Sari direct la conținut

George Simion recrutează viitori senatori pe LinkedIn. Peste 100 de persoane au aplicat

HotNews.ro
George Simion face un live din plenul Parlamentului, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
George Simion face un live din plenul Parlamentului, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Președintele AUR, George Simion, a publicat un anunț pe platforma LinkedIn prin care anunță că recrutează persoane pentru „reprezentare la nivel de vârf”, pentru funcții precum cele de senatori sau de conducere înaltă în companii din subordinea statului.

  • LinkedIn este o platformă de socializare axată pe afaceri și locuri de muncă care este folosită în principal de companii pentru recrutarea de angajați.

Anunțul de recrutare a fost postat de pe contul oficial, care este verificat de către platformă, al lui George Simion în urmă cu două săptămânii, iar, până la momentul publicării acestei știri, peste 100 de persoane au aplicat.

„Căutăm funcționari publici și specialiști în domeniile de bază coordonate de statul român, de la Nuclearelectrica la CFR, de la Tarom la ASF, pentru a conduce aceste instituții în direcția îndeplinirii programului de guvernare AUR și a elaborării programelor sectoriale de guvernare (energie, administrație, mediu, agricultură, transporturi, etc)”, se menționează în anunțul încărcat de George Simion.

La capitolul „calificări”, anunțul subliniază că „experiența în domeniul pentru care aplicați este de dorit”. George Simion le cere celor care vor aplica pe LinkedIn să menționeze în scrisoarea de intenție funcția vizată precum și disponibilitatea de relocare.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro