Sari direct la conținut

​​FOTOGALERIE Cum arată Cișmigiul după curățenia anunțată de primarul Nicușor Dan în urmă cu două săptămâni

HotNews.ro
Parcul Cismigiu - septembrie 20, Foto: Hotnews
Parcul Cismigiu - septembrie 20, Foto: Hotnews

În urmă cu două săptămâni, primarul general, Nicușor Dan, anunța că preia conducerea ALPAB și că 40 de angajați ai instituției vor intra și vor face curățenie în Parcul Cișmigiu, asta după ce presa a relatat despre paragina în care se afla grădina istorică. Marți și miercuri însă parcul arăta la fel de rău, singura îmbunătățire fiind că aleile erau mai bine măturate și s-a spălat mobilierul de la locul de joacă, iar la țarcul de câini s-a vopsit gardul, s-a pus nisip și plasă. În rest, peste tot excremente de pasăre, inclusiv pe tartanul de la locul de joacă, un miros insuportabil, iarba uscată, florile din jardiniere ofilite, iar mobilierul și gărdulețele în stare jalnică.

Contactat de HotNews.ro, primarul Nicușor Dan spune că în aceste două săptămâni s-au făcut mai multe lucruri care vizează în principal curățenia, dar cea mai mare problemă rămân păsările și oricât ar curăța angajații Primăriei, tot este mizerie.

”În aceste două săptămâni angajații ALPAB au intervenit și au tuns gardul viu, s-au înlocuit șipci la bănci și scaune. Există în fiecare zi, de la Compania municipală, oameni care spală locurile de joacă și băncile și 10 oameni de la ALPAB care greblează și iau gunoaiele aruncate. De curățenia pe alei se ocupă compania municipală, de cea de pe spațiul verde – ALPAB. Problema nerezolvată e a miilor de ciori și porumbei. Trebuie să găsim soluția, este aberant că nu s-a pus problema până acum, fiindcă este o problemă de ani de zile, cum izgonim ciorile și porumbeii din parc. Oricât de mult se spală, peste două zile va fi la fel. Trebuie să găsim o soluție cu specialiștii, până acum nu am găsit, nu știu dacă trebuie să punem ultrasunete sau altceva”, a explicat Nicușor Dan.

În ceea ce privește starea deplorabilă în care arată spațiul verde și jardinierele, primarul spune că va fi semănată iarbă când începe sezonul de plantare și vor fi aduse flori din serele ALPAB. ”Nu o să punem gazon și nici sisteme de irigații, ci o să semănăm iarbă și o să aducem plante perene”, a spus Nicușor Dan.

Primarul spune că deocamdată se vor ocupa în continuare de îngrijirea parcurilor angajații companiei municipale și ai ALPAB, dar se pregătește caietul de sarcini pentru scoaterea la licitație a unui acord-cadru pentru întreținerea spațiilor verzi.

Nicușor Dan a asigurat interimatul la ALPAB timp de aproximativ o săptămână, începând de pe 30 august, apoi a fost numită director interimar Roxana Balcu,fost director al Serviciului Întreținere Lacuri din ALPAB. Contactată de HotNews.ro pentru a explica ce au făcut angajații ALPAB în parc, aceasta ne-a îndrumat spre biroul de presă.

Reamintim că la ultima rectificare bugetară, din luna septembrie, s-au alocat pentru întreținerea parcurilor încă 3 milioane de lei, așa că în acest moment nu este vorba despre lipsa banilor.

Totodată, la ultima ședință de Consiliu General, Compania Municipală Parcuri și Grădini a pierdut exclusivitatea pentru prestarea serviciului, în parcurile municipalității având posibilitatea să intervină și angajații ALPAB, iar până la dizolvare va întreține spațiile verzi aflate în administrarea Primăriei Capitalei la prețuri cu 20% mai mici.

Pe 30 august, Nicușor Dan a preluat conducerea ALPAB și într-o vizită în parcul Cișmigiu a declarat că se intervine cu 40 de muncitori de la ALPAB, care au o săptămână să facă curățenie și să tundă iarba. Primarul a promis că în 2 ani toate parcurile din București, aflate în administrarea Primăriei Capitalei, vor arăta decent.

”După cum am promis, 40 angajați ai Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București sunt din această dimineață în Parcul Cișmigiu și vor lucra toată săptămâna pentru a face curățenie în parc. Ei fac ceea ce n-a făcut Compania Municipală Parcuri și Grădini, cei care aveau obligația contractuală de a întreține parcurile bucureștene. În funcție de modul în care va lucra ALPAB în perioada următoare, vom decide dacă vom lucra în continuare în această formulă sau dacă vom externaliza serviciul de curățenie și întreținere a parcurilor. Pe termen mai lung, nu e vorba doar de curățenie, ci și de modernizarea parcurilor. Acum ne ocupăm de curățenie, dar modernizarea parcurilor nu se poate face rapid, de azi pe mâine. Promit însă bucureștenilor că, în doi ani de zile, parcurile bucureștene vor arăta mult mai bine, fiindcă vor beneficia de investiții și lucrări de modernizare”, declara Nicușor Dan pe 30 august, în cadrul unei vizite în Parcul Cișmigiu.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro