Generalul cocalar si lumea care s-a schimbat
Dintre toate lozincile strigate, duminica, la Bucuresti, impotriva vicepremierului Gabriel Oprea, „generalul cocalar” – un oximoron foarte inspirat – suprinde cel mai bine impostura personajului. Generalul a lasat in urma un mort. Politistul zorit sa deschida calea coloanei oficiale, cu care ministrul de interne, seful sau direct, se deplasa in drum spre carciuma, si-a rupt gatul cazand intr-o groapa.
S-a intamplat asta din cauza ca un politician inventat in laborator si umflat cu pompa a ajuns sa joace un rol mult prea important in raport cu capacitatea sa reala de a stapani uluitoarea putere obtinuta conjunctural. Daca lumea lui nu ar fi murit intre timp, Oprea avea toate sansele sa se strecoare pe sub radar. De ce?
Atat Victor Ponta si PSD, cat si Alina Gorghiu, Vasile Blaga si PNL depind de Gabriel Oprea. Fara sprijinul UNPR, Ponta si PSD risca sa piarda majoritatea in Parlament, guvernarea, adica totul. Din acest motiv, Ponta si PSD s-au facut ca ploua cand HotNews.ro a dezvaluit ca Oprea si-a plagiat lucrarea de doctorat si a coordonat o retea intreaga de plagiatori. Nici opozitia nu s-a dat de ceasul mortii dupa demascarea impostorului in grad de general.
Au incercat cu totii sa minimalizeze pana si abuzul de putere al gneralului obisnuit sa mearga inclusiv la WC cu girofar si coloana oficiala. Ponta i-a pus la dispozitie tot aparatul propagandistic TV pentru a-l spala. Antena 3 a dat vina pe gropi si pe prostii care cad in ele, evitand orice discutie despre potentialul abuz comis de ministru in acest caz. In afara de Digi 24, toti ceilalti de la TV s-au uitat in alta parte, au acordat spatii mici evenimentului sau i-au gasit ministrului mii de scuze.
In prima faza, liberalii au avut si ei tendinta sa-l trateze pe Oprea cu manusi tot din calcule politice. Alina Gorghiu i-a reprosat intitial doar proasta comunicare. Asta era problema, nu mortul. Abia cand scandalul a luat amploare pe retele sociale si pe net, PNL s-a trezit si a inceput sa-i ceara demisia ministrului de interne.
Presedintele Klaus Iohannis s-a imbatosat, ca de obicei, a saptea zi dupa scripturi, cand oamenii au inceput sa iasa in strada si sa strige impotriva “generalului cocalar”. Explicatia acestor ezitari si balbaieli ridicole e simpla: fara Oprea, nici liberalii nu pot pune mana pe putere.
Cea mai evidenta tentativa de musamalizare a cazului Oprea s-a vazut in comportamentul Politiei Capitalei.Mecanismul minciunii in cazul mortii politistului Cosmin Giginaa fost bine demontat de Liviu Avram de la Adevarul.
HotNews.ro a fost unul dintre primele site-uri care a dezvaluit ca Gabriel Oprea ar trebui investigat pentru un potential abuz in serviciu. Dosarul in care procurorii de la Tribunalul Bucuresti ancheteaza un banal accident de munca ajunge mai sus, la vicepremier. Cazul intra deja in competenta Parchetului General, care ar trebui sa se autosesizeze sau cei de la Tribunal sa-si decline competenta.
Din fericire, barajul mediatic s-a rupt tot sub presiunea infernala exercitata de comunitatile online: motociclisti, biciclisti, oameni obisnuiti, site-uri independente, cu totii au facut imposibila musamalizarea unui scandalos caz de abuz de putere. Circa 300 de motociclisi au iesit sambata in semn de solidaritate cu politistul Gigina. Alte 1000 de persoane au protestat dumica in Capitala si au cerut demisia lui Oprea.
Imi amintesc ca primele texte care demascau impostura personajului au fost publicate prin 2004 in EVZ, semnate de Narcisa Iorga, dar pe atunci netul nu conta iar Facebook nu prea exista. Unul ca Oprea si multii altii ca el si-au putut croi cumva drum spre varful puterii cumparand presa si politicieni. Acum nu se mai poate sa fie chiar toti redusi la tacere. Spatiul public s-a democratizat.
Impostori ca el sau ca Victor Ponta au beneficiat ani de zile de protectie mediatica la televiziunile mogulilor. Asa au crescut si au supravietuit: mistificand continuu realitatea, mintind si manipuland. Primele semne clare ca lumea s-a schimbat au aparut in 2012, cand aroganta unui presedinte fata de Raed Arafat a scos oameni in strada (protestele fiind ulterior confiscate politic) si au continuat cu protestele anti-Rosia Montana din octombrie 2013.
Apogeul schimbarii l-a reprezentat insa valul ridicat de aroganta lui Ponta in noiembrie 2014, cand a pierdut un meci ca si castigat. In toate aceste situatii, netul si retelele sociale au jucat un rol hotarator.
Internetul a adus cu el mai multa libertate decat isi pot imagina politicienii de azi. Sunt convins ca un politician primitiv ca Gabriel Oprea nu intelege nimic din ce discutam aici. Oprea si cei care l-au inventat traiesc inca in alte lumi, unde informatia era perfect controlata si orice derbedeu putea fi prezentat drept geniu, unde un pericol public sau “mafia personala a lui Adrian Nastase” putea fi transformat peste noapte in aparatorul “interesului national”.
Intre timp, democratia romaneasca, asa schioapa cum este, a evoluat. Societatea s-a organizat in comunitati active, de motociclisi, biciclisi sau ecologisti, greu de tras pe sfoara si reticenti la media main stream. Nu intamplator, manipulatori de profesie ca Mircea Badea isi exprima dispretul total fata de spiritual liber de pe net, jignind aproace orice maniestare in spatiul virtual. Foarte semnificativ, cel care l-a umilit pe fanfaron si i-a aplicat o corectie fizica de zile mari a fost un motocicliclist.
V-ati intrebat de ce motociclistii sunt cea mai unita comunitate? Intr-un motociclist pasionat de libertatea pe doua roti zace un spirit rebel, de fronda si curaj plus o doza mica de nebunie. I-ati vazut, cred, de-a lungul timpului: sunt una dintre cele mai inchegate comunitati si manifesta un remarcabil spirit de solidaritate.
Aici se incheie, probabil, si cariera generalului cocalar. Acest personaj sinistru, care a compromis si aruncat in derizoriu ideea de “interes national”, a reprezentat mereu opusul valorilor pe care pretindea ca le incarneaza. Comportamentul sau fata de subordonati si evolutia publica s-au caracterizat, pe scurt, printr-o insulta continua la adresa legii si bunului simt.
Omul n-a inteles ca vrema gibonilor cu girofar a trecut, ca nu poti sfida la nesfarsit o tara ca acum zece sau douazeci de ani, ca epoca societatilor perfect controlate de politicienii aflati in cardasie cu media a apus.
In treacat fie spus, Gabriel Oprea stie probabil ca toate datele si comunicarile lasate in urma lui se pastreaza cel putin sase luni. Toate discutiile pe statii dintre politisti ne ajuta azi sa-l localizam, sa stim de unde venea si unde s-a dus cu coloana dupa el, se pot identifica celulele care au inregistrat semnalul telefonului sau mobil. Se poate usor stabili stabilim in functie de toate astea cat de justificate erau urgenta si coloana oficiala.
Se poate determina apoi in mod precis cu cine a vorbit, daca a dat vreun ordin si cui. Putem afla relativ usor daca acesta era comportamentul lui obisnuit, asa cum au sustinut mai multi martori sub anonimat citati de Digi 24. As vrea sa vad politistul, procurorul sau ofiterul dispus sa treaca peste toate aceste detalii relevante fara a risca sa plateasca intr-o buna zi la randul sau.
Vremea lui Oprea si a altor politicieni inventati in laborator, umflati cu pompa televiziunilor fara scrupule si folositi exact ca o papusa gonflabila a trecut. Cu cat se vor incapatana cei care azi fac eforturi disperate sa-si pastreze jucaria defecta, cu atat vor plati mai scump nota de plata.
Cel devenit jolly jockerul, arbitrul nelegitim al politicii romanesti, se dovedeste a fi un nesfasit rezervor de crize, gafe si scandaluri desi, in mod paradoxal, si-a construit o nemeritata reputatie de garant al stabilitatii in numele interesului national.
Nimic nu se poate construi sanatos si pe termen lung cu personaje dispuse sa calce pe cadavre, de data asta la propriu. E vremea ca tot sistemul care s-a bazat pe el sa-l lase din brate. Inca o data, lumea, din fericire, s-a schimbat.