Sari direct la conținut

Germania se așteaptă la un nou val de COVID-19 după ce numărul infecțiilor s-a dublat într-o săptămână

HotNews.ro
Coronavirus in Germania, Foto: Jonas Walzberg / AFP / Profimedia
Coronavirus in Germania, Foto: Jonas Walzberg / AFP / Profimedia

Rata de incidenţă a cazurilor de COVID-19 a crescut mai mult decât dublu în Germania într-o săptămână, ministrul german al Sănătăţii avertizând că se apropie un nou val de infectări pe perioada verii, relatează DPA și The Local, potrivit Agerpres.

Rata infectărilor a fost în ultimele şapte zile în Germania de 447,3 la 100.000 de locuitori, faţă de 199,9 în săptămâna anterioară.

„Este de aşteptat un val de vară”, a avertizat pe Twitter ministrul german al sănătăţii, Karl Lauterbach.

„Purtarea voluntară a măştii în spaţiile închise şi a patra doză de vaccin sunt cele mai bune antidoturi”, a adăugat aceasta.

Experții se așteaptă ca noul val de COVID-19 să fie unul ușor

A patra doză de vaccin anti-COVID-19 este în prezent recomandată în Germania numai pentru persoanele cu vârste începând de la 70 de ani, pentru cele cu sistemul imunitar slăbit şi personalul sanitar.

Un motiv al noii înmulţiri a cazurilor de COVID-19 ar putea fi răspândirea subvariantei BA.5 a variantei Omicron a coronavirusului.

Cu toate acestea, experţii sanitari nu anticipează o presiune nesustenabilă asupra sistemului sanitar în Germania.

Însă rata de incidenţă din actualul stadiu al pandemiei, în special de când s-a răspândit varianta Omicron, ar putea să nu reflecte tabloul real al îmbolnăvirilor, numeroase infectări nefiind înregistrate întrucât mulţi bolnavi nu se mai testează, mai ales cei cu forme uşoare de boală.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro