Franţa: Peste 700 de magazine au fost devastate în violenţele din ultimele zile, anunţă Le Maire
Peste 700 de magazine din Franţa au fost devastate în timpul violenţelor urbane declanşate marţi seară, a anunţat sâmbătă ministrul francez al Finanţelor, Bruno Le Maire, potrivit News.ro
Într-o conferinţă de presă, ministrul a precizat că 200 de puncte de vânzare cu amănuntul, 250 de tutungerii şi 250 de sucursale bancare au fost atacate, jefuite şi, în unele cazuri, arse până la temelii, iar acestora li se adaugă un număr mare de magazine de îmbrăcăminte şi articole sportive, precum şi fast-food-uri.
„După cum vedeţi, acest lucru afectează întreaga ţară, toate firmele şi toate afacerile”, a spus ministrul, adăugând că este prea devreme pentru a stabili valoarea pagubelor.
Bruno Le Maire a adăugat că primul răspuns a fost de a asigura protecţia persoanelor şi a bunurilor şi „de a restabili ordinea cât mai repede posibil”.
De asemenea, el a propus o serie de măsuri pentru a-i ajuta pe comercianţi, printre care să le ceară asigurătorilor să accelereze plata despăgubirilor şi să reducă franşizele, să le ceară băncilor să fie mai flexibile la efectuarea plăţilor, eventual să amâne plata contribuţiilor la asigurările sociale şi a impozitelor şi să prelungească cu o săptămână reducerile care au început în urmă cu doar câteva zile.
Peste 1.300 de persoane au fost arestate vineri noapte în timpul unor violențe urbane „mai puțin intense”, la patru zile după moartea tânărului Nahel, ucis marți de un polițist, a anunțat Ministerul de Interne, citat de AFP.
În total, 1.311 persoane au fost arestate vineri noapte în Franța, potrivit Ministerului de Interne. Această cifră este în creștere puternică față de noaptea precedentă, când 875 de persoane au fost arestate.
S-au înregistrat „79 de polițiști și jandarmi răniți”, a adăugat ministerul, într-un bilanț încă provizoriu.
În total, 1.350 de vehicule au fost incendiate, 234 de clădiri au ars sau deteriorate și 2.560 de incendii înregistrate pe drumurile publice, potrivit aceleiași surse.
Ministerul a înregistrat, de asemenea, 31 de atacuri asupra secțiilor de poliție, 16 asupra posturilor de poliție municipale și 11 asupra cazărmilor jandarmeriei.
Lyon și Marsilia au fost cele două orașe cele mai afectate de violențe, a adăugat sursa din cadrul poliției.