Sari direct la conținut

Generalul care a condus forțele SUA în Orientul Mijlociu în administrația Obama va fi pus de Biden secretar al apărării

HotNews.ro
Lloyd Austin, Foto: Pete Marovich / Zuma Press / Profimedia
Lloyd Austin, Foto: Pete Marovich / Zuma Press / Profimedia

Preşedintele ales al SUA, Joe Biden, l-a ales pentru funcţia de secretar al apărării pe generalul în retragere Lloyd Austin, care s-a aflat în fruntea comandamentului forţelor americane din Orientul Mijlociu în administraţia Obama, scriu Politico și Reuters, preluate de Agerpres.

Prin alegerea generalului Austin (67 de ani), care ar urma să fie primul secretar american al apărării de culoare, Joe Biden a ocolit-o pe Michelle Flournoy, care ar fi fost prima femeie în această funcţie şi care fusese considerată drept principala candidată la acest post.

Generalul în retragere Lloyd Austin, care a condus CENTCOM în perioada 2013-2016, va avea nevoie de o derogare din partea Congresului pentru a putea ocupa această poziţie în cadrul executivului american deoarece au trecut mai puţin de şapte ani de când a fost activ în armată. El a fost trecut în retragere în 2016.

Nominalizarea sa ar putea atrage critici din partea cercurilor progresiste având în vedere rolul său în consiliul de administraţie al mai multor companii, inclusiv al corporaţiei producătoare de arme Raytheon Technologies.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro