Fuziunea PNL – PD se va realiza dupa schimbarea lui Tariceanu de la conducerea partidului
Analistul politic, Gelu Trandafir, a declarat pentru stirile Mix FM, ca fuziunea dintre cele doua partide va avea loc numai dupa schimbarea actualei conduceri a PNL. El este de parere ca unificarea celor doua formatiuni nu este posibila pe termen scurt si mediu.
Gelu Trandafir considera ca este nevoie de o reforma interna a celor doua partide sau de un eveniment important pe scena poltica pentru ca liderii sa realizeze importanta fuziunii.
„Fuziunea deocamdata nu se poate face, mai ales cu actuala garnitura de conducere a PNL, care a spus clar ca practic nu doreste fuziune. Mai este posibila fuziunea deabia inaintea alegerilor, sau in orice caz dupa schimbarea actualei conduceri a PNL, care este dominata clar de oamenii lui Dinu Patriciu. Nu cred ca putem creiona de pe acum cum va arata viitorul partid.
Deocamdata suntem in pragul duvortului intre aceste partide. Sigur ca poate sa fie o structura federala pentru a menaja sensibilitatile. Sunt foarte sceptic. Pe termen scurt si mediu este imposibil de realizat aceasta fuziune si de gandit un viitor partid.
Trebuie sa se produca un eveniment politic major pe scena politica, pentru a forta, pentru a ajuta cele doua partide sa inteleaga necesitatea fuziunii si a reformei interne”, a comentat pentru MIX FM Gelu Trandafir.
Analistul sustine ca si PD trebuie sa-si faca ordine in propria ograda si sa renunte la racolarea unor oameni, care au ajuns pe listele PRM-ului in Parlament, sau ale PSD-ului, sau fosti primari de la PSD. In privinta PNL, Gelu Trandafir spune ca acesta este calat pe imaginea lui Dinu Patriciu si orice demers pentru fuziune este oprit.