Sari direct la conținut

Franța: Autoritățile au dat 447 amenzi pentru hărțuire sexuală

HotNews.ro
hartuire, Foto: YouTube
hartuire, Foto: YouTube

Autoritățile franceze au dat în ultimele opt luni 447 de amenzi în temeiul unor noi legi care au fost adoptate pentru a combate hărțuirea sexuală asupra femeilor, scrie BBC.

Legea, care incriminează hărțuirea sexuală stradală, a fost adoptată în august 2018 și prevede amenzi de până la 750 € (650 de lire sterline).

Prima amendă a fost dată după doar o lună de la intrarea în vigoare unui bărbat i-a pus mâna pe fund unei femei și i-a adresat mai multe cuvinte obscene într-un mijloc de transport în comun. Bărbatul a fost condamnat la trei luni de închisoare pentru agresiune sexuală și a plătit 300 de euro despăgubiri pentru comentariile sale.

Secretarul de stat pentru egalitatea de gen, Marlène Schiappa, a declarat că numărul tot mai mare de amenzi demonstrează că acest gen de măsuri au efect. Cu toate acestea, ea a precizat că în ceea ce privește problema abuzurilor din online mai este mult de lucru, în condițiile în care platforme precum Twitter nu au cooperat pentru a elimina conținutul neadecvat și pentru a identifica persoanele care se află în spatele conturilor suspecte.

Legea prevede amenzi între 90 și 750 de euro care să fie emise la fața locului – o alternativă mai ușoară aleasă ca urmare a numărului mare de femei care nu doresc să meargă în instanță din cauza proceselor dificile care pot dura mult timp.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro