Sari direct la conținut

"Gomorra" a invins la Premiile Academiei Europene de Film

HotNews.ro

Sunt la Centrul Presei din cladirea Forum, unde are loc a 21-a editie a ceremoniei decernarii Premiilor Academiei Europene de Film. Mai e o jumatate de ora pana sa inceapa balul. Invitatii sunt deja la mese. Mese lungi, multe – e ca o nunta mai mare.

Sunt lumanari pe mese si dupa ceremonie va urma o receptie. Noi, la presa, am si mancat. Cand am ajuns aici, in urma cu o ora, se asezau platourile. Jurnalistii – nu multi, dar mai ales cei de la agentiile de presa – vin din timp ca sa aiba vreme sa-si deschida calculatoarele, sa guste ceva, sa bea o cafea si sa inceapa sa scrie.

N-am prins-o pe Anamaria Marinca pe covorul rosu. Ea va fi asta seara unul dintre prezentatori, impreuna cu cativa – foarte putini – dintre tinerii actori europeni care au participat la programul Shooting Stars (care se desfasoara anual in cadrul Festivalului de la Berlin).

Dar am vazut-o pe Dame Judi Dench – intr-o frumoasa rochie neagra si fara palton. N-a schitat niciun gest de neplacere. La 3 grade, a dat autografe si a stat la pozat – zambind cu caldura tuturor. Academia Europeana de Film ii acorda in acest an un premiu onorific.

(Ma surprinde de fiecare data cand o aud citind comentariul la vreun documentar sau la vreo reclama. Cred ca o face nu pentru ca n-are destui bani, ci pentru ca nu se considera vedeta si nu crede ca are vreun statut care i-ar interzice s-o mai faca. Ceea ce o face si mai simpatica.).

E, cred, a patra ceremonie a Premiilor EFA la care particip, dar de fiecare data nu stiu cum se face ca ma nimeresc tot langa jurnalistii spanioli care stau toti la un loc si vorbesc tare. Tocmai a inceput ceremonia, pe scena se tin niste discursuri, dar la noi la presa nu e sonor.

Spaniolii au reclamat primii defectiunea si adineaori a venit cineva din staff sa ne spuna ca se lucreaza la remedierea problemei. Nu pare nimeni ingrijorat – premiile incep sa se dea de la ora 20. Pe scena cineva canta la contrabas – aici nu se aude nimic, decat vag de tot dinspre sala (pentru ca suntem, am mai spus-o cred, in aceeasi cladire).

Pana m-am intors de-afara de la tigara s-a reparat si sunetul. Dar inca se aude rau. Spaniolul de langa mine se uita la un meci de fotbal pe laptop. Prezentatorul Mikael Bertelsen le face instructajul celor din sala, inainte de intrarea in direct a televiziunilor (ceremonia se transmite in 40 de tari).

Sa nu se ridice sa mearga la WC (sunt camere de filmat peste tot si or sa se faca de ras), sa nu fumeze pentru ca sunt inconjurati de poliester, sa aiba grija cand urca pe scena si sa nu cada in apa (e apa in spatele scenei). Face cu cei de la mese exercitii de standing ovations, iar la sfarsit le striga: „Contez pe voi! Help me!”

Acum e din nou liniste. Ar trebui sa intram in direct. …. A inceput muzica. Spaniolii incep sa danseze pe scaune. O jurnalista spaniola se ridica si se plimba prin fata ecranului. Tare se mai frichinesc spaniolii astia!

Mikael Bertelsen spune ca se bucura ca Premiile EFA se tin la Copenhaga „ca sa vedeti ca nu suntem asa de deprimati cum ne arata filmele”…

Premiul People’s Choice 2008 (care s-a votat si la noi, pe cinemagia.ro) e inmanat de Julia Jentsch si un tanar danez al carui nume nu-l retin lui David Yates pentru „Harry Potter si Ordinul Phoenix”. Multumiri sobre.

Din cele 1000 de filme realizate anul trecut, 44 au fost retinute pentru lista din care s-au facut nominalizarile – spune gazda ceremoniei. (Printre care si „Boogie” de Radu Muntean.)

Se anunta premiul Scenaristul european al anului, care va fi acordat de Maciej Stuhr si Hannah Herzprung. „Gomorra”!! Spaniolii aplauda.

Premiul de imagine „Carlo di Palma” i se acorda tot lui „Gomorra”! Oscar Faura („Orfelinatul”) se ridicase pentru ca isi auzise numele, dar erau doar replicile prezentatorilor care spuneau ca ar putea castiga oricare dintre cei nominalizati.

Premiul UIP, pentru scurtmetraj – singurul film care e premiat in aceasta seara cu bani – 2000 de euro, este decernat lui Darren Thornton (Irlanda) pentru „Frankie” (nominalizat dupa ce primise Premiul UIP la Berlin.).

Am vazut-o pe Anamaria Marinca in sala. E imbracata in negru.

E chemata pe scena Marianne Faithfull, care anunta Premiul European Achievement pentru Dogma (mai devreme, una dintre jurnaliste spaniole intrebase insinuant: „De ce ii dau premiu Dogmei? Pentru ca a murit?”)

Premiul European Achievement in Cinema li se acorda celor patru fondatori ai Dogmei: Soren Kragh-Jacobsen, Kristian Levring, Lars von Trier si Thomas Vinterberg. Sala se ridica in picioare.

Lars von Trier n-a spus nimic. E prezentat apoi un filmulet despre Dogma care incepe cu imaginea studiourilor Zentropa, imaginea modificandu-se o data ce o voce din off reaminteste cele zece porunci ale Dogmei – locatie, culori, lumina naturala, regizorul sa nu fie creditat, ratio 4:3 etc.

Premiul pentru cel mai bun documentar european – Premiul ARTE s-a anuntat in urma cu ceva vreme, dar se decerneaza in aceasta seara – filmului „Rene” de Helena Trestikova (Cehia).

Anamaria Marinca si Bille August vor prezenta impreuna – au aratat imagini din culise – Premiul Descoperirea Europeana a Anului 2008.

Anamaria Marinca e cea care anunta premiul: Steve McQueen pentru „Hunger”!!! Steve McQueen spune ca i-au trebuit cinci ani ca sa faca filmul. Ii dedica premiul cu lacrimi in ochi prietenului sau, directorul de imagine Robby Muller, care „acum nu se simte prea bine”.

Tot Anamaria Marinca si Bille August anunta si Premiul Regizorul European al Anului: Matteo Garrone! Acesta avea emotii cand se anuntau nominalizarile. Spune, cu statueta in mana, ca este „un film dificil si periculos. Ma bucur sa impart premiul cu cei care locuiesc la Napoli si traiesc acolo ca intr-o jungla.”

Anamaria Marinca a ramas pe scena ca sa prezinte Programul ONU World Food si sa-i invite pe cei prezenti ca, la plecare, sa faca o donatie. Are rochie neagra, simpla, si balerini. Pare in largul ei. (Va fi actrita care va sta cel mai mult pe scena la actuala editie.).

Anne Geislerova inmaneaza Premiul FIPRESCI lui „La Graine et le mulet”/”Cuscus cu chefal” de Abdelatif Kechiche, premiu anuntat si el inaintea ceremoniei. Acesta a spus ca ia premiul ca pe un cadou de ziua lui de nastere. Multumeste presei, e surprins sa vada cat de mult iubeste lumea acest film.

(Chelnerii trec pe la noi printre mese ca sa stranga farfuriile. Fotografii din spate vorbesc tare; ei si-au terminat treaba.)

Stefano Accorsi (Italia) si Paprika Steen (Danemerca) prezinta premiile de interpretare, ocazie cu care fac glume – sunt doi danezi nominalizati la premiul pentru cel mai bun actor, dar si un acelasi italian nominalizat pentru doua filme.

Spaniolii aplauda din nou: Toni Servillo („Gomorra”) este Actorul european al anului.

Din pacate, Actrita europeana a anului e desemnata Kristin Scott Thomas si nu Sally Hawkins (cu care tineam eu), iar Kristin Scott-Thomas n-a putut veni pentru ca joaca intr-o piesa la New York.

Prix d’Excellence – Magdalena Biedrzycka pentru costumele la „Katyn”

Premiul pentru compozitorul european al anului – Max Richter pentru „Waltz with Bashir”

Prezentatorul Mikael Bertelsen e foarte simpatic. Zice despre Mads Mikkelsen : „a obosit sa i se spuna ca e cel mai sexy barbat din Danemarca, dar adevarul e ca am obosit si eu.” Mads Mikkelsen ii inmaneaza Premiul Lifetime Achievement lui Judi Dench. Aceasta il asculta emotionata, ii tremura mainile. Mikkelsen o ia de cot sa nu se impiedice pe trepte si ii da premiul ca un cavaler, in genunchi.

Judi Dench e prima care se adreseaza si altetelor regale ale Danemarcei. Zice ca e prima oara in Danemarca, desi are sange danez in familie. E coplesita de premiu, la anul face 52 de ani de activitate. Incepe apoi din curtoazie sa vorbeasca in daneza.

Cum termina speechul, e din nou emotionata; trebuie luata de mana ca sa coboare. Prezentatorul o plimba un pic pe scena ca sa-si revina – ce ati vorbit cu printul Danemarcei? Cine credeti ca e mai sexy, Mads sau eu? – o intreaba.

Premiul cel mare, Filmul european al anului, e inmanat de Vivienne Redding („pot sa va spun mama filmului european?” o intreaba gazda) si Wim Wenders ( „pot sa-ti spun tata?”) Wim Wenders: „Am incercat timp de 20 de ani sa-l aducem pe Lars von Trier la premiile noastre. Acum am schimbat tactica: am venit noi la el.”

Vivienne Reading scapa un pleonasm, spune ca „Orfelinatul” este „very extraordinary”. Dar ce mai conteaza: „Gomorra” e Filmul European al Anului!! Garrone: „Cand faci un film esti cu multa lume, acum sunt singur aici – nu e cinstit.” Isi cheama pe colegii pe scena – scenaristii si pe Toni Servillo. „Gomorra” obtine cinci premii. El e marele castigator al galei.

„Pe 11 decembrie e ziua lui Manuel de Oliveira” mai anunta Wim Wenders la final. „Va deveni unicul cineast centenar – si inca lucreaza.”, dar nu stiu daca il mai aude cineva.

Toti premiantii si prezentatorii urca pe scena pentru poza finala.

„Acum relaxati-va! Nu mai suntem in direct. Puteti sa faceti ce vreti, sa va scoateti hainele. Urmeaza petrecerea!”- striga iar Mikael Bertelsen.

De fapt, urmeaza conferinta de presa. Povestea din „Gomorra” , in care e vorba despre puterea mafiei, e emblematica pentru Europa? Matteo Garrone: „Nu-mi place sa judec, ci sa arat, iar ceilalti poti judeca singuri. „Gomorra” vrea sa arate realitatea mafiei dinauntru, asa cum a descris-o Saviano.

Cat de important eu un premiu EFA pentru Judi Dench? Judi Dench:”Orice premiu e emotionant, dar ideea de a urca pe scena si de a rosti un speech este o disperare. Nu reusesc sa ma obisnuiesc.”

Se simte David Yates ca un inamic al Europei? David Yates: „Am avut de fapt o echipa multinationala, din care faceau parte multi europeni.”

Cum se simte Roberto Saviano pentru ca nu poate calatori cu voi? E suparat ca nu poate merge si el la festivaluri si ceremonii? Unul dintre cei sase scenaristi ai „Gomorrei”: „Nu exista cuvinte ca sa descrii cum traieste acest scriitor. Ultima oara cand l-am vazut ne-a spus ca tot ce poate face e sa continue sa scrie.”

Cum ati reusit sa va decompensati dupa zilele de filmare la „Hunger”? Steve McQueen: „Cu mult alcool”.

Lucru care probabil se intampla acum, la petrecere.

Multumesc pentru atentie, legatura in studio!

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro