Sari direct la conținut

Gheorghe Flutur: Festivalul democraţiei din PNL ne-a omorât

HotNews.ro
Gheorghe Flutur, Foto: Ager Press
Gheorghe Flutur, Foto: Ager Press

Liderul PNL Suceava, Gheorghe Flutur, susţine că a fost o greşeală că s-a acceptat ca actuala confruntare internă să dureze trei luni în loc de o lună, susţinând că „festivalul democraţiei” din PNL a „omorât” partidul, transmite News.ro.

În discursul rostit, vineri, în şedinţa Consiliului Director Judeţean al PNL Iaşi, la care participă şi Florin Cîţu, liderul PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a afirmat că a fost o greşeală că “festivalul democraţiei“ din PNL s-a întins pe toată durata verii, în loc să ţină o lună.

„Îmi exprim regretul. Nu se poate să laşi trei luni de zile festivalul democraţiei, care ne-a omorât. Am contribuit la breaking-news-uri toată vara. În loc să dureze o lună de zile totul, ca partid de guvernământ, ne-am întins pe trei luni şi vedeţi cu ce consecinţe. Am greşit. Şi nu trebuia să greşim, dar poate învăţăm din asta ceva. Mai e puţin şi închidem această poveste“, a afirmat Gheorghe Flutur, susţinător al lui Florin Cîţu la şefia PNL.

Potrivit lui Flutur, echipa care va câştiga la Congres trebuie să dea dovadă de înţelepciune şi “să facă eforturi să lase de la ei pentru unitatea PNL“.

“Este loc pentru fiecare, indiferent de opţiunea pe care o are. Mă rog la Dumnezeu să se termine cât mai repede Congresul ăsta“, a adăugat liderul PNL Suceava, Gheorghe Flutur.

Ajută-ne să facem HotNews mai bun
Vrem să aflăm ce subiecte sunt importante pentru tine și cum putem îmbunătăți HotNews. Am pregătit un chestionar a cărui completare durează 5 minute şi care e anonim, dacă nu vrei să ne laşi adresa de mail. Nu e obligatoriu să răspunzi la fiecare întrebare, deși ne-am bucura. Orice contribuție ne ajută să luăm decizii mai bune.
Formular Feedback
ARHIVĂ COMENTARII
A.E. • 2022-05-14 09:26:16
Domnilor investitori .. Vedeți ca parlamentarii romani vor sa umple angajații cu zile libere... Le mai dau și zile cadou plătite din banii voștri! (VEZI ZIUA OFERITA CELOR CARE COMPLETEAZA ONLINE RECENSAMANTUL) Si voi vreți sa investiți în tara noastră!? P.S.in sărbătorile religioase (și nu sunt putine) ESTE PACAT SA MUNCESTI!!!
1 0
gica69 • 2022-05-15 08:06:14
foarte bine:orice loc de munca e bine venit. e bine ca mai producem ceva cu valoarea adugata mare .
0 0
INTERVIURILE HotNews.ro