Germania: Verzii intră în negocieri pentru a participa la guvernare în cabinetul Scholz
Partidul Verzilor din Germania a aprobat duminică participarea la negocieri cu Partidul Social Democrat (SPD) şi Partidul Liber Democrat (FDP) în vederea formării viitorului guvern, transmite Reuters, preluată de Agerpres.
Delegaţii la o conferinţă a Partidului Verzilor de la Berlin au votat în favoarea demarării serioase a negocierilor în urma întâlnirilor exploratorii iniţiale, în urma cărora reprezentantul SPD Olaf Scholz ar putea să o succeadă pe Angela Merkel în funcţia de cancelar.
Alianţa ”semafor” vizată – numită după culorile roşu, galben şi verde ale partidelor – va fi condusă de SPD, care a obţinut primul loc la alegerile de luna trecută.
Un acord final de coaliţie, pe care Scholz speră să-l încheie înainte de Crăciun, va fi din nou supus unui vot al tuturor membrilor Partidului Verzilor.
FDP nu a ajuns încă la un acord oficial.
Scholz este în prezent ministru al Finanţelor şi vicecancelar în coaliţia guvernamentală actuală dintre conservatorii lui Merkel şi partenerul lor junior, SPD.
El a anunţat vineri că el şi liderii Verzilor şi ai FDP vor să treacă la discuţii formale pentru formarea unei coaliţii.
Verzii şi FDP au menţinut deschisă opţiunea de a se adresa conservatorilor, care se află la putere de 16 ani, dacă discuţiile cu SPD se vor împotmoli.