Sari direct la conținut

Giuliani, către Iohannis: Protocoalele promovate de Kovesi si Maior subminează statul de drept

HotNews.ro
Giuliani, către Iohannis: Protocoalele promovate de Kovesi si Maior subminează statul de drept

Rudolph Giuliani, avocatul lui Donald Trump, fost procuror federal și fost primar al New York a transmis o scrisoare președintelui Klaus Iohannis și altor oficiali români în care cere verificarea protocoalelor PG-SRI și stoparea presiunile asupra judecătorilor, informează Mediafax.

Scrisoarea obținută de Mediafax, care a fost transmisă președintelui Klaus Iohannis de către avocatul lui Donald Trump:

“Prejudiciul adus statului de drept, sub pretextul aplicării legii”

Dragă domnule preşedinte Iohannis,

Vă scriu ca să îmi exprim îngrijorarea în legătură cu prejudiciul continuu adus statului de drept în România, comis sub pretextul aplicării cu eficienţă a legii.

Acest prejudiciu afectează negativ, în mod direct, cursul investiţiilor străine directe în România, deoarece niciun investitor raţional nu ar investi într-un loc în care domnia legii şi sistemul legal fac subiect al manipulării făcute de cei de la putere.

Înainte de alegerea mea în funcţia de primar al New York-ului, am servit ca oficial de rang înalt în Departamentul de Justiţie al Statelor Unite, deținând şefia reputatului birou de procurori din New York. De-a lungul mai multor ani, ca procuror, am investigat şi urmărit personal, sau am condus acuzarea unui număr mare de cazuri de corupţie publică, ceea ce a dus la condamnarea a numeroşi demnitari. “Protocoalele secrete și excesele DNA: intimidarea judecătorilor, a avocaţilor apărării şi a martorilor”

După căderea lui Nicolae Ceauşescu din 1989, România a făcut paşi hotărâți spre aplicarea legilor, în concordanță cu repectarea dreptului la un proces corect în regulile statului de drept. Cu toate acestea, progresele au fost subminate grav de excesele Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a României, sub conducerea fostului procuror şef, Laura Codruţa Kovesi. Aceste excese au inclus: intimidarea judecătorilor, a avocaţilor apărării şi a martorilor; ascultarea neconstituţională a telefoanelor; mărturii silite şi procese judiciare incorecte. În plus, față de excesele făcute de DNA în numele „aplicării legii”, am luat la cunoștință cu tristeţe în cursul ultimelor luni despre existenţa „protocoalelor secrete” pe care mai multe instituţii publice le-au semnat cu Serviciul Român de Informaţii („SRI”). Acestea includ protocoale secrete cu: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României; Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii. Semnatarii protocoalelor secrete includ: Laura Codruţa Kovesi, din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi George-Cristian Maior, care acum îndeplineşte funcţia de ambasador al României în Statele Unite, din partea SRI.

„O amnistie ar trebui dată celor care au fost condamnaţi ca urmare a exceselor”

Recunosc şi înţeleg importanţa luptei împotriva corupţiei. În acest sens, încurajez România să îşi reafirme angajamentul de a investiga şi a judeca corupţia în mod cinstit, transparent, şi în concordanţă cu legea. O amnistie ar trebui dată celor care au fost acuzaţi şi condamnaţi ca urmare a exceselor DNA făcute de la implementarea protocoalelor secrete, inclusiv mai multor oameni inocenţi care au fost trimişi la închisoare.

“Protocoalele să fie verificate de o comisie de judecători internaționali”

De asemenea, îndemn Guvernul României să înfiinţeze o comisie independentă formată din judecători internaţionali şi experţi legali, care să examineze originile protocoalelor secrete, ca şi impactul lor asupra Parchetului General şi a judecătorilor din întreaga ţară. Pe baza rezultatelor ei, comisia independentă ar putea face recomandări specifice pentru ca aplicarea legii să fie întărită în România, iar Codul Penal românesc să fie reformat, pentru a preveni reapariţia unor astfel de excese.

“Guvernul trebuie să se asigure că judecătorii nu sunt intimidaţi de DNA sau de SRI”

Guvernul României trebuie, de asemenea, să se asigure că judecătorii nu sunt intimidaţi de DNA sau de SRI. În consecinţă, există nevoia de a identifica sutele de dosare ale DNA despre judecători, aşa cum a descris recent un adjunct al DNA, pentru a determina numele judecătorilor, acuzaţiile şi originea acestor acuzaţii împotriva judecătorilor, precum şi cronologia şi durata acestor dosare. În sfârșit, secții de responsabilitate profesională ar trebui stabililte pentru Parchetul General, DNA, SRI şi orice alte instituţii recomandate de comisia independentă, pentru a stabili standarde potrivite de comportament şi răspundere, ca şi investigarea plângerilor împotriva acestor instituţii.

“Un angajament în respectarea legii va îmbunătăți perspectivele investitorilor în România”

România trebuie să clarifice faptul că rămâne angajată în asigurarea proceselor corecte, transparente, şi a respectării legii. Acest lucru va impune corectarea multelor abuzuri ale DNA şi SRI şi ar trebui să includă amnistie pentru acuzaţiile şi condamnările suspecte. Un astfel de angajament în respectarea legii va îmbunătăţi, de asemenea, apetitul investitorilor pentru a contribui la viitorul României.

Cu respect,

Rudolph W. Giuliani, Esq.”

O scrisoare similară a fost transmisă președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu și premierului Viorica Dăncilă.

Rudolf Giuliani a fost primar al orașului New York în perioada 1994-2001, în mandatul său având loc atentatele din America. Înainte de a fi primar în New York, Giuliani, a fost un strălucit procuror federal și avocat anti-mafia, la mijlocul anilor ’80. Giuliani s-a aflat printre cei care au contribuit la condamnarea a opt dintre cei mai importanţi mafioţi ai vremii, printre care Anthony „Fat Tony” Salerno, Anthony „Tony Ducks” Corallo sau Carmine „The Snake” Persico, capii puternicelor familii Genovese, Lucchese și Colombo.

El a dezvăluit, la un moment dat, că mafia a pus o recompensă de 800.000 de dolari pe capul său. În al doilea mandat de primar, mafia a oferit o nouă recompensă pentru asasinarea lui Giuliani, în valoare de 400.000 de dolari.

În ziua atentatelor din 2001, cel supranumit „Rudy”, a devenit un idol graţie capacităţii sale de reacţie. Acţiunile sale i-au adus titlul de personalitatea anului, decernat de revista Time. Giuliani a candidat fără succes la nominalizarea republicană pentru Casa Albă, în 2008. Actualmente, Giuliani este șef al echipei de avocați ai lui Donald Trump.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro