Gabriela Firea cere sprijinul premierului Dacian Ciolos pentru a rezolva conflictul dintre RADET si ELCEN
Primarul general, Gabriela Firea, cere sprijin premierului Dacian Ciolos pentru a rezolva situatia cu care se confrunta sistemul de termoficare al Capitalei, dupa ce mai multe institutii, scoli, gradinite, spitale si asociatii de proprietari, care au o relatie contractuala cu RADET, sunt obligate sa livreze sumele datorate regiei autonome in contul executorului judecatoresc, ulterior banii ajungand la ELCEN, sustine aceasta. Este vorba despre spitalul Elias, Institutul de Boli Infectioase Victor Babes, Universitatea Bucuresti, scoli, unitati militare racordate la reteaua de termoficare, care au conturile blocate. Aceasta decizie a venit in urma unui raport al Primului Ministru, care a decis acest lucru, potrivit unui comunicat emis de Primaria Capitalei.
„Ani de zile nimeni nu s-a implicat pentru rezolvarea problemei in mod real, iar acum au luat o decizie foarte drastica. Normal era sa ne intalnim. ROMGAZ, ELCEN, RADET sa intre intr-un dialog constructiv, asa cum am facut eu saptamana trecuta si cu reprezentantii primariei pe acest nou mandat, sa dialogam cu toate entitatile. M-am intalnit cu Ministrul Energiei, cu reprezentantii ELCEN, cu reprezentantii RADET, am deblocat o prima suma de 10 milioane de euro. Fostul primar PNL Razvan Sava mi-a lasat subventia neplatita din martie. Imi pun si eu intrebarea de ce? Iar Guvernul tehnocrat, prin Corpul de Control decide astfel de masuri drastice pe care sa le resimta cetatenii. De ce nu s-a asteptat un dialog, o discutie cu toti cei implicati?Fac un apel la buna credinta a primului ministru, Dacian Ciolos, care sigur nu cunoaste aceasta situatie, cu efecte asupra cetatenilor. Il rog pe premier sa solicite ELCEN-ului sa dialogheze cu ROMGAZ, ambele institutii ale statului si sa gaseasca o solutie pentru ca populatia sa nu fie afectata”, spune Gabriela Firea
In ceea ce priveste datoriile RADET catre ELCEN, Gabriela Firea spune ca subventia datorata din luna martie Regiei Autonome de Distributie a Energiei Termice de catre Municipalitate a fost platita: „Este foarte bizar ce se intampla, vineri personal am semnat toate documentele necesare astfel incat cele 10 milioane de euro sa ajunga in conturile ELCEN si de acolo 3.5 milioane de euro sa mearga la RADET pentru reparatiile necesare pregatirii anotimpului rece si 6.5 mil euro sa ramana la ELCEN, in contul datoriei RADET”.
Primarul General a anuntat de asemenea ca RADET va convoca de urgenta consiliul de administratie si va face toate demersurile juridice pentru a debloca situatia creata.
Reprezentantii ELCEN spun ca nu au blocat contul niciunei institutii si incearca doar sa-si recupereze datoriile.
„Niciun cont al unei institutii publice sau agent economic nu este in acest moment blocat din cauza sau la cererea ELCEN. Electrocentrale Bucuresti a initiat demersurile necesare pentru recuperarea sumelor pe care RADET le datoreaza, pentru agent termic livrat in perioada mai 2013 – decembrie 2014 si neachitat de catre RADET. Astfel, prin solicitarea formulata de catre executorul judecatoresc, in data de 19.05.2016, nr. 903/2016, a fost initiata Executarea silita prin instituirea popririi la tert poprit, debitori ai debitoarei RADET. Mai exact, agentii economici si institutiile care au relatie contractuala directa cu RADET vor livra sumele facturate de catre Regie, in contul executorului judecatoresc si, apoi, banii vor ajunge la ELCEN, pana la concurenta sumei de 1.052.880.023,82 lei. Aceasta masura, a tertului poprit, NU inseamna blocarea conturilor, ci reprezinta doar o redirectionare a sumelor, printr-o decizie a instantei de judecata”, se arata intrun comunicat emis de ELCEN.