Sari direct la conținut

Friedrich Merz: „Lupta Ucrainei este și o luptă pentru menținerea păcii și libertății în Germania”

HotNews.ro
Friedrich Merz: „Lupta Ucrainei este și o luptă pentru menținerea păcii și libertății în Germania”
Friedrich Merz. Credit line: Juliane Sonntag / imago stock&people / Profimedia

Viitorul cancelar german Friedrich Merz a atenţionat luni că „Europa unită este ameninţată” în egală măsură de războiul dus de Rusia contra Ucrainei şi de ascensiunea electorală a extremei drepte pe plan extern, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Europa „este ameninţată din exterior de un război imperialist şi autoritar la Est şi, de asemenea, în interior, de cetăţeni înspăimântaţi şi nesiguri, chiar radicalizaţi”, a declarat Merz în timpul congresului partidului său, Uniunea Creştin-Democrată (CDU).

El le-a cerut cetăţenilor germani să sprijine în continuare Ucraina în faţa agresiunii ruse, apreciind că sunt în joc „pacea şi libertatea” în Germania însăşi.

„Lupta Ucrainei împotriva agresiunii Rusiei este în acelaşi timp o luptă pentru menţinerea păcii şi a libertăţii în ţara noastră”, întrucât ofensiva Moscovei „se referă la ordinea politică a continentului european în ansamblul său”, a spus Merz.

Viitorul şef al executivului de la Berlin a deplâns lipsa de încredere în democraţie în ţara sa, indicator ajuns în prezent la un nivel minim după Al Doilea Război Mondial.

Liderul CDU le-a cerut celor aproximativ 150 de delegaţi să aprobe acordul de coaliţie încheiat cu Partidul Social-Democrat (SPD), după ce conservatorii germani au obţinut cele mai multe voturi în alegerile parlamentare din 23 februarie.

Aprobarea din partea delegaţilor CDU este aşteptată luni seară, după ce aliatul său tradiţional bavarez, Uniunea Creştin-Socială (CSU), şi-a dat deja acceptul.

Ulterior, întreaga atenţie se va concentra pe SPD, care ar trebui până marţi seară să dea undă verde acordului de coaliţie cu blocul conservator.

Alegeri 2025: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro