Gen. Stanculescu: „Numai cand va muri Ion Iliescu, se va afla adevarul despre revolutie”

Tabloul e ciudat. Iata-i pe generalul Victor Atanasie Stanculescu, Emil Hurezeanu si Andrei Ujica, discutand in sala de festivitati a Penitenciarului Jilava pe marginea documentarului semnat de acesta din urma, „Videogramele unei revolutii”, si „pe marginea” revolutiei. Generalul e inchis aici din octombrie trecut, locuieste mai exact in spitalul penitenciarului si ispaseste o pedeapsa de 15 ani.

„Daca ar fi vazut medicii filmul, nu mi-ar fi dat voie sa vin”, va spune dupa proiectie. Deocamdata il intampina pe Emil Hurezeanu cu cuvintele: „Va vad la televizor de dimineata pana seara… dar sub supraveghere”.

De fapt, generalul a sosit cand sala era deja plina, ca o vedeta. Proiectia si dezbaterea sunt evenimente in premiera la Jilava. Ele au loc in cadrul reusitei a doua editii a Festivalului International de Fillm Documentar dedicat Drepturilor Omului, „One World”.

Organizat de Centrul Ceh, festivalul a prezentat pana in aceasta seara circa 35 de documentare pe teme diverse si actuale. Unul dintre acestea este „Videogramele unei revolutii”, realizat de Andrei Ujica in 1992. Cu doua zile inainte, filmul a fost prezentat cu sala plina la Centrul Ceh, iar la dezbatere au luat parte Andrei Ujica si Emil Hurezeanu. Un alt film, „Rene”, a fost prezentat la Penitenciarul Rahova. El urmarea timp de mai multi ani existenta unui puscarias.

Jumatate dintre cei prezenti la Jilava sunt jurnalisti sau invitati ai festivalului si au venit dupa ce si-au trimis in prealabil datele de buletin. Cealalta jumatate a salii o constituie cam 40 de detinuti, alesi dupa buna purtare.

Il vad si ei pentru prima oara, in carne si oase, pe generalul Stanculescu. Acesta e curat imbracat si arata chiar bine, desi sta in spitalul penitenciarului si implineste in 10 mai 81 de ani. „Va multumesc ca ati ramas, cei care aveati program pana la ora 15, si celorlalti, care n-ati mancat inca”, spune generalul, adresandu-se numai detinutilor si gardienilor.

Filmul lui Andrei Ujica, film de montaj, cel mai cuprinzator si mai inteligent documentar despre evenimentele din decembrie 1989, n-a mai fost vazut de generalul Stanculescu, desi a fost difuzat si de TVR.

In timpul proiectiei, detinutii urmaresc in tacere imaginile de pe ecran si se dezmortesc, amuzandu-se, doar atunci cand vad cum niste revolutionari iau la palme si pumni doi presupusi teroristi. In rest, cred ca filmul ii lasa rece.

„Cel mai ilustru detinut din inchisorile romanesti de azi”, cum il numeste Emil Hurezeanu, ne da de inteles ca se scriu in prezent mai multe carti despre el. Este rugat de Andrei Ujica sa povesteasca ce s-a intamplat din dimineata de 22 decembrie si incepe sa vorbeasca oferind impresia ca nu-l deranjeaza sa reia lucruri.

Accentueaza faptul ca nu Ceausescu l-a trimis la Timisoara, ci gen. Vasile Milea, spune ca „numai dupa ce vor muri cei implicati in revolutie se va afla adevarul”, pentru ca mai tarziu sa reia spunand ca „numai dupa ce va muri Ion Iliescu se va afla adevarul”.

„N-am nimic cu domnul Iliescu, dar cand m-a invitat Scurtu, directorul Institutului de Istorie sa fac parte din grupul care sa scrie istoria revolutiei, am raspuns: Nu vreau sa fiu cel care scrie istoria revolutiei lui Iliescu”, spune gen. Stanculescu.

A primit in penitenciar o carte lansata acum doua saptamani la Uniunea Scriitorilor (ne da chiar el aceasta informatie), „Bezna sub soare”, in care autorul, un dublu agent sovietic, scrie ca in zilele revolutiei agenti KGB au venit la Bucuresti fara stirea ambasadei si ca au tras. Tot in aceasta carte se vorbeste despre „revolta din Romania”.

Generalul Stanculescu este, asa cum l-a numit si Andrei Ujica, „tapul ispasitor” al revolutiei. A fost el sacrificat in disputa dintre armata si Securitate? Poate vom afla la un moment dat. Nu e nevinovat, e cert, dupa cum la fel de cert e ca a oprit varsarea de sange, dar faptul ca e singurul vinovat oficial al unor evenimente care nici azi nu sunt lamurite ii da o aura trista.

„Astept sa se lumineze cerul pentru un final care sa-mi dea o alta viziune pentru viitor”, spune singurul care plateste oalele sparte ale revolutiei si care, langa fortul 13 de la Jilava, are azi o singura consolare: ca tot la Jilava a sfarsit un superior in grad, maresalul Antonescu.