Sari direct la conținut

FOTOGALERIE Primaria sectorului 3 vrea sa construiasca un cartier de turnuri cu 25 de etaje inaltime in incinta Halei Laminor, monument istoric

HotNews.ro
Hala Laminor 3D, Foto: Hotnews
Hala Laminor 3D, Foto: Hotnews

Primaria sectorului 3 prin societatea Administrare Active Sector 3 vrea sa construiasca in incinta fostelor uzine Republica un cartier de turnuri cu 25 de etaje inaltime, potrivit unui proiect prezentat miercuri la Comisia Tehnica de Urbanism de pe langa Primaria Capitalei. O parte dintre blocuri vor fi construite in interiorul Halei Laminor, realizata dupa planurile arhitectulu Horia Creanga, si care este monument istoric de categorie A.

Potrivit proiectului prezentat la Comisia Tehnica de Urbanism, pe terenul de 130.750 mp se doreste construirea unui ansamblu de blocuri cu inaltimea maxima de 25 etaje (80 m) (POT 40, CUT 2) dar si cu cladiri mai mici. Initiatorul proiectului este Primaria sectorului 3 prin societatea Administrare Active Sector 3 la care este actionara, iar proiectul este realizat de Universitatea de Arhitectura si Urbanism Ion Mincu, sef de proiect fiind Constantin Enache. Ansamblul va adaposti in principal locuinte.

Simulare proiect imobiliar propus de Primaria sector 3 – varianta I si II; Foto: Florin Balteanu

Proiectul nu a fost adoptat acesta fiind doar in consultare la Comisia de Urbanism.

Primaria sectorului 3 a cumparat anul trecut Hala Laminor din cadrul uzinelor Republica platind pentru ea circa doua milioane de euro. Inainte de a face achizitia, reprezentantii institutiei spuneau ca doresc sa dezvolte un parc stiintific acolo.

„Primarul Sectorului 3 a incheiat, inca de anul trecut, parteneriate de colaborare cu principalele universitati din Bucuresti, unul dintre obiectivele principale ale colaborarii fiind realizarea unui parc stiintific in Sectorul 3. Conform studiului de oportunitate, realizarea acestui proiect va conduce la formarea unui nou pol urban de dezvoltare intr-un sector care, in prezent, nu detine decat un singur pol urban de dezvoltare, in zona Centrului Istoric. Realizarea unui nou pol urban major va avea un impact semnificativ in crearea de locuri de munca, cresterea calitatii vietii comunitatii, cresterea nivelului educational in comunitate, atragerea unui segment de populatie bine pregatit profesional, asigurarea spatiului fizic pentru munca, locuire, petrecerea timpului liber si furnizarea de servicii. Proiectul este, de asemenea, necesar intrucat ponderea persoanelor angajate in activitati, precum invatamant, sanatate, activitati profesionale stiintifice si tehnice, informatii si telecomunicatii – unde nivelul de salarizare este catre limita superioara – este mult mai redusa comparativ cu ponderea numarului de angajati in totalul populatiei angajate de la nivelul Bucurestiului. Primaria Sectorului 3 intentioneaza sa aleaga varianta de proiect care se inscrie ca obiectiv, cat mai exact, in Planul de Dezvoltare Regionala, astfel incat sa poata fi accesate din alocarile Uniunii Europene. Acest proiect va permite Primariei Sectorului 3 sa reabiliteze si sa protejeze toate cladirile de patrimoniu, unele monumente de arhitectura de interes national, care vor fi achizitionate”, se arata intr-un comunicat al Primariei sector 3 din 2014.

Hala Laminor a fost construita in 1936 dupa planurile arhitectului Horia Creanga pentru familia Malaxa care detinea uzinele. Hala are o dimensiune impresionanta 180x300m.

Arhitectura Uzinelor Malaxa, Horia Creangă articol de Nicolae Lascu in catalogul expoziției organizate la împlinirea a 100 de ani de la nastere, Uniunea Arhitectilor din România, 1992

In prezent, Hala se afla in paragina. Foto: Florin Balteanu

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro