Sari direct la conținut

Germania a interzis o organizație umanitară islamică pe care o acuză de finanțarea terorismului

HotNews.ro
Cladire a Ansaar International, Foto: Marcel Kusch / AFP / Profimedia Images
Cladire a Ansaar International, Foto: Marcel Kusch / AFP / Profimedia Images

Germania va interzice organizația islamică Ansaar International despre care afirmă că finanțează terorismul în întreaga lume, a anunțat miercuri ministrul german de interne, potrivit Reuters și Deutsche Welle.

„Dacă vrei să lupți împotriva terorismului trebuie să îi tai sursele de finanțare”, a declarat ministrul de interne Horst Seehofer pe Twitter, adăugând că Ansaar și o organizație afiliată acesteia „răspândesc o viziune salafistă asupra lumii și finanțează terorismul în întreaga lume sub pretextul asistenței umanitare”.

Potrivit tabloidului german Bild, poliția a efectuat percheziții la clădirile deținute de Ansaar în 10 landuri ca parte a acțiunii de a interzice organizația. Poliția a descins la birourile Ansaar, precum și la cele ale WorldWide Resistance-Help, și în 2019.

Cele două au fost suspectate de autoritățile germane de finanțarea grupării militante palestiniene Hamas pe care Germania o clasifică drept organizație teroristă.

Ansaar a respins acuzațiile, afirmând că doar oferă ajutoare umanitare persoanelor afectate de război și crize.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro