Furnizorii nostri dispar fara sa achite TVA statului: Cum i-am putea identifica inainte sa ne pericliteze afacerea?
Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) aplica, deja de cativa ani, principiul preluat din jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene care stabileste ca atunci cand are loc o evaziune in domeniul TVA partile implicate in tranzactie „stiau sau ar fi trebuit sa stie” ca participa la evaziune fiscala.
Implicatiile pentru companiile de buna credinta care nu au sesizat potentialele riscuri sunt numeroase si foarte grave atat din punct de vedere financiar si uneori chiar si penal. Se intra intr-un cerc vicios a carui ultima consecinta poate fi insolventa. Un control fiscal ulterior poate stabili obligatia de plata catre buget a sumei datorate, dar neachitate de partenerul suspectat de frauda in sarcina celorlalte parti implicate in tranzactie, dar si sa inainteze o plangere penala. Astfel, efectele in lant pot fi masuri asiguratorii, anularea codului de TVA cu imposibilitatea de a mai derula alte tranzactii cu TVA, riscuri reputationale si chiar faliment.
Pentru ca frauda carusel sa existe, cel putin una din partile implicate in vanzarea in lant trebuie sa fie de buna credinta. De obicei, acesta este clientul, care achita furnizorului contravaloarea bunurilor / serviciilor. Furnizorul nu vireaza TVA pentru vanzare la bugetul de stat si dispare cu banii.
Totusi, in cazul unui control fiscal, cel care va suporta TVA va fi clientul (prin respingerea dreptului de deducere) chiar daca a actionat cu buna credinta care i-a fost inselata.
In practica, pot aparea din diverse motive, inclusiv a unor tratamente fiscale gresite, situatii asemanatoare cu exemplul anterior insa care nu au legatura cu evaziunea.
Obligatia de a verifica partenerii: Pe ce criterii?
Autoritatile considera insa ca aceste companii nu au fost suficient de preventive in relatiile lor de business si ca neglijenta le face suspecte. Dincolo de interpretarea legislatiei care face obiectul multor contestatii administrative si litigii cu autoritatile, se afla dificultatea de a indeplini cerinta de a fi diligent in relatiile contractuale pentru a preveni potentiale dispute si riscuri.
Intrebarea „ce masuri poate lua concret o companie si ce criterii ar trebui sa urmareasca atunci cand isi verifica partenerii” isi gaseste raspuns incomplet in legislatia si practica fiscala de la noi.
Instrumentele puse la dispozitie de ANAF permit verificarea codurilor de TVA / informatiilor despre partenerii de business. Astfel, se pot face verificari in cele doua registre existente la nivelul ANAF (Registrul persoanelor inactive fiscal, respectiv Registrul persoanelor impozabile inregistrate in scopuri de TVA) sau ale altor informatii – obligatii fiscale restante, lipsa angajatilor, sediul social etc.
Totusi, chiar si aceste criterii pot fi discutabile pentru ca nu releva de fiecare data situatia reala a societatii verificate, in practica existand cazuri in care informatia nu este actualizata in timp real. Mai mult, implica o activitate detectivistica ce presupune alocarea de costuri si resurse umane.
In final, acest efort ar putea sa nu dea rezultate, iar un partener aparent corect sa se dovedeasca, ulterior, fraudulos sau invers.
In aceste conditii, ar fi de dorit ca autoritatile sa isi dubleze rolul de control si sanctionare cu unul de indrumare.
Un ghid care sa contina criteriile necesare verificarii partenerilor de afaceri ar crea certitudine pentru companiile de buna credinta in relatia cu autoritatile fiscale si ar elimina riscurile la care se expun in prezent. O astfel de procedura implementata de catre companii in relatia cu partenerii de business este si un instrument pentru a dovedi, in cazul unui litigiu cu autoritatile, comportamentul preventiv si de ce nu chiar pentru a elimina suspiciunea de complicitate „nu stiau si nu ar fi trebuit sa stie”.
Exemplu de bune practici la vecini care merita urmat
Un astfel ghid a fost propus de Ministerul Finantelor din Ungaria care a initiat consultari publice privind conceptul de due diligence (verificarea istoricului partenerilor) in tranzactiile locale.
Consultarea are ca scop crearea unei liste de conditii pe care o companie trebuie sa le indeplineasca pentru a actiona cu due diligence. Autoritatile fiscale vor considera ca respectiva companie are dreptul de a deduce TVA aferenta achizitiilor indiferent de comportamentul partenerilor, daca urmeaza indrumarile din ghid. Criteriile propuse vizeaza conditiile formale pentru a examina daca o parte a unei tranzactii: este inregistrata in scopuri de TVA, a activat in sectorul in care are loc tranzactia, detine toate licentele necesare, este solventa si are reprezentanti credibili.
Totodata, sunt enumerate si conditiile economice pentru a constata daca: operatiunea in cauza se incadreaza in domeniul de activitate al unei activitati economice inregistrate, tranzactia in cauza nu se abate nejustificat de la pretul pietei, factura reflecta in mod corespunzator bunurile furnizate, originea bunurilor furnizate este cunoscuta.
Un al treilea set de criterii vizeaza conditiile tranzactiei, astfel: termenul de plata nu este unul atipic pentru un anumit tip de tranzactie, plata nu este in numerar, plata nu este inversata in raport cu fluxul de bunuri.
In cadrul consultarilor, Ministerul Finantelor din Ungaria mai intreaba daca seturile de criterii ar trebui sa fie specifice pentru fiecare industrie in parte.
Consideram ca un ghid similar ar fi util si chiar necesar si in Romania pentru ca ar sprijini companiile oneste sa nu mai actioneze intr-o zona gri periculoasa ca in prezent si sa aiba certitudine in relatiile cu autoritatile fiscale, mai ales ca frauda la TVA continua sa fie semnificativa in ciuda demersurilor intreprinse in ultimii ani.
Un articol semnat de Raluca Baldea, Senior Manager Deloitte Romania