Sari direct la conținut

Germania: Zboruri anulate și duminică pe aglomeratul aeroport din Munchen, după incidentul de securitate de sâmbătă

HotNews.ro
Aeroportul din Munchen, Foto: Flickr/ digital cat
Aeroportul din Munchen, Foto: Flickr/ digital cat

Mai multe zboruri au fost anulate duminică pe aeroportul din Munchen, după ce unele zone ale acestuia au fost închise temporar sâmbătă după ce o femeie a ajuns într-o zonă securizată fără a efectua controalele necesare, relatează Agerpres citând agenția germană DPA.

Cel puţin 12 zboruri erau deja anulate duminică dimineaţa, a declarat un purtător de cuvânt al aeroportului.

Deşi unele avioane au început să decoleze sâmbătă, unii pasagerii au fost nevoiţi să aştepte timp îndelungat pe aeroport duminică.

Cu o zi mai înainte, călătorii s-au confruntat cu o situaţie de haos după ce poliţia a fost anunţată că o femeie a trecut printr-o zonă securizată fără să fie verificată de către personal, incident care a provocat închiderea Terminalului 2 şi a terminalului-satelit.

Cel puţin 200 de zboruri au fost anulate sâmbătă, ca rezultat, şi alte 60 au avut întârzieri mai mari de o jumătate de oră pe aeroportul din Munchen, cel de-al doilea cel mai aglomerat aeroport din Germania, incident ce a survenit în plină vacanţă de vară.

Ca urmare, aproximativ 700 de persoane au fost nevoite să doarmă pe paturi de campanie în aeroport sâmbătă seară şi alte câteva sute au fost cazate la hoteluri.

Poliţia federală din Bavaria a anunţat că femeia care a provocat această situaţie a fost identificată după ore de căutare, dar a refuzat să dea detalii cu privire la consecinţele pe care le va suporta aceasta.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro