Ghiță Florela-Antonela preia atribuțiile de prefect al Capitalei
Ghiță Florela-Antonela, subprefect al Capitalei, a fost desemnată să preia atribuțiile prefectului prin ordin al Ministrului Afacerilor Interne. Acesta a activat anterior numirii în poziția de subprefect ca director al Direcției Juridice în cadrul instituției.
Guvernul a demis joi prin Hotarâre de Guvern toți prefecții și subprefecții USR-PLUS, au declarat pentru HotNews.ro surse guvernamentale. USR-PLUS avea 14 prefecți și 28 de subprefecți, iar pentru demiterea lor era necesară o Hotărâre de Guvern.
Premierul Florin Cîțu a confirmat aceste informații la finalul ședinței și a spus că alți secretari de stat ai USR-PLUS vor mai fi demiși în cursul zilei de astăzi.
UPDATE Guvernul a publicat lista cu cei 42 de prefecți și subprefecți demiși, inclusiv Alin Stoica, Prefectul Capitalei. Demiterile au fost publicate și în Monitorul Oficial.
Conform CV-ului publicat pe site-ul prefecturii, Florela-Antonela Ghiţă a absolvit cursurile Liceului de chimie Corabia (1980-1984) şi ale Facultăţii de Drept – Universitatea Bucureşti (1987-1992). De asemenea, are un masterat în Politici Publice şi Integrare Europeană, la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, potrivit Agerpres.
A fost avocat şi consilier juridic (1992-2005), iar începând din anul 2005 a lucrat în cadrul Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti în calitate de şef oficiu prefectural, şef serviciu, iar mai apoi director executiv.
Alin Stoica, după demiterea din funcţia de prefect al Capitalei: Am încercat să fac ceea ce am crezut că este mai bine pentru cetăţeni, într-o perioada destul de dificilă / Sper că vom reveni la guvernare în scurt timp, cu un nou premier
Fostul prefect al Capitalei Alin Stoica afirmă, joi, că, în cele şase luni de mandat, a făcut tot ce a crezut că este mai bine pentru cetăţeni, iar dacă a făcut greşeli a încercat să le corecteze rapid. Stoica consideră că alianţa PNL-UDMR-USR PLUS este singura care poate guverna România. ”Sper că vom reveni la guvernare în scurt timp, cu un nou premier”, afirmă Soica. Atribuţiile sale au fost preluate de subprefectul Antonela Ghiţă.
”Începând de astăzi nu mai ocup funcţia de Prefect al Capitalei. Am încercat în aceste 6 luni să fac ceea ce am crezut că este mai bine pentru cetăţeni, într-o perioada destul de dificilă. A fost şi prima mea experienţă în administraţia publică, o experienţă care m-a făcut să învăţ lucruri noi şi care m-a pus în postura de a face lucruri pentru comunitate. Am făcut şi greşeli, pe care am încercat – şi sper că am reuşit – să le repar în cel mai scurt timp.”, a scris, joi, pe FAcebook, Alin Stoica.
Fostul prefect a precizat că a cunoscut mulţi oameni noi, cei mai mulţi foarte bine intenţionaţi.
”Funcţionari care merită mai mult şi un mediu de lucru care trebuie schimbat, dar şi oameni politici care înţeleg necesitatea modernizării României. Sunt în continuare convins că singură alianţa care poate moderniza România este USR PLUS – PNL – UDMR şi de aceea sper că vom reveni la guvernare în scurt timp, cu un nou premier”, a mai scris Stoica.