Sari direct la conținut

Grupul de Initiativa Civica Lacul Tei a dat in judecata Administratia Lacuri, Parcuri si Agrement Bucuresti pentru lipsa de transparenta

HotNews.ro
Toamna in Parcul Circului, Foto: USER UPLOADED
Toamna in Parcul Circului, Foto: USER UPLOADED

Grupul de Initiativa Civica Lacul Tei a dat in judecata Administratia Lacuri, Parcuri si Agrement Bucuresti (ALPAB) pentru lipsa de transparenta fiindca institutia nu a furnizat mai multe documente de interes public. Cetatenii au cerut informatii si documente referitor la atribuirea contractului pentru paza si protectia parcului firmei Ares Guard precum si actele normative care reglementeaza functionarea ALPAB si atributiile institutiei.

„Grupul de Initiativa Civica Lacul Tei a depus pe 27.11.2014, trei plangeri la Tribunalul Bucuresti pentru a solicita nstantei sa ia masuri cu privire la refuzul tacit al institutiei ALPAB de a face publice informatii de interes pentru comunitate privind Parcul Circului. Informatiile au fost cerute pe dispozitiile legii 544/2001si vizeaza documente din dosarul achizitiei publice de servicii de paza incheiat de ALPAB pentru Parcul Circului ARES GUARD, actele normative care reglementeaza organizarea si functionarea ALPAB si documente referitoare la atributiile si activitatea administratorului de parc pentru Parcul Circul”, se arata intr-un comunicat de presa emis de Grupul de Initiativa Civica Lacul Tei.

Acesta este primul demers de acest tip intreprins de cetatenii din cartierul Lacul Tei.

In ultimii 4 ani Grupul de Initiativa Civica Lacul Tei a reusit:

– sa convinga autoritatile locale sa permita parcarea masinilor pe bulevardul Lacul Tei intre orele 19.30 si 7.00 dimineata;

– sa obtina o solutie de compromis de la Administratia Domeniului Public Sector 2 – construirea unei alei pietonale pe Strada Judetului;

– sa rezolve problema ingradirii accesului intr-un perimetru de 11.000 mp2 din Parcul Circului;

– sa organize o expozitie de fotografie „Istorie si Traditie in Parcul Tei”;

– sa convinga ALPAB de necesitatea demararii unui studiu hidrogeologic pentru a determina nivelul panzei freatice din Parcul Circului ;

In cadrul Galei Societatii Civile, sectiunea „Proiecte si campanii de voluntariat” Grupul de Initiativa Civica Lacul Tei a obtinut Premiul 1 pentru ca au reusit sa determine ALPAB sa reabiliteze Parcul Circului.

Grupul de Initiativa Civica Lacul Tei s-a format in 2010, in cadrul programului de organizare comunitara derulat de Centrul de Resurse pentru participare publica – CeRe.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro