George Becali afirma ca va candida intr-un colegiu din sectorul 6, sustinut de USL/ Vicepresedintele PNL, Relu Fenechiu: Confirm că au existat discuţii între Becali şi Antonescu
Europarlamentarul George Becali, finantatorul Stelei, a declarat, joi seara, intr-o emisiune la Romania tv, ca Partidul Noua Generatie va sustine USL in alegerile generale din 9 decembrie, iar el va fi sustinut de Uniunea Social Liberala pentru un mandat intr-un colegiu din sectorul 6 al Capitalei, scrie Agerpres.
„Crin Antonescu m-a sunat acum o ora si mi-a spus ca nu va fi vorba despre o fuziune (PNG – PNL – n.r.), s-a consultat si cu dl Ponta si au ajuns la concluzia sa semnam un protocol de sustinere: PNG sustine USL si Becali sustine USL, iar eu voi fi sustinut de USL intr-un colegiu din sectorul 6. Mai multe detalii din punct de vedere juridic va vom spune luni dupa-amiaza sau marti, pentru ca vom semna un protocol de colaborare, de sustinere, impreuna cu dl Antonescu si cu dl Ponta. Trebuie sa facem totul ca sa facem ceva in tara asta”, a afirmat George Becali.
El a sustinut ca „s-a gasit aceasta solutie ca sa nu mai deranjeze pe nimeni, pentru ca sunt voci in PNL care nu vor fuziune”. „Si atunci nu va fi fuziune, va fi o sustinere politica din partea PNG si din partea USL pentru Becali”, a aratat eurodeputatul.
Mai multi membri ai PNL au afirmat in aceste zile ca nu este oportuna o fuziune a PNG cu PNL.
Pana in prezent, candidatura lui Becali sustinut de USL nu a fost confirmata de liderii Uniunii.
Vicepresedintele PNL Relu Fenechiu a confirmat, joi seara, intr-o interventie telefonica la Realitatea tv, ca au existat discutii intre Partidul Noua Generatie si Partidul National Liberal, care au fost apoi extinse la nivelul USL, cu privire la sustinerea Uniunii si, ulterior, a unei candidaturi a lui Crin Antonescu, la Presedintie, de catre PNG.
„Aceste discutii au avut loc intre dl Becali si dl Crin Antonescu. Stiu despre aceste discutii, stiu ca a existat si o discutie cu dl Victor Ponta. Urmeaza, bineinteles, ca aceasta discutie sa fie extinsa in forurile PNL, iar in conditiile in care se va lua o decizie exista si posibilitatea ca dl Becali sa candideze pe unul din colegiile din municipiul Bucuresti. E posibil in sectorul 6, pentru o functie de parlamentar, sustinut de USL, pentru ca la ora actuala, vreau sa intelegeti foarte bine, USL este o alianta politica inregistrata la tribunal, care nu mai poate fi modificata. Deci nu se pune problema nici de fuziune (PNG – PNL), nici de alianta. (…) Va confirm ca au existat aceste discutii. Daca va candida sau nu, acest lucru se va intampla dupa ce forurile statutare ale PNL vor accepta acest lucru”, a declarat Fenechiu.