Sari direct la conținut

Frontex: Intrările ilegale în UE din Balcanii de Vest s-au înmulţit de peste două ori în luna mai

HotNews.ro
Mașină ​Frontex, Foto: Nicolas Economou/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia
Mașină ​Frontex, Foto: Nicolas Economou/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Uniunea Europeană a înregistrat în luna mai o înmulţire puternică a intrărilor ilegale din Balcanii de Vest în blocul comunitar, a anunţat marţi agenţia UE de protecţie a frontierelor, Frontex, potrivit Reuters și Agerpres.

„În mai, numărul migranţilor ilegali detectaţi în regiune a crescut de peste două ori, până la 12.088”, a precizat Frontex într-o declaraţie, adăugând că principalele ţări de origine au fost Siria şi Afganistan.

În perioada ianuarie-mai 2022, Frontex a înregistrat 40.675 de treceri ilegale în total pe ruta Balcanilor de Vest, aproape de trei ori mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Ruta Balcanilor de Vest a reprezentant astfel aproape jumătate din numărul total de 86.420 de treceri ilegale la graniţele UE în perioada respectivă, a adăugat Frontex.

Agenţia nu a precizat motivul acestei creşteri, dar a menţionat că majoritatea persoanelor detectate se aflau în Balcanii de Vest de ceva timp înainte de a încerca să intre în UE.

Persoanele care au fugit de războiul din Ucraina nu au fost incluse în aceste date, a explicat Frontex.

Agenţia a mai transmis că, potrivit celor mai recente date, peste 5,5 milioane de ucraineni au intrat în UE de la începutul invaziei ruse din Ucraina, la finalul lunii februarie.

„Rațiunea, înapoi!” Un newsletter despre alegeri în care jurnalistul Gabriel Bejan explică ce se întâmplă în această perioadă politică.
Dincolo de breaking news, confuzie și dezinformare.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro