Sari direct la conținut

Germania vrea să oblige firmele să ofere angajaților teste gratuite pentru coronavirus – document oficial

HotNews.ro
Angela Merkel, Foto: FRANCOIS LENOIR/AFP/ Profimedia Images
Angela Merkel, Foto: FRANCOIS LENOIR/AFP/ Profimedia Images

Companiile germane vor fi obligate să ofere regulat angajaților teste pentru depistarea COVID-19 cel puțin odată pe săptămână, potrivit unui document oficial consultat de agenția Reuters luni.

Modificarea ar urma să se facă printr-un amendament adus legii privind siguranța la locul de muncă și va fi prezentat marți în cadrul guvernului federal, Reuters notând că foarte probabil acesta va fi adoptat în contextul eforturilor de combatere a celui de-al treilea val al pandemiei care a afectat Germania.

Amendamentul propus de ministrul muncii Hubertus Heil stipulează de asemenea că angajații aflați în risc ridicat de infecție, precum cei cazați în unități comune sau cei care lucrează în încăperi închise, vor primi două teste pe săptămână.

Costul acestor teste va fi suportat de angajatori.

Guvernul intenționează de asemenea să extindă până pe 30 iunie celelalte măsuri antiepidemice aflate în vigoare.

Numărul de contagieri cu COVID-19 a depășit luni pragul de 3 milioane de persoane infectate, potrivit datelor de la Institutul Robert Koch.

Cancelarul Angela Merkel vrea de asemenea amendarea Legii de Protecție Împotriva Infecțiilor pentru a impune măsuri antiepidemice unitare la nivel federal, spre deosebire de situația actuală în care acestea sunt lăsate la latitudinea landurilor.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro