Sari direct la conținut

Germania ia în considerare să îi dea Ucrainei obuzierele cerute – sursă de securitate

HotNews.ro
Panzerhaubitze 2000, Foto: Ministerul Apărării din Olanda
Panzerhaubitze 2000, Foto: Ministerul Apărării din Olanda

Germania ia în considerare trimiterea de obuziere cu rază lungă de acțiune în Ucraina, a declarat vineri o sursă de securitate pentru Reuters, confirmând un raport publicat de ziarul Welt am Sonntag la doar câteva zile după ce Berlinul a decis pentru prima dată să furnizeze arme grele Kievului.

Mișcarea vine în urma avertismentelor Kremlinului potrivit cărora livrările de arme occidentale către Ucraina reprezintă o amenințare la adresa securității continentului european „și provoacă instabilitate”.

Solicitările Ucrainei pentru arme grele s-au intensificat de când Moscova și-a mutat ofensiva în Donbas, o regiune estică cu un teren în mare parte plat și deschis, considerată mai potrivită pentru luptele cu tancuri decât zonele din nordul țării, în jurul capitalei Kiev, unde au avut loc o mare parte din luptele anterioare.

Berlinul poartă discuții cu guvernul olandez pentru a livra Ucrainei Panzerhaubitze 2000, a precizat sursa, referindu-se la una dintre cele mai puternice arme de artilerie din inventarul Bundeswehr, care poate lovi ținte de la o distanță de 40 km.

Olandezii intenționează să livreze Ucrainei un „număr limitat” din această categorie de obuziere, a relatat marți agenția de presă ANP, în timp ce Germania s-a oferit să furnizeze instruire și muniție pentru armele construite de compania germană de apărare KMW.

Criticii, inclusiv ambasadorul Ucrainei în Germania, au acuzat Berlinul că trage de timp pentru a oferi arme grele Ucrainei și pentru alte măsuri care ar putea ajuta Kievul să respingă forțele rusești, cum ar fi un embargo asupra importurilor de energie rusească.

Majoritatea armelor grele pe care țările NATO le-au trimis Ucrainei până în prezent sunt arme de fabricație sovietică aflate încă în stocurile statelor membre NATO din Europa de Est, însă Statele Unite și alți aliați au început să furnizeze Kievului obuziere occidentale.

Joi, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că alianța militară occidentală este pregătită să își mențină sprijinul pentru Ucraina în războiul împotriva Rusiei timp de ani de zile, inclusiv să ajute Kievul să treacă de la armele din epoca sovietică la arme și sisteme occidentale moderne.

Berlinul va autoriza livrarea de vehicule blindate „Gepard”către Ucraina, a mai anunțat marți ministrul german al apărării, în cadrul unei reuniuni găzduite de Statele Unite la baza americană de la Ramstein, în vestul Germaniei.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro