Grecia: Ce se întâmplă dacă ești infectat cu coronavirusul în concediu?
Grecia a efectuat peste 6.500 de teste pentru COVID-19 la aeroporturile din întreaga țară miercuri, în prima zi după ce și-a redeschis granițele pentru turiști, autoritățile anunțând că primele 250 de teste au ieșit negative. Însă ce se întâmplă dacă ești diagnosticat cu COVID-19 în timp ce ești în concediu în Grecia?
Potrivit ghidului întocmit de către Organizația Națională de Sănătate Publică și ministerul Sănătății, se aplică următoarele reguli:
- dacă un vizitator nu se simte bine acesta va anunța managerul hotelului care la rândul său va notifica doctorul cu care colaborează hotelul sau un medic din localitate. Dacă niciunul nu este disponibil, va fi notificată o unitate medicală desemnată la care vizitatorul va fi transferat
- dacă pacientul necesită îngrijire imediată acesta va fi transferat către cea mai apropiată unitate medicală fiind clasificat ca „suspect de COVID-19”. Dacă unitatea este indisponibilă sau nu are resursele să gestioneze un caz grav, pacientul va fi transferat în regim de urgență către cel mai apropiat centru medical
- în cazul unor simptome ușoare, vizitatorul va fi testat, acesta fiind obligat să rămână în camera sa până la primirea rezultatului. În acest timp nu va fi permisă nicio interacțiune cu personalul hotelului iar în cazul în care aceasta este absolut necesară un angajat va fi desemnat exclusiv pentru camera respectivă
– dacă rezultatul este pozitiv managerul responsabil de sănătate va declara în mod oficial incidentul către Organizația Națională de Sănătate Publică pentru a fi înregistrat în registrul instituției. Pacientul va fi nevoit să se izoleze la un hotel special de carantină sau va fi transferat către un spital desemnat dacă prezintă simptome severe
– dacă rezultatul este negativ, doctorul hotelului sau un medic din localitate va fi chemat pentru a-l diagnostica și oferi tratament și instrucțiuni
- orice persoană care acompaniază individul infectat (membru al familiei, partener, părinte), va fi nevoit să furnizeze informații, poarte o mască tot timpul și respecte regulile de igienă
Normele Organizației de Sănătate Publică stipulează că dacă un vizitator sau angajat a intrat în contact cu o persoană confirmată cu COVID-19 acesta va fi nevoit să se autoizoleze, să nu folosească facilitățile pentru public, să ia masa în propria cameră și să urmeze ghidul de testare descris mai sus.
Vizitatorii sunt îndemnați să respecte măsurile de igienă, mențină distanțarea socială și să fie atenți.