Gabriela Firea: Există vreun loc neaglomerat în Bucureşti? Spuneţi-mi, că-mi fac casă acolo
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a spus joi că tot Bucureștiul este aglomerat, implicit și zona clădirii în care au fost izolați suspecții de coronavirus, relatează Mediafax.
„Toate spitalele din Capitală sunt în zone aglomerate, şi cele ale Primăriei, şi ale Ministerului Sănătăţii. Există vreun loc neaglomerat în Bucureşti? Spuneţi-mi-l mie, că-mi fac casă acolo”, a spus aceasta în cadrul unei conferințe.
Primarul a mai declarat că nu ţine secret locul unde sunt izolaţi suspecţii de coronavirus, dar aceştia au nevoie de linişte, nu de „mitinguri de protest, unii care să vină cu furcile să-i alunge din ţară”.
Potrivit acesteia, ministerele Sănătăţii şi de Interne au solicitat clădirea respectivă, deoarece are toate avizele necesare.
„S-a mai spus că pe aceeaşi uşă intră bolnavi la dializă şi la RMN şi tot acolo sunt aduşi şi cetăţenii care sunt în carantină. Fals. Sunt intrări total separate, circuite separate, nu au nicio legătură”, a mai spus Firea.
Declarațiile Gabrielei Firea sunt o reacție la afirmațiile recente ale deputatului USR Emanuel Ungureanu. Acesta a spus că imobilul din București în care se află suspecții de coronavirus este într-o zonă aglomerată, în aceeaşi clădire fiind trataţi şi pacienţi cu insuficienţă renală cronică.