Peste 800 de voturi trecute în plus la Marcel Ciolacu în Scornicești, acuză un deputat liberal. PNL depune plângere penală
Deputatul PNL Gigel Știrbu susține că în județul Olt s-au constatat diferențe între procesele verbale redactate în secții după primul tur al alegerilor prezidențiale și rezultatele renumărării care este în plină desfășurare la biroul electoral județean. Știrbu a menționat numărul mare de voturi trecute în plus la Marcel Ciolacu în orașul Scornicești, diferența fiind prea mare pentru ca să reprezinte o simplă eroare materială.
Gigel Știrbu a precizat că printre primele secții cu care s-a început renumărarea la BEJ Olt au fost cele 11 secții de votare din orașul Scornicești, unde au votat în jur de 6.000 de persoane. „Diferența între voturile trecute în procesele verbale din secții și ce se află în sacii cu voturi renumărate acum este de 835 de voturi în favoarea lui Marcel Ciolacu. Deocamdată, nu știm de la cine au fost luate”, a declarat, pentru HotNews, deputatul Gigel Știrbu, liderul organizației județene PNL din Olt.
Erori de sute de voturi în procesele verbale
El a exclus posibilitatea unor erori materiale în timpul numărării inițiale a voturilor, el arătând că diferențele la unele secții sunt mult prea mari pentru a fi explicate prin simple greșeli de contabilizare a sufragiilor sau la trecerea datelor în procesele verbale.
„La secția 112, au fost trecute 657 de voturi pentru Marcel Ciolacu, la renumărare au fost 379. La secția 113, au fost 444 pentru Ciolacu, la renumărare 376, iar la secția 117 față de 736 trecute în procese verbale, la renumărare au fost doar 576”, a exemplificat Știrbu.
De asemenea, la secția 119 au fost trecute 283 de voturi față de 248 înregistrate la renumărare, iar la secția 121 185 inițial și 152 după renumărare. În schimb, la secția 120 eroarea a fost de un singur vot, 93 față de 92.
PNL depune plângere penală
După oficializarea datelor de la renumărare, liberalii din Olt vor depune plângere penală pentru fraudă electorală. „Nu vrem să pățim așa ceva și la alegerile de duminică. Oamenii mei redactează deja plângerea penală pentru fraudă electorală prin grup infracțional organizat, care apoi va fi completată cu datele ce vor veni mâine de la BEJ”, a afirmat liberalul.
El susține că au existat indicii de fraude electorale în județ și cu ocazia altor alegeri, iar neregulile au fost semnalate organelor competente, fără să fie însă urmate de rezultate. „Sunt niște zone foarte fierbinți în județ, pe care noi le știm de mai multă vreme (…) Veți vedea că Marcel Ciolacu va pierde multe voturi după renumărare”, a estimat Știrbu.
Acesta susține că frauda a fost posibilă prin faptul că majoritatea copleșitoare a secțiilor de votare din județ au avut ca președinți angajați din primării. „Eu nu spun că toți au furat, dar în județul Olt 95 de primării din 112 sunt conduse de reprezentanți PSD”, a conchis Știrbu.
Erorile corectate care au ajuns pe masa CCR
Nereguli, însă de altă natură, au fost descoperite și în cele trei secții de votare pe care europarlamentarul Cristian Terheș le-a invocat în cererea sa de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale pe care a înaintat-o către CCR.
Terheș a invocat, printre altele, că în trei secții voturile pentru Ludovic Orban au fost „puse din pix” candidatului Elena Lasconi. În realitate însă, procesele-verbale corectate din cele trei secții arată că numărul de voturi din dreptul lui Orban a fost trecut apoi în dreptul candidatului Călin Georgescu, în mod corect. Eroarea a fost corectată chiar în noaptea în care s-a făcut numărarea voturilor.
Ceea ce a reclamat Terheș este că în secție s-a greșit în momentul trecerii datelor de pe procesul verbal de hârtie pe calculator. Numai că imediat s-a făcut corecția, chiar de către cei din secție, arată documentele pe care HotNews le enumeră astăzi și care sunt publice. Cu alte cuvinte CCR nu a avut în față nici o fraudă, ci o eroare corectată la timp.
BEC: Informațiile despre renumărare, „pur speculative”
Într-un comunicat de presă al Biroului Electoral Central, semnat de judecătoarea de Ioana Bogdan, se spune că datele legate de procesul de renumărare a voturilor nu sunt oficiale, fiind „pur speculative”. BEC precizează acest lucru invocând necesitatea „combaterii răspândirii informațiilor false care pot influența tendința de vot a cetățenilor și pot afecta încrederea în instituțiilor statului”.
Referirea la „tendința de vot” se face cu toate că acum nu se mai votează și nici nu există o decizie oficială prin care să fie convocat un tur II al alegerilor prezidențiale.
„Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României 2024 aduce la cunoștința opiniei publice că informațiile apărute în spațiul public privind procesul de renumărare și reverificare a tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate și cele nule la alegerile pentru Președintele României din data de 24 noiembrie a.c. nu sunt oficiale, sunt pur speculative și de natură să conducă la dezinformarea electoratului”, se spune în comunicat.