Sari direct la conținut

Frauda, principala preocupare a colecționarilor de artă – raport

curatorial.ro
Expozitie, Foto: Maigi | Dreamstime.com
Expozitie, Foto: Maigi | Dreamstime.com

Colecționarii de artă consideră că frauda și proveniența lucrărilor reprezintă cel mai mare risc pentru colecțiile lor, devansând alte probleme, cum ar fi deteriorarea operelor în timpul călătoriilor, deteriorarea naturală și dezastrele ecologice, potrivit unui raport recent publicat de compania de asigurări Chubb și citat de curatorial.ro.

Au fost chestionați 800 de nord-americani bogați – întrebați cum își văd averea, ce prețuiesc cel mai mult, la cine apelează pentru sfaturi financiare și ce îi îngrijorează cel mai mult. Dintre aceștia, 68% nu se consideră bogați, inclusiv cei cu active investibile de peste 10 milioane de dolari, iar 81% sunt colecționari. Cei mai mulți au declarat că au colecționat obiecte de artă, bijuterii, mașini, vinuri și alte obiecte de valoare care îi pasionează, iar mai mult de o treime (aproximativ 38%) au spus că au colecționat aceste obiecte ca investiții.

Preocuparea pentru ca aceste investiții să își păstreze sau să își sporească valoarea este probabil un motiv important, astfel că 87% dintre colecționari au răspuns că cel mai mult îi îngrijorează riscul de fraudă în domeniul artei. Daunele produse în timpul călătoriei și transportului sunt motive pentru 86% dintre cei chestionați. (Foto: Dreamstime.com)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro