Sari direct la conținut

Geoana: Intrarea la guvernare ar fi letala pentru PSD

HotNews.ro

Liderul PSD, Mircea Geoana, a declarat intr-un interviu BBC-HotNews.ro, ca la intalnirea de joi seara cu liderii PNL, care a avut la Vila Lac 1, s-a discutat exclusiv despre proiectul de buget pe 2008 si ca nu s-a pus problema unei eventuale intrari la Guvernare. Geoana afirma ca nu doreste sa intre la guvernare pe motiv ca “ar fi pentru PSD o chestiune letala sa ma asociez pe ultimii metri cu un guvern care va deconta toate nemultumirile celor trei ani de zile de guvernare haotica”, explica liderul social-democratilor.

Geoana a negat ca la intalnirea de joi s-ar fi negociat o eventuala intrare la Guvernare, desi in presa au aparut informatii potrivit carora Viorel Hrebenciuc ar fi reluat discutiile pe aceasta tema.

Mircea Geoana sustine ca nimeni din PSD nu mai doreste acum intrarea la guvernare, “nici dl. Viorel Hrebenciuc, nici dl. Iliescu, nici nimeni altcineva”, dar admite ca inainte de europarlamentare a fost “o ipoteza de lucru”.

Geoana spune ca exclude o alianta preelectorala cu PNL, pe motiv ca adversarul PSD “este puterea de dreapta, liberalii cu guvernul pe care il conduc, Traian Basescu si constructia politica pe care a nasit-o”.

Liderul PSD afirma ca o eventuala alianta cu PNL dupa alegerile din 2009 este “o optiune”.

“In conditiile in care nu reusesc si nu reusesc, si in conditiile in care este un scor apropiat intre PSD si partidul celalalt, de-abia atunci se ajunge la formula ultima care se numeste o mare coalitie, ca-n Germania, dar este ultima, ultima, ultima solutie. Sau alegeri anticipate. Daca nu se poate si nu se poate, dam anticipate inca o data si vreau sa va asigur ca aceasta va fi cu adevarat ingroparea lui Traian Basescu, la alegerile prezidentiale din 2009”, a mai declarat Mircea Geoana.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro