FOTO-VIDEO Bilanțul marilor lucrări de infrastructură rutieră din București. Ce a promis Gabriela Firea și ce a realizat
În 2019, Primăria Capitalei nu a reușit să termine niciunul dintre marile proiecte de infrastructură care aveau termen până la finalul anului: Pasajul Nicolae Grigorescu, Pasajul Ciurel, strada Fabrica de Glucoză. Totuși, s-au făcut progrese și sunt șanse mari ca proiectele enumerate să se finalizeze până în iunie 2020. În ceea ce privește lucrările noi, în 2019, după 15 ani de așteptări, lucrările la două obiective mari de investiții au început. Este vorba despre lărgirea străzii Prelungirea Ghencea și construirea pasajului de la Doamna Ghica. Tot în acest an a început consolidarea și modernizarea Podului Grant, dar și construirea parcării park&ride de la capătul Șoselei Pantelimon.
Lărgirea străzii Fabrica de Glucoză
În urmă cu câteva zile, Primăria Capitalei a deschis circulației cele două benzi nou făcute din strada Fabrica de Glucoză, iar cele două benzi vechi, pe care se circula înainte, au fost închise pentru lucrările de modernizare. Lucrarea este finalizată în proporție de 70%, practic ce a fost mai greu fiind deja făcut, respectiv modernizarea rețelelor de utilități, zidul de sprijin din partea dreaptă cum mergi spre A3, și primele două benzi de circulație, care s-au făcut practic de la zero. În perioada următoare se va scoate asfaltul de pe cele două benzi vechi, se va reface patul drumului și se va asfalta. Primarul Gabriela Firea promite că lucrările se vor finaliza în primăvară.
”De acum, constructorul se mută cu utilajele pe bucata veche a șoselei pentru decopertări, reconstrucția trotuarelor și turnarea noilor straturi de asfalt. Astfel, în funcție de condițiile meteorologice, lucrarea se poate finaliza în primăvară. Ultimul strat de asfalt, cel de uzură, va fi turnat la final, pe întreaga șosea. Pentru acest proiect, au fost realizate relocări complete ale rețelelor de apă, canalizare, gaze naturale și electricitate. De asemenea, a fost proiectată o variantă mai ușoară de ieșire a bucureștenilor care locuiesc în zona Intrarea Chefalului”, a anunțat primarul Gabriela Firea în urmă cu câteva zile pe pagina de Facebook.
Termenul inițial de finalizare a lucrării, potrivit contractului dintre Primăria Capitalei și constructor, era finalul acestui an. Marius Coaje, consilierul primarului Gabriela Firea pe probleme de infrastructură, explica în luna octombrie pentru HotNews.ro cauzele întârzierii: traficul nu a fost închis de tot, pentru o anumită zonă a fost nevoie de refacerea proiectului tehnic iar unul dintre constructori a intrat în insolvență.
Chiar și așa, aceasta este prima lucrare începută de Primăria Capitalei în ultimii 10 ani care va fi terminată cu o întârziere rezonabilă, de câteva luni. De exemplu, Pasajele de la Ciurel și Nicolae Grigorescu au o întârziere de 6 ani, respectiv 8 ani.
Municipalitatea a început pe data de 3 august 2018 lucrările de lărgire a străzii Fabrica de Glucoză de la două la patru benzi. Termenul de execuție din contract era de 15 luni, însă reprezentanții municipalității au promis inițial că va fi gata în 12 luni, respectiv în această toamnă, apoi până la finalul anului 2019.
Costul lucrării se ridică la 173 milioane lei, incluzând exproprierile. Proiectul noii șosele presupune lărgirea la 4 benzi, două pentru fiecare sens de circulație, a arterei de 1,8 km lungime, între Șoseaua Petricani – Nod A3 și Calea Floreasca. Fiecare bandă va avea 3,5 metri lățime, iar trotuarele vor include și o pistă pentru bicicliști cu o lățime de 1,5 metri pentru fiecare sens.
Intersecțiile pe care Șoseaua Fabrica de Glucoză le traversează vor fi reconfigurate și va fi realizată racordarea la sensul giratoriu din zona Autostrăzii A3. De asemenea, vor fi amenajate noi spații verzi, iar iluminatul stradal va fi modernizat.
Proiectul prevede și amenajarea de parcări, a două drumuri colectoare și semaforizare pe anumite segmente.
Dirigenția de șantier este realizată de Compania Municipală Dezvoltare Durabilă București. Executarea lucrărilor este realizată de asocierea Straco Grup – Tracon – Primacons Group, iar costul actualizat se ridică la circa 48 milioane lei fără TVA.
Pasajul Ciurel
Pasajul este finalizat în proporție de 90%. Corpul podului a fost finalizat, hobanele au fost puse și tensionate, iar prezent se lucrează la rampe. Rampa dinspre Dâmbovița spre Șoseaua Virtuții aproape a fost finalizată, la fel și cele dinspre Lacul Morii, și cea de urcare dinspre Virtuții spre Splaiul Independenței . În stadiu incipient este rampa de coborâre de pe pasaj pe Splaiul Independenței. Aflată luni într-o vizită pe șantier, primarul Gabriela Firea a declarat că pasajul va fi gata în aprilie 2020 și că deja au început testele de siguranță a podului.
”În primăvara anului viitor, bucureștenii vor putea circula pe Podul Ciurel, un obiectiv de investiții extrem de important pentru fluidizarea traficului din Capitală. Astăzi au început primele teste statice si dinamice la structura de rezistență a podului, în conformitate cu legislația in vigoare. Acestea vor fi transmise spre analiza către proiectant și expert urmând ca, în perioada următoare, să primim rezultatele și să realizăm o nouă serie de teste. Reamintesc faptul că acest proiect, inițiat în urmă cu 12 ani, a fost preluat cu un grafic de execuție de doar 10 %, iar în prezent, nodul Virtuții, componentă a acestei investiții, este realizat în proporție de 90%”, a anunțat Gabriela Firea pe pagina de Facebook.
În ceea ce privește cea de-a doua etapă, Nod Virtuții-Uverturii, Gabriela Firea a anunțat că a dat ordinul de începere a proiectării, iar în prezent se lucrează la elaborarea proiectului tehnic. Pentru exproprierile necesare în această etapă este nevoie de 47 milioane lei și se așteaptă bugetul pe 2020.
Promisiuni nerespectate și cifre greșite
Într-un comunicat emis de Primăria Capitalei la începutul lunii aprilie 2019 se arăta ca în proiectul de buget pe anul în curs s-au prevăzut pentru Penetrația Splaiul Independenței – Ciurel – Autostrada București – Pitești – Nodul Virtuții circa 11 milioane de euro, iar lucrarea se va finaliza până la finalul acestui an.
Într-un alt comunicat emis la începutul anului, reprezentanții Primăriei Capitalei afirmau că s-au recuperat întarzierile din ultimii ani, iar proiectul a ajuns de la 13% la 90%.
Primarul Gabriela Firea și reprezentanții Primăriei Capitalei au anunțat de mai multe ori pe parcursul anului 2018 că Pasajul de la Ciurel va fi gata în luna noiembrie 2018, termen asumat de constructor. Pe 15 octombrie 2018, însă, după o vizită pe șantier primarul Gabriela Firea a postat pe pagina de Facebook că Pasajul de la Ciurel este realizat în proporție de 90%.
Pasajul Ciurel face parte din Străpungerea Ciurel – Nod Rutier Virtuții. Valoare totală a proiectului este de 128 milioane euro.
În a doua etapă Primăria Capitalei va realiza străpungerea către A1. Culoarul stabilit inițial pentru lucrare nu va mai fi însă respectat.
Primăria Capitalei a demarat lucrările la drumul expres spre Autostrada București-Pitești în 2010, iar potrivit documentelor prezentate la vremea respectivă, artera, de 8,3 km, ar fi urmat să facă legătură între Splaiul Independenței și autostrada A1. Licitația pentru executarea lucrării a fost câștigată de către consorțiul JV Bogl – Astaldi – Euroconstruct -Tehnologica și Proiect București, termenul estimat pentru finalizare fiind de 35 luni, de la începerea lucrării, respectiv anul 2014.
Lucrările au fost oprite la câteva luni după ce au început atât din cauza litigiilor cât și din motive financiare. În 2014 au fost reluate, însă s-a lucrat cu viteza melcului.
Primarul Gabriela Firea spune că atunci când a preluat lucrarea, aceasta era la 13%. Potrivit primarului Gabriela Firea, motivele blocajului au fost următoarele, nu s-au făcut plăți către constructor, nu au fost mutate rețelele edilitare iar descărcarea arheologică a durat foarte mult.
Pasajul Nicolae Grigorescu
La pasajul de la Nicolae Grigorescu nu sunt mari schimbări, acesta fiind de peste 2 ani realizat în proporție de 90%, dar nu poate fi terminat deoarece trebuie înălțate cablurile de înaltă tensiune care trec pe deasupra. Anul acesta situația s-a deblocat, Enel a mutat deja cablurile care îi aparțineau, mai fiind de mutat doar cele de la Transelectrica.
”S-au apucat de treabă în octombrie, noi le-am și dat banii înainte. Enel a finalizat lucrarea. Mai trebuie să termine și cei de la Transelectrica. Am avut promisiune că vor termina până la finalul anului, acest lucru nu s-a întâmplat. Termenul lor contractual este luna martie 2020. După ce termină ei, noi în două luni putem termina pasajul. Practic este făcut tot, mai puțin acea jumătate de rampă. Venim cu umplutura, facem parapetul și turnăm asfaltul”, a explicat pentru HotNews.ro Marius Coaje, consilierul pe probleme de infrastructură al primarului Gabriela Firea.
În ceea ce privește etapa a doua, a proiectului, de lărgire a străzii Iuliu Hațeganu, până la Șoseaua Vitan Bârzești, studiul de fezabilitate, indicatorii tehnico-economici și culoarul de exproprieri sunt aprobate. ”Când MAPN-ul ne transferă terenul din administrarea lor, noi avem proiectul tehnic finalizat, ne putem apuca de lucrări”, a explicat Coaje. Noua arteră va avea o lungime de 1,3 km, 6 benzi și 3 stații de autobuz. Lucrările se estimează că vor costa 63 milioane lei.
Pasajul Nicolae Grigorescu este finalizat în proporție de peste 90% încă din 2018. Circulația pe sub pod a fost deschisă în 2019.
Pasajul face parte din străpungerea Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu care constă în lărgirea B-dului Nicolae Grigorescu la trei benzi pe sens, realizarea unui scuar median de 7-12 metri și lărgirea trotuarelor la 5 metri, construirea unui pasaj peste Dâmbovița.
Proiectul a fost început în martie 2010 și ar fi trebuit încheiat la sfârșitul anului 2012. Lucrarea a fost însă blocată circa patru ani deoarece Consiliul General al Municipiului București nu a aprobat exproprierile, estimate la o valoare de 35 milioane lei (8 milioane euro). În urma unei licitații, valoarea proiectului a fost stabilită la 90 milioane lei. Lucrările au fost reluate în luna martie 2014. Exproprierile pentru prima etapă a lucrării sunt estimate la 30,9 milioane de lei.
Lucrări începute în 2019
Parcarea Park&Ride de la capătul Șoselei Pantelimon
Primarul general, Gabriela Firea, a semnat în luna august contractul pentru execuția parcării supraterane park&ride de 500 de locuri la intersecția Pantelimon-Vergului, valoarea investiției fiind de aproximativ 21 milioane de euro. Lucrările au început în această toamnă, având termen de finalizare 12 luni.
Proiectul prevede realizarea unui nod intermodal cu bucla întoarcere tramvai, peroane, sală așteptare, zona food, zona maxi taxi, culoar pana la viitoarea stație de metrou și pasaj pietonal care va înlocui trecerile de pietoni. În plus, cu acești bani se va construi și o parcare subterană de 171 de locuri în zona școlii 46.
Până la finalul acestui an s-a făcut o parte din structura de rezistență a facilității, proiectul fiind la circa 15%.
”S-a făcut o parte din structura de rezistență, cuzineții, practic structura de rezistență pe care va fi turnată placa pe care se așează structura metalică. Suntem la 15%. Avem structura metalică cumpărată, materialele cumpărate, termenul de finalizare a lucrării este august 2020”, a explicat Marius Coaje, consilierul pe probleme de infrastructură al primarului Gabriela Firea.
Simulare cum va arăta parcarea park&ride de la capătul Șoselei Pantelimon; Foto: PMB
Parcarea face parte din proiectul de reabilitare a Șoselelor Iancului-Pantelimon și trebuia terminată la finalul anului 2014. Inițial, primăria a vrut să facă parcarea subteran, iar apoi a schimbat proiectul și a decis să o facă suprateran. În plus, șantierul a fost blocat din cauza întrării în insolvență a constructorului, apoi au fost probleme cu consultantul. În 2017, primarul Gabriela Firea promitea că lucrările vor începe în 2018, însă acest lucru nu s-a întâmplat.
Pasaj Doamna Ghica
Primăria Capitalei a început lucrările la pasajul suprateran de la Doamna Ghica în luna septembrie, cu devierea rețelelor de utilități. Până la finalul anului s-a lucrat în principal la acest lucru.
”Am făcut zidurile sprijin stânga dreapta, am lucrat la devierea și modernizarea rețelelor RADET, ENEL, iluminat public. De devierea rețelelor de gaz s-a ocupat Distrigaz, iar pe cele de apă-canal le va face Apa Nova prin programul Bucur. Încă nu s-a dat autorizația de construire pentru pasaj, suntem în procedură de obținere a avizelor. Cred că undeva prin ianuarie terminăm. Cred că în aprilie pilele și culeile ies din pământ, iar dacă merg bine lucrurile, la finalul anului viitor pasajul va fi gata”, a explicat Marius Coaje, consilierul primarului Gabriela Firea pe probleme de infrastructură.
Pasajul va fi făcut peste Șoseaua Colentina și va avea două benzi pe sens, valoarea lucrărilor fiind de circa 28 milioane de euro. Indicatorii tehnico-economici, aprobați în luna ianuarie, în acest an, au stabilit că acesta va avea circa 200 de metri lungime și 16,5 metri lățime. Lucrările sunt executate de Trustul de Clădiri Metropolitane București, contractul fiind dat companiei municipale pe 16 mai 2019.
Simulare cum va arăta pasajul
În septembrie, municipalitatea a dat autorizație pentru relocarea și modernizarea rețelelor edilitare din zonă. Tot în această toamnă, Consiliul General, la propunerea primarului Gabriela Firea, a aprobat o hotărâre prin care nu mai este nevoie de Plan Urbanistic Zonal pentru proiectele publice care figurează deja în Planul Urbanistic General. Astfel, Primăria Capitalei poate emite în orice moment autorizația de construire pentru pasaj, după obținerea avizelor necesare. Cel mai probabil acest lucru se va întâmpla în primăvară, când vor începe efectiv lucrările de construcție. Termenul de finalizare este de 12 luni de la data începerii. Deși decizia este una controversată, deoarece practic scurtează foarte mult timpul de reacție în cazul unor proiecte nocive pentru oraș, dacă lucrurile sunt în ordine, poate ajuta la finalizarea într-un termen mai scurt a lucrărilor. Elaborarea și aprobarea unui PUZ poate dura 1/2 ani.
Proiectul a început cu scandal, oamenii care locuiesc în blocurile din zonă fiind nemulțumiți că pasajul trece foarte aproape de ferestrele lor, dar și de faptul că s-au tăiat circa 220 de arbori. Imediat ce a început tăierea copacilor, câteva asociații de proprietari au anunțat chiar că vor da în judecată Primăria Capitalei ca să suspende autorizația de construire emisă pentru pasaj. Cetățenii au spus că nu sunt împotriva construirii unui pasaj, dar spun că ar dori fie unul subteran, fie un pasaj suprateran mai îngust. Locuitorii din zonă s-au mai plâns de faptul că Primăria Capitalei nu a fost transparentă și nu li s-a prezentat înainte cum va arăta pasajul, pe unde va trece și că vor fi tăiați copaci, o parte plantați chiar de cei care locuiesc acolo. Municipalitatea a anunțat imediat după apariția scandalului că vor fi plantați în loc 660 de arbori.
Lărgirea străzii Prelungirea Ghencea
Lucrările pentru supralărgirea bulevardului Prelungirea Ghencea din Capitală au început în luna septembrie, cu demolarea imobilelor de pe partea stângă cum mergi spre Șoseaua de Centură, pe segmentul dingtre strada Brașov și Râul Doamnei.
”Până acum am făcut exproprierile, demolările, am curățat amplasamentul și am făcut zidul de sprijin pentru viitoarea linie de tramvai. Am făcut săpăturile pentru rețeaua de apă și canal. În bugetul pe anul 2020 punem bani pentru exproprieri pe tronsonul Râul Doamnei – Valea Oltului și ne apucăm de treabă și acolo, până ajungem la strada Mărăcineni”, a explicat Marius Coaje, consilierul primarului Gabriela Firea pe probleme de infrastructură.
Potrivit proiectului, noua arteră va avea aproximativ 6 km, cale dublă de tramvai, 2 benzi de circulație pe sens, pistă de biciclete, trotuare și spații verzi între acestea și partea carosabilă. Totodată, se va mai realiza un nod intermodal (tramvai 41, autobuze și microbuze ale liniilor preorășenești) precum și o parcare de tip Park&Ride cu o capacitate de 300 de locuri, ce poate fi extinsă, ulterior, până la 500 de locuri.
Proiectul începe pe Bulevardul Ghencea, de la Terminalul Tramvaiului 41, traversează intersecția cu Str. Brașov, se continuă cu Prelungirea Ghencea, se intersectează cu principalele străzi și se termină la intersecția cu Centura Municipiului București, într-un nod intermodal. Toate intersecțiile cu drumurile laterale vor fi reamenajate, iar cele cu străzile Brașov, Valea Oltului și Râul Doamnei vor fi semaforizate.
Lucrarea este realizată de Trustul de Clădiri Metropolitane. Contractul privind supralărgirea bulevardului este în valoare de aproximativ 73,5 milioane euro fără TVA, costul total al proiectului este de aproximativ 122 milioane euro.
Proiectul propus se va corela cu Nodul Rutier de la Domnești care se afla sub coordonarea CNAIR, prin care se realizează legătura cu Centura București.
Reabilitarea Podului Grant
Primăria Capitalei a început lucrările de consolidare și reabilitare a Podului Grant în luna aprilie 2019.
”Pe toată zona de sub pasaj a fost îndepărtată tencuiala, s-au consolidat pilonii, s-a scos calea de rulare tramvai, s-a spart placa de beton, a fost turnată una nouă, s-au montat traversele, șina, pe calea de rulare s-a frezat până la beton, s-au reparat fisurile și s-a pus asfalt. S-a finalizat și procedura pentru rosturi. Pe la sfârșitul lunii ianuarie, dacă permite vremea, vom pune rosturile, apoi se poate asfalta strada și se pot monta parapeții. Pasajul se va finaliza în primăvară”, a declarat Marius Coaje, consilierul pe probleme de infrastructură a primarului Gabriela Firea.
În prezent se circulă pe pasaj, pe o singură bandă pe sens, iar bretelele sunt închise. Tramvaiul 41 circulă pe pod pe o singură parte, ceea ce generează întârzieri. Pe perioada verii circulația tramvaiului a fost oprită, ceea ce a stârnit nemulțumirea celor care îl foloseau.
Lucrările de consolidare și modernizare a Podului Grant sunt estimate la circa 52,2 milioane lei și sunt realizate de Compania Municipală Străzi, Poduri și Pasaje București.