FOTOGALERIE Cum dau peste cap lucrarile de toamna din Pipera traficul din estul si nordul Bucurestiului
Lucrarile din Pipera (cartier al orasului Voluntari, condus de primarul Florin Pandele) au dat peste cap traficul din estul si nordul Bucurestiului. Cu cateva luni inaintea alegerilor locale, Primaria Voluntari a intetit ritmul, care coincide insa cu reluarea traficului supra-aglomerat de toamna. Asa se face ca soferii catre tranziteaza bulevardul Pipera din Voluntari stau zeci de minute blocati in trafic din cauza lucrarilor de largire a strazii, cozile formandu-se la intersectia cu str. Erou Iancu Nicolae si la giratoriul de la intrarea in Bucuresti. In plus, accesul spre Soseaua Pipera, pe sensul spre bd. Barbu Vacarescu este blocat, ceea ce duce la redirectionarea traficului pe bd. Petricani si apoi spre str. Fabrica de Glucoza, str. Dimitrie Pompeiu, doua strazi si asa foarte aglomerate, si o straduta paralela cu calea ferata.
Si soselele Andronache si Colentina sunt afectate, multi soferi alegand sa mearga pe str. Popasului si apoi pe cele doua artere pentru a ajunge spre partea de est a orasului.
Lucrarile de modernizare a arterei au inceput in primavara acestui an, iar reprezentantii Primariei Voluntari spun ca se vor finaliza la sfarsitul anului, neexistand intarzieri. Asta desi, pe teren, inca se lucreaza la introducerea retelelor edilitare, iar carosabilul este departe de a fi terminat.
Reamintim ca lucrarile din Pipera au fost puternic contestate in vara acestui an, cand sute de locuitori din cartier i-au cerut primarului din Voluntari, Florentin Pandele, sa nu transforme Soseaua Pipera in drum de mare viteza. Cetatenii erau nemultumiti ca in cadrul proiectului de modernizare a bulevardului, Primaria voia sa creasca limita de viteza la 70 km/ora si sa puna parapeti de beton si borduri intre sensurile de circulatie, ceea ce facea imposibila intoarcerea intre giratoriul de la intrarea pe artera si Sos. Erou Iancu Nicolae. Cetatenii spuneau la acel moment ca Primaria Voluntari nu i-a consultat atunci cand a elaborat proiectul. Intr-un raspuns trimis de Primaria Voluntari la solicitarea HotNews.ro, reprezentantii institutiei au anuntat in vara ca vor modifica proiectul astfel incat sa tina cont de parerea riveranilor.
Ce spune Primaria despre stadiul actualelor lucrari si cand sustine ca se vor incheia:
„Conform graficului contractului de executie, pana in prezent nu exista intarzieri in realizarea lucrarilor. Lucrarile de modernizare prevad extinderea de la doua la patru benzi pe o distanta de aproximativ 6 km, introducerea retelelor de utilitati publice (canalizare menajera, canalizare pluviala, retea de apa), deviere de retele electrice si de retele de telecomunicatii, modernizarea iluminatului public stradal. Respectand avizul Politiei Rutiere, s-a lucrat pe mai multe segmente ale bulevardului, asigurandu-se in acelasi timp tranzitul autovehiculelor in zona. Lucrarile de introducere a retelelor de canalizare menajera, canalizare pluviala, retea de apa sunt finalizate pe o distanta de 5 km pe partea stanga a tronsonului de drum cuprins intre strada Toma Caragiu si pasajul suprateran Tunari (ce face legatura intre Orasul Voluntari si comuna Tunari). Pe acest segment de drum s-au realizat, de asemenea, lucrarile privind suprastructura rutiera, putandu-se circula pe stratul de asfalt deja turnat. Pe partea stanga a bulevardului, pornind de la sensul giratoriu de la intersectia bulevardului Pipera cu Soseaua Bucuresti Nord si pana la pasajul suprateran Tunari se lucreaza la realizarea sistemului de alimentare cu apa. Acesta va permite asigurarea apei potabile pentru rezidenti la parametri calitativi conform normativelor in vigoare. De asemenea, se executa lucrari de introducere a retelelor edilitare amintite anterior”, se arata intr-un raspuns trimis de Primaria Voluntari la solicitarea HotNews.ro.
„Pe un segment de drum de 900 de metri cuprins intre pasajul suprateran Pipera si intersectia bulevardului Pipera cu Soseaua Bucuresti Nord s-au realizat devieri ale retelelor electrice, lucrarile de introducere a retelei de canalizare pluviala fiind finalizate in proportie de 83%, a retelei de canalizare menajera de 22%, iar a retelei de apa de 17%. Extinderea zonelor rezidentiale din Voluntari a impus realizarea sistemului de canalizare ape menajere pe ambele parti ale bulevardului Pipera, cu o lungime totala de 7960 metri. Reteaua de canalizare menajera va fi echipata cu camine de vizitare ce vor permite monitorizarea functionarii acesteia. Lucrarile de realizare a descarcatorului de ape pluviale sunt realizate in proportie de 100%, in timp ce pentru canalizarea menajera si cea pluviala procentul de realizare este de 70%. De asemenea, asfaltarea este realizata in procent de 45% din totalul lucrarilor (avand in vedere si necesitatea finalizarii lucrarilor privind retelele edilitare)”, mai spun reprezentantii institutiei.
Primaria Orasului Voluntari a inceput in primavara anului 2015 lucrarile pentru reabilitarea si extinderea Bulevardului Pipera. Valoarea contractului de lucrari incheiat cu Asocierea S.C. DELTA ACM `93 S.R.L.- S.C. TELEMONTAJ EDILITAR S.R.L. – S.C. ELECTROCONSTRUCTIA ELCO GIURGIU S.A. este de 52.380.666,80 lei. Lucrarile de modernizare si extindere a bulevardului Pipera au termen de finalizare 31.12.2015.
FOTOGALERIE Stadiul lucrarilor la bd. Pipera