„Fructul diavolului” și roboții: De ce nu trebuie să ne temem de tehnologie

Dacă i-ai fi spus unei doamne britanice din clasa de mijloc superioară în 1900 că majoritatea muncii servitoarelor ei va fi făcută de mașini în câteva generații, ți-ar fi râs în față. Dar apoi au apărut mașinile de spălat, aspiratoarele, cuptoarele cu microunde, frigiderele, mașinile care produceau mese gata preparate și așa mai departe.

Dacă i-ai fi spus unui mecanic japonez în 1950 că în câteva decenii cea mai mare parte a muncii sale va fi făcută de o mașină (strung) controlată de o altă mașină (un computer), te-ar fi crezut nebun. Dar acum mașinile CNC (control numeric computerizat) sunt standard în fabricile din țările bogate.

Peste 50 de ani, oamenii nu ar înțelege de ce bunicii lor credeau că „gulerele albe” erau neautomatizabile.

California, cel mai mare stat agricol din SUA, produce peste 80% din producția de căpșuni a SUA, iar această forță de muncă ieftină este furnizată în principal din Mexic. Aproape trei sferturi dintre lucrătorii agricoli din California s-au născut în Mexic, iar cel puțin jumătate sunt „fără acte”, ceea ce înseamnă că lucrează ilegal în SUA.

Acești muncitori mexicani migranți numesc căpșunile „la fruta del diablo” (fructul diavolului), deoarece recoltarea căpșunilor este una dintre cele mai prost plătite, cele mai dificile și, prin urmare, cele mai puțin dorite munci agricole din California.

Plantele sunt joase (10-12 cm înălțime și cresc din straturi de 20-30 cm înălțime), așa că trebuie să te apleci constant pentru a culege fructele – acest lucru timp de 10-12 ore în fiecare zi, săptămâni la rând, „poate provoca dureri atroce și dizabilități pe tot parcursul vieții”.

Majoritatea acestor lucrători sunt prost plătiți și lucrează în condiții dure

În cazul lucrătorilor fără acte, aceștia sunt plătiți doar cu aproximativ jumătate din salariul lucrătorilor „legali” și mulți sunt expuși unui tratament abuziv. Angajatorii știu că nu pot apela la poliție.

În ultimele două secole, agricultura a fost mecanizată, cel puțin în țările bogate cu muncitori scumpi – de la pluguri, sape și coase trase de boi sau cai, la tractoare, combine de recoltat și acum chiar și drone. Dronele sunt folosite în zilele noastre pentru monitorizarea sănătății culturilor, a animalelor și a sistemelor de irigații.

Cu toate acestea, recoltarea căpșunilor a rezistat până acum mecanizării, având în vedere că fructele se ascund uneori sub frunze sau nu sunt suficient de coapte pentru a fi culese.

Însă lucrurile se schimbă. În sfârșit, suntem pe punctul de a comercializa roboți care pot culege căpșuni (și alte fructe și legume dificil de cules, cum ar fi zmeura, roșiile și salata verde).

În prezent, există mai multe companii care dezvoltă roboți de recoltat care pot localiza, evalua coacerea căpșunilor și apoi le pot culege. Roboții nu sunt încă la fel de buni ca oamenii, dar va veni un moment în care ultima frontieră a automatizării agricole – recoltarea căpșunilor – va fi cucerită.

Azi, nu poți citi știri în mass-media fără să ți se spună cum roboții vor înlocui în curând majoritatea lucrătorilor umani

Teama de un viitor fără locuri de muncă este amplificată în special de dezvoltarea tehnologiilor de inteligență artificială (IA), care permit mașinilor să înlocuiască creierul uman, nu doar mâinile și mușchii umani. Un simbol al acestei anxietăți globale legate de automatizare este un program interactiv numit „Poate un robot să-ți facă treaba?”, lansat de Financial Times în 2017.

Pierderea locurilor de muncă din cauza automatizării a fost o caracteristică constantă a capitalismului – cel puțin în ultimele două secole și jumătate. De când Richard Arkwright, inventatorul britanic, a dezvoltat prima filatură (textilă din bumbac) complet automatizată, alimentată cu apă, în 1771, iar Oliver Evans, inginerul american, a inventat primul proces industrial complet automatizat, sub forma unei mori de făină, în 1785.

Automatizarea este prezentă de 250 de ani și nu am văzut niciodată distrugerea în masă a locurilor de muncă la scara prevăzută pentru viitorul nostru. Asta pentru că automatizarea nu numai că distruge locuri de muncă, ci le și creează.

În primul rând, automatizarea în sine creează noi locuri de muncă. De exemplu, roboții pot distruge locurile de muncă la culesul căpșunilor, dar automatizarea va crea cerere pentru ingineri roboți, lucrători care produc roboți și lucrători care produc piese de roboți.

Mai mult, automatizarea poate reduce necesarul de forță de muncă per unitatea de producție, dar poate, de asemenea, să crească cererea generală de forță de muncă (și, prin urmare, să creeze mai multe locuri de muncă) prin ieftinirea produsului și, prin urmare, creșterea cererii pentru acesta.

Conform unui studiu realizat de James Bessen, în timpul secolului al XIX-lea în SUA, automatizarea a eliminat 98% din forța de muncă de țesut necesară pentru a produce un metru de pânză, dar numărul țesătorilor a crescut de fapt de patru ori, deoarece cererea de pânză de bumbac, datorită prețului mai mic, a crescut foarte mult. (Vezi J. Bessen, „Învățarea prin practică – Legătura reală dintre inovație, salarii și avere” (New Haven: Yale University Press, 2015), pp. 96–7).

Apoi, există crearea indirectă de locuri de muncă prin automatizare.

Apariția computerului și a internetului a distrus poate multe locuri de muncă în agențiile de turism (deoarece majoritatea dintre noi ne rezervăm acum singuri călătoriile online), dar a creat și alte locuri de muncă în industria turismului – cei care administrează site-urile de rezervări, cei care închiriază cazare prin intermediul unor servicii precum Airbnb sau ghizi pentru tururi mici, specializate, care atrag suficienți clienți doar pentru că își pot face reclamă pe internet.

În teorie, cei disponibilizați din cauza mașinilor care le învechesc competențele se pot recalifica și obține un alt loc de muncă. Aceasta a fost presupunerea standard în rândul economiștilor adepți ai pieței libere, care cred că oamenii sunt șomeri doar pentru că nu vor să lucreze la salariile curente.

În realitate, fără o serie de sprijin din partea statului, este foarte dificil – dacă nu chiar total imposibil – pentru acești lucrători să beneficieze de recalificarea necesară pentru reangajare, cu excepția cazului în care acceptă locuri de muncă cu calificare scăzută – stivuirea rafturilor în supermarketuri, curățarea birourilor sau paza șantierelor de construcții.

Numai atunci când vom înțelege automatizarea așa cum este, vom putea depăși tehnofobia („automatizarea este rea”) și sentimentul de deznădejde din rândul tinerei generații („nu vom fi necesari”), care încep să bântuie lumea, scrie Ha-Joon Chang, în cartea sa „Edible Economics”.