Franarii  

Doua institutii cheie intr-o democratie – justitia si presa – gesticuleaza constant impotriva reformei, impotriva mersului inainte. Nu toata justitia, nu toata presa. Magistraturii din CSM au ales sa fie reprezentati la varf de o fosta colaboratoare a Securitatii, Florica Bejinaru. Reabilitand-o in plina discutie despre modernizarea statului, CSM a probat ca are resurse nebanuite de umor macabru si cinism, nu doar de antireformism. Cu ce ar fi insa presa mai breaza? Realitatea TV, de exemplu, i-a reabilitat pe fostul turnator Sorin Rosca Stanescu si pe Bogdan Chireac dupa ce, in urma acuzatiilor de santaj, i-a excomunicat.

In cazul alegerii Floricai Bejinaru, breasla a reactionat. Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania crede ca, prin alegerea sa in fruntea CSM, „justitia romana a primit cea mai grea lovitura pentru istoria sa din 1989 pana in prezent”. SoJust a luat pozitie iar Asociatia Magistratilor din Romania anunta ca va ataca in instanta alegerea sa.

Altfel spus, nu doar moralitatea Floricai Bejinaru sta sub semnul intrebarii, ci si legalitatea alegerii sale. Unii magistrati sustin ca votul s-a reluat de 6 ori ca sa iasa cine trebuie, sugerand ca CSM si-a ales seful prin aranjamente. Alti experti sustin ca alegerea Floricai Bejinaru incalca pur si simplu prevederi legale.

Ce legitimitate si autoritate in randul magistratilor va avea Florica Bejinaru daca va ramane presedintele CSM? Ce semnal transmite Romania la Bruxelles, cu un fost turnator ales in mod discutabil, dupa 20 de ani de la Revolutie, sa pazeasca moralitatea si etica profesionala a magistratilor? Cu astfel de optiuni, Bruxelles-ul va avea toate argumentele sa mentina mecanimsul de monitorizare si verificare, nu sa-l ridice cum viseaza politicienii de la Bucuresti.

Pana la sfarsitul anului 2010 ar trebui sa aiba loc alegeri pentru un nou CSM. Acest CSM a atins fundul prapastiei. Mai jos nu se poate. Vom afla, deci, curand daca judecatorii si procurorii vor trimite in cel mai inalt for al breslei tot personaje compromise, ocupati fiind exclusiv cu pastrarea lefurilor, sau se ingrijesc si de reformarea sistemului. Vom afla curand daca reformistii din justitie au facut masa critica sau avem de-a face, in realitate, cu o mana de magistrati luptatori cu morile de vant.

Dar presa? Cu ce ar fi mai putin scandaloasa alegerea Floricai Bejenariu in fruntea CSM decat recuperarea lui SRS si Bogdan Chireac de catre Realitatea TV? Sunt institutii diferite, veti spune. CSM e o institutie publica, presa e o afacere privata. Adevarat, insa ambele institutii au un rol determinant in modernizarea statului.

In afara unor reactii individuale pe tema reabilitarii cuplului SRS – Chireac provocate de cititorii HotNews.ro in discutii cu CTP sau Catalin Tolontan, breasla jurnalistilor tace malc. Cu capul infundat adanc intre urechi, presa arata chiar mai sumbru decat justitia. Orori se comit zilnic, dar ele trec netaxate. Oroarea si excesul au intrat in firescul presei romanesti. La fel ca imaginea justitiei, si imaginea presei se degradeaza accelerat.

De pilda, cateva ziare au publicat ieri fotografii cu fiica unui important politician pozand acasa, in patru labe pe pat sau in lenjerie intima. Nici un ziar n-a tinut cont ca e minora, are 14 ani iar expunerea sa reprezinta o incalcare flagranta a deontologiei. Nici un argument nu justifica expandarea fotografiiilor in spatiul public: nici ca pozele erau deja publice pe Facebook, nici ca e fiica de politician, nici ca fetita se crede deja femeie.

E un minor, punct. Pana la 16 ani nu raspunde in fata legii, daramite altfel. Iar faptul ca jurnalistii s-au dovedit, in acest caz, mai iresponsabili decat un copil de 14 ani vad ca nu deranjeaza pe nimeni. Dar n-ar fi nici prima, nici cea mai grava dintre orori lasata sa treaca tocmai de profesorii de etica din Romania, ziaristii-moralisti din trustul Realitatea sau Intact, cei care trag zilnic de guler politicieni si guvernanti pentru prostiile lor, reale sau inventate.

Cu o justitie slaba si manipulabila, statul nu poate progresa. Cu o presa compromisa si care se auto-compromite constant, societatea isi strica reflexele sanatoase pe cateva generatii. Partea buna e ca presa n-are nevoie de alegeri si de interventia statului ca sa se reformeze. Publicul a pus capacul peste cateva ziare-tomberon si va mai concedia, cu timpul, cativa gazetari urat mirositori. Partea proasta e ca procesul de curatire si profesionalizare a presei consuma timp si, la fel ca justitia, ne otravesc viata.