiecte ale comorii lui Tutankhamon au avut loc şi în alte muzee din străinătate.

Pentru mai multe informații din lumea științei ne găsiți și pe noua noastră pagină de Facebook HotNews.ro Science. Suntem la doar un click distanță.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro