„Gata! M-au prins…” Reacția lui Clotilde Armand după acuzațiile de conflict de interese și incompatibilitate
Acuzată de ANI de conflict de interese și incompatibilitate, Clotilde Armand se apără. Primarul sectorului 1 susține că a respectat legea în cazul numirii în proiectul cu fonduri europene și că „ a existat o verificare și autoritățile competente ne-au transmis că totul este corect”.
„Gata! M-au prins… Glumesc. Nu aveau ce. Am citit astăzi comunicatul ANI, pot să vă spun că am respectat legea în cazul proiectului „Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție‟. Avem o confirmare de la oficialii de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene care ne transmit că suntem eligibili. Înainte de a se face numirile în cadrul proiectului, a existat o verificare și autoritățile competente care ne-au transmis că totul este corect. Știți, nu facem nimic de capul nostru”, a scris Clotilde Armand pe Facebook.
Ea precizează că a răspuns solicitărilor ANI și a depus punct de vedere cu documente justificative, dar n-a primit răspuns și i-a fost refuzat accesul la dosar.
„Mă bucur că autoritățile sunt vigilente și că își fac treabă. Știam că unul dintre membrii PNL Sector 1 a făcut plângerea la ANI, într-o încercare disperată de hărțuire a mea. Nu avem nicio problemă ca Parchetul și Prefectul să verifice actele și le vom pune la dispoziție toate documentele pe care le vor solicita. Să vedeți acum cum intră în vrie aparatul de manipulare al PSD PNL și să țipe. Nu-i nimic. Mergem după ei. Nici un pas înapoi”, a mai scris ea pe Facebook.
Agenția Națională de Integritate o acuză pe Clotilde Armand, primarul sectorului 1, de conflict de interese și de incompatibilitate și sesizează Parchetul pentru că edilul s-ar fi folosit de funcție pentru a obține venituri pentru sine.