Sari direct la conținut

„Germania e țară de prieteni, iar românii sunt ca noi” – discuție cu Cengiz Yilmaz, managerul unui complex turistic de pe Riviera turcească

HotNews.ro
SuneoClub Aqua Plaza, Foto: Hotnews
SuneoClub Aqua Plaza, Foto: Hotnews

Nu doar Germania are o mică Turcie integrată în ea prin milioanele de rezidenți. Pe Riviera turcă de la Mediterana se află Alanya, sau „Almanya”, după cum îi spun unii localnici, datorită zecilor de mii de germani care locuiesc sau fac regulat vacanțe acolo. Pe lângă ei, la început de sezon plajele au fost înțesate de britanici și ucraineni. Români mai puțini. Despre noul trend și mai vechile ispite ale Alanyei am stat de vorba cu Cengiz Yilmaz, managerul complexului turistic SuneoClub Aqua Plaza.

Complexul pe care îl conduce s-a orientat anul acesta „prioritar pe un concept de familie”. Oaspeții vizați aparțin „categoriei de mijloc”, cu câștiguri medii, și care vor să îmbine „siguranța cu distracția”. SuneoClub Aqua Plaza colaborează cu operatorul turistic TUI, care furnizează practic 80% dintre turiști, „un contingent de 10% vine din Ucraina, iar restul sunt autohtoni”. „Dacă locurile nu sunt deja ocupate cu turiști contractuali din Vest”, adaugă d-l Yilmaz, mândru că afacerea pe care o administrează merge ca pe roate.

Iar acest lucru nu e de mirare, într-o zonă scăldată de mare, unde se află și renumita „plajă Cleopatra”, iar sezonul turistic se întinde pe șapte luni din an, „între 12 aprilie și 8 noiembrie”. Clima favorabilă nu e un stimul doar pentru turism, ci și pentru un accesoriu indispensabil al acestuia: produsele folosite în gastronomia hotelieră.

Cengiz Yilmaz, hotel manager SuneoClub Aqua Plaza

Cengiz Yilmaz, hotel manager SuneoClub Aqua Plaza

Foto: Hotnews

Industria turistică, un întreg lanț

I-am evocat managerului turc de la SuneoClub Aqua Plaza suprafețele întinse pe mulți kilometri, de sere, care se văd din avion. „E un întreg lanț”, a precizat el. „Industria turistică se leagă de agricultura locală, dar și de producția de textile, de mobilă, ca și de întregul aparat de întreținere hotelieră, constituit din buni meseriași”.

Apropo întreținere, am remarcat că șoselele rapide care leagă aeroportul din Antalya de Alanya, care se află la 135 de km, sunt nu doar mărginite de o perdea de arbuști rezistenți, cu flori roz, care înviorează atmosfera, ci sunt și în bună stare, asigurând un trafic fluid.

D-l Yilmaz este și el mulțumit, în general, de modul în care se derulează traficul în Turcia, însă îl compară cu cel din Germania, pe care îl cunoaște bine, deoarece a fost acolo în repetate rânduri. Astfel se explică, desigur, și germana fluentă pe care o vorbește. Pe lângă rudele din vestul Germaniei, începând din 1992, managerul care are acum 50 de ani a luat parte frecvent la târguri internaționale de turism și la bursa turistică de la Berlin.

În opinia sa, „sistemul prin care sunt legate mijloacele de transport din Germania, cu legături rapide și punctuale, e exemplar”. În Turcia ar mai fi lucruri de făcut pe linie de infrastructură, chiar dacă țara sa se poate lăuda acum „cu cel mai mare aeroport din Europa, Istanbul Airport – un proiect cu care ne mândrim”.

Animatie de dimineata cu fanfara si panda

Animatie de dimineata cu fanfara si panda

Foto: Hotnews

Conceptul „familial”

Revenind cu discuția mai pe pământ, la complexul turistic manageriat de Cengiz Yilmaz, aflu că, pe serie, sunt cazați 540 de turiști în 180 de camere, iar gradul de ocupare la început de sezon e aproape complet. Dacă numărul de turiști pare oarecum disproporționat față de cel al camerelor, atunci e nevoie de precizarea că punctul forte al acestui sezon și noul concept al SuneoClub Aqua Plaza este cel „familial”: atât ca și atmosferă, cât și în ceea ce-i privește pe oaspeți, majoritatea însoțiți de copii.

Atât prin forfota permanentă, cât și prin dezinvoltura britanicilor care au invadat anul acesta complexul prin TUI UK, pot spune că n-am suferit de plictiseală. Patru bazine cu apă ca lacrimă, de la „puțin peste gleznă”, pentru oaspeții cei mai mici, pană la adâncimea pentru înotătorii versați asigură răcoarea necesară în zilele toride.

După dejunul prelungit pentru somnoroși, la 11.00 începe animația: o mică fanfară de fete zglobii, însoțită de un uriaș urs panda, mărșăluiește în jurul bazinelor și în grădină, antrenându-i pe adulți și copii la activitățile zilei.

Gastarbeiteri

Dacă pentru copii bălăceala în bazine și în apa mării e pe primul plan, adulții nu ocolesc SPA-ul bun pentru sănătate, cu lucrători profesioniști. Baie de sare, hamam turcesc sub o cupolă albastră precum cerul pe înserate, masaj de relaxare și medical. Aflând că personalul vine din Tunisia, Rusia, Ucraina sauTaiwan, l-am întrebat pe managerul hotelului cum decurge angajarea acestuia.

D-l Yilmaz mi-a spus că această selecție se face „printr-o agenție de recrutare, iar criteriile sunt buna pregătire profesională și cunoștințele de limbă străină, în principal engleza și germana”.

Cu toate acestea, tunisianca Jiji cu care am vorbit franțuzește despre Port-El Kantaoui, pe care l-am vizitat în trecut, s-a bucurat nespus să poată vorbi cu o clientă în limba țării sale, despre țara sa. Și în Alanya, ca și oriunde, muncitorii-oaspeți au stânjeneala începutului și se entuziasmează când barierele geografice și lingvistice cad.

Investind în viitor

Cenghiz Yilmaz e un om ocupat. Însă interviul luat în biroul sau auster nu e întrerupt decât o singură dată, pentru o urgență, și foarte scurt. Politețe și calm îl caracterizează pe managerul care acum e la SuneoClub, însă a avut multe hoteluri sub îndrumarea sa. Despre Aqua Plaza, el spune că există planuri investiționale mari, inclusiv un nou hotel afiliat.

„În trei ani, capacitatea va spori la 900 de persoane, iar în patru ani, la 1.100 de persoane, prin extinderea complexului pe 30.000 de metri pătrați”. Într-adevăr, mă gândesc, terenul viran dinspre mare permite o amplă lărgire a spațiului de cazare, dar și a facilităților de relaxare și distracție pentru turiști.

Înainte să ne despărțim, eu oferindu-i o carte a mea, iar el o sticlă de vin, d-l Yilmaz ne-a invitat la seara festivă dedicată Zilei Naționale a Turciei, organizată în grădina complexului hotelier. L-am asigurat că vom da curs invitației pentru 16 iunie, însă înainte aș dori altceva. Și anume, să vizitez împreună cu soțul meu o moschee. O dorință firească, dat fiind faptul că muzica disco și karaoke-le de copii se împleteau, seară de seară, cu chemări de muezin.

La moscheea din Alanya

La moscheea din Alanya

Foto: Hotnews

La moschee

Am primit detalii despre orarul de vizitare al moscheii din oraș, și iată-ne sâmbătă, îmbrăcați conform, în drum spre o clădire cu două minarete albe, la doi kilometri de hotel. Pantaloni lungi sau până sub genunchi pentru bărbați, rochie decentă la femei, băsmăluță. Cam atât e nevoie ca vestimentație, pentru a intra apoi, desculți, în moscheea cea nouă din Alanya. Aceasta a fost inaugurată în 2010 și înălțată la inițiativa proprietarului turc al unui hotel din zonă.

Decor luminos, curățenie perfectă, aromă de trandafiri. Imamul Harun îmbrăcat în veșmânt alb, explicând cu răbdare și cu candoare unor creștini neștiutori ce e cu inscripțiile în arabă de pe brâul negru de sub tavan, care se citesc de la dreapta la stânga; ce e cu locurile de jos, pentru bărbați și cu cele de sus, pentru femei. Ce e cu biblioteca de la parter, din care ne-a arătat un Coran tradus în germană. Un imam modern, ajutat la traducerea din turcă în alte limbi de smartphone și care face fotografii, ba chiar selfie-uri cu turiști, cum am fost noi.

„Ca noi”și „prieteni”

Două familii de români am întâlnit anul acesta în hotel. Însă managerul Cenghiz Yilmaz îi cunoaște bine ca turiști, din alte complexuri pe care le-a administrat. „Românii sunt ca noi”, mi-a spus după o secundă de gândire.

„Iar Deutschland e Freunde-land” (Germania e țară de prieteni), chiar dacă la un moment dat, la nivel politic, au existat asperități. „Însă acestea n-au avut loc intre oameni ca noi”, a adăugat el și am avut senzația că gândea chiar așa.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro