Sari direct la conținut

Germania va discuta cu Rusia în vederea unei eventuale achiziţii de doze de vaccin Sputnik V (ministrul Spahn)

HotNews.ro
Jens Spahn, ministrul german al sanatatii, Foto: Kay Nietfeld / AFP / Profimedia
Jens Spahn, ministrul german al sanatatii, Foto: Kay Nietfeld / AFP / Profimedia

Ministrul german al sănătăţii, Jens Spahn, a anunţat joi că ţara sa va începe discuţii cu Rusia în vederea eventualei achiziţii de doze de vaccin Sputnik V, în caz de aprobare a acestuia de către Agenţia Europeană a Medicamentului, relatează Agerpres.

„Am explicat în numele Germaniei, la Consiliul miniştrilor sănătăţii din UE, că noi vom discuta de manieră bilaterală cu Rusia, mai întâi pentru a şti când şi ce cantităţi ar putea fi livrate”, a declarat Spahn la postul de radio regional WDR.

El a explicat că decizia a fost luată după ce Comisia Europeană a anunţat că nu va negocia în numele celor 27 de state membre cumpărarea acestui vaccin, contrar modului în care a procedat în cazul altor vaccinuri împotriva Covid-19.

„Livrările ar urma să intervină în următoarele 2 până la 4-5 luni pentru a face cu adevărat o diferenţă faţă de situaţia noastră actuală” în ce priveşte numărul de vaccinări, a precizat Spahn, criticat pentru întârzierile în campania de imunizare.

„Altfel, vom avea, într-o manieră sau alta, cantităţi de vaccin mai mult decât suficiente”, a adăugat el.

În lipsa capacităţii de a produce suficiente doze şi dorind să acorde prioritate populaţiei proprii, Rusia nu a expediat până acum în străinătate decât cantităţi reduse din vaccinul Sputnik V.

Bavaria, cel mai mare land german, a anunţat miercuri că va negocia un „contract preliminar” în vederea achiziţiei de 2,5 milioane de doze de vaccin Sputnik V, sub rezerva aprobării acestuia de către EMA, agenţie care nu a fixat un termen pentru decizia sa.

Autorităţile germane, extrem de îngrijorate de al treilea val de epidemie, se află sub presiune în condiţiile în care numai 13% din populaţie a primit cel puţin o doză de vaccin după mai bine de trei luni de la lansarea cu pompă a campaniei.

Autorităţile au promis că toate persoanele care doresc să se vaccineze vor putea primi cel puţin prima doză până la sfârşitul lui septembrie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro