FOTO/VIDEO Bugetul pe anul 2025, adoptat pe repede înainte de comisiile din Parlament. Când are loc votul final

Comisiile din Camera Deputaților și Senat au votat marți pe repede înainte bugetul pe anul 2025. Primele comisii au început ședințele de la ora 8:00 (cea pentru învățământ și cea pentru administrație publică, de exemplu) și ultimele ședințe programate au început de la ora 14:00 (comisia pentru cercetarea abuzurilor, de exemplu).
Miercuri urmează să aibă loc de la ora 14:00 ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru dezbaterea proiectului de buget pe anul 2025, iar joi va avea loc votul final, conform programului, care poate suferi însă modificări.
Comisiile pentru buget, finanțe și bănci au aprobat marți bugetul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, al Consiliului Legislativ și al Avocatului Poporului, conform Agerpres.
Conform proiectului de buget aprobat de Guvern, Consiliului Legislativ i s-au alocat credite bugetare de 15,38 milioane lei (scădere de 0,11%), iar la capitolul personal este prevăzută suma de 14,30 milioane lei (creștere de 1,38%).
Ședința comisiilor pentru buget-finanțe se va prelungi. Conform programului, ședința se va încheia abia miercuri dimineață, la ora 4:45, când sunt programate dezbaterile finale în comisie.
Parlamentarii din comisii au aprobat și bugetu Senatului din 2025, cu 24 de voturi „pentru” și 20 împotrivă.
Se stabilește la suma de 277.940.000 lei. Asta înseamnă că bugetul Senatului – față de cel aprobat pe anul 2024 – cunoaște o diminuare de 28,39%”, a spus secretarul general al Senatului, Mario Ovidiu Oprea, citat de Agerpres.
Bugetul Camerei Deputaților a fost aprobat cu 25 de voturi „pentru” și 20 împotrivă.
„Avem un buget de 562.929.000 lei credite de angajament din care 551.000.000 credite bugetare. La cheltuieli de personal avem o sumă de 374.750.000, la bunuri și servicii avem 78.850.000 lei”, a afirmat secretarul general adjunct al Camerei Deputaților George Dimitrică.
„Suma pe care trebuie să o plătească românii este uriașă pentru un președinte care ocupă în mod abuziv Palatul Cotroceni”
Bugetul Administrației Prezidențiale a fost aprobat de comisiile din Parlament. Consilierul prezidențial Vladimir Duhan a spus că bugetul este unul „acoperitor”, conform Agerpres.
„Acest proiect de buget permite continuarea programelor de investiții ale Administrației Prezidențiale, mai mult decât necesare pentru reabilitarea și modernizarea unor elemente de infrastructură aferente sediului instituției complex Palat Cotroceni”, a spus Duhan.
„Oricum, suma pe care trebuie să o plătească românii este uriașă pentru un președinte care ocupă în mod abuziv Palatul Cotroceni”, a spus deputatul USR Cezar Drăgoescu.
Ministrul Finanțelor spune că face „tot posibilul” să ducă la bun sfârșit anul „fără să modificăm taxe și impozite”
Și bugetul Ministerului Afacerilor Externe (MAE) a primit aviz favorabil din partea comisiilor din Parlament, cu 36 de voturi „pentru” și 26 împotrivă. Toate amendamentele depuse la buget au fost respinse.
„În ceea ce privește cheltuielile pentru asigurarea resurselor necesare în vederea implementării agendei de politică externă, respectiv funcționarea în condiții optime a aparatului central, a misiunilor diplomatice și a oficiilor consulare, în bugetul pentru 2025 au fost alocate fonduri în cuantum de 494.500.000 de lei, mai puțin cu 5% față de anul trecut. Contribuții la organizații internaționale pentru 2025 – la acest capitol sunt alocate fonduri în cuantum de 240.000.000 de lei, mai puțin cu 22,7% față de anul trecut”, a spus ministrul Emil Hurezeanu, citat de Agerpres.
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a spus marți în Parlament că va face „tot posibilul” să ducă la „bun sfârșit acest buget, fără să modificăm taxe și impozite”.
„Măsurile au fost luate de Guvern în decembrie și am făcut calculul bugetului bazându-ne pe impozitele și taxele care sunt astăzi în vigoare și n-avem nicio intenție să modificăm aceste impozite și taxe. Reducem cheltuielile și ne încadrăm în 7% deficit”, a spus ministrul, citat de Agerpres.
–
Miercuri urmează să aibă loc de la ora 14:00 ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru dezbaterea proiectului de buget pe anul 2025, iar joi va avea loc votul final, conform programului, care poate suferi însă modificări.
Comisiile pentru sănătate din Parlament au avizat favorabil bugetul Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), cu 21 de voturi „pentru” și 13 „împotrivă”. Cele 64 de amendamente depuse de parlamentarii opoziției au fost respinse în bloc.
ANSVSA: „Un puternic impact negativ asupra sănătății publice”
Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) va avea un buget mai mic în acest an. Deși președintele instituției, Alexandru Nicolae Bociu le-a spus parlamentarilor din comisie că scăderea bugetului va avea „un puternic impact negativ din punct de vedere economic și social asupra sănătății animalelor și asupra sănătății publice”, comisia a avizat favorabil bugetul, cu 18 voturi „pentru” și 14 împotrivă.

„În condițiile bugetului alocat, ANSVSA va putea realiza acțiuni sanitar-veterinare cuprinse în programul strategic în proporție de maximum 38%. Subliniez acest lucru din cauza faptului că periclităm exporturi cu țări precum Iordania, Maroc, Algeria, Vietnam, Arabia Saudită, Qatar, Emiratele Unite Arabe, Statele Unite ale Americii, China, Azerbaidjan, Turcia, Libia și Kuweit”, a spus marți parlamentarilor din comisie șeful ANSVSA, citat de Agerpres.
Un amendament al coaliției a fost admis în comisiile pentru transporturi, toate celelalte 64 ale opoziției au fost respinse
Bugetul Ministerului Transporturilor a trecut de comisiile reunite ale Camerei Deputaților și Senatului cu 23 de voturi „pentru” și 14 împotrivă.
„Propunem și pentru 2025 un buget ambițios, care să fie concentrat pe investiții, mentenanță, dar și pe plata subvențiilor din acest sector. Este cel mai mare buget, după 1989, de care acest domeniu ar urma să beneficieze: 43,27 miliarde de lei, un buget cu aproape 20% mai mare decât cel de anul trecut, de 36,26 miliarde lei. Aceste sume sunt destinate preponderent finanțării contractelor pentru construcția și modernizarea infrastructurii mari de transport, dar și pentru achiziționarea de noi trenuri”, a spus în timpul ședinței comisiei ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Aici au fost depuse 65 de amendamente, din care 58 au aparținut USR, șase AUR și unul PSD. Acestea au fost supuse votului în bloc pe formațiuni politice. Amendamentele depuse de opoziție au fost respinse, însă cel depus de PSD a fost admis, fiind susținut de Ministerul Transporturilor.
Intotero, despre fondurile Ministerului Culturii: Mereu e loc de mai bine
Marți a fost aprobat de comisiile reunite și bugetul pentru Ministerul Culturii, cu 14 voturi „pentru” și șapte împotrivă. În acest context, Natalia Intotero a spus că „întotdeauna este loc de mai bine”.
„Ne vom strădui să avem o execuție bugetară foarte bună în primele luni ale anului pentru a putea solicita sume în plus prin rectificare bugetară. Toate (n. red.: proiectele) sunt o prioritate. Nu pot să fac o distincție între un domeniu sau altul sau între o instituție sau altă instituție. Fiecare domeniu este la fel de important”, a spus Intotero, citată de Agerpres.
