Sari direct la conținut

GSK: Cele 500.000 de doze de vaccin contra A/H1N1 vor fi directionate catre alte tari, daca Romania nu le achizitioneaza

HotNews.ro

Contractul pe care GlaxoSmithKline l-a propus guvernului roman pentru cele 500.000 de doze de vaccin pandemic este acelasi pe care 40 de state l-au semnat. GSK avertizeaza insa ca daca executivul de la Bucuresti s-a razgandit, acestea vor fi redirectionate tarilor de pe lista de asteptare, anunta producatorul intr-un comunicat remis HotNews.ro.

Dozele de vaccin solicitate erau planificate pentru a fi folosite in completarea vaccinului produs la nivel local de Institutul Cantacuzino.

„Am reusit sa rezervam o cantitate mica de 500.000 doze de vaccin pandemic PandemrixTM pentru a raspunde cererii urgente formulate de autoritatile romane. Lotul este rezervat in acest moment pentru Romania. Datorita faptului ca exista deja o lista de asteptare pentru livrarea de vaccin pandemic PandemrixTM, cele 500.000 de doze vor fi directionate catre alte tari in cazul in care Romania decide sa nu le achizitioneze„, se arata intr-un comunicat GSK.

GlaxoSmithKline a pregatit un contract standard pentru achizitia vaccinului pandemic PandemrixTM, contract care a fost semnat de peste 40 de guverne din intreaga lume, intre care cele ale Canadei, Frantei, Germaniei, Marii Britanii, Finlandei, Norvegiei, Suediei, Irlandei, Spaniei, Bulgariei. Cele 40 de guverne au securizat, impreuna, peste 440 de milioane de doze de vaccin pandemic GSK, PandemrixTM. Aceeasi temeni contractuali au fost propusi si autoritatilor romane, se mai precizeaza in comunicat.

Vaccinul PandemrixTM este produs de GlaxoSmithKline urmand toate recomandarile si reglementarile Organizatiei Mondiale a Sanatatii si este aprobat de EMEA (Agentia Europeana a Medicamentului) pentru a fi folosit in prevenirea gripei pandemice, inclusiv pentru copii si sugari, in toate cele 27 de tari europene, din 30 septembrie. Mai multe tari au inceput deja programele nationale de imunizare cu PandemrixTM (in prezent in Suedia 1,8 milioane de persoane au primit acest vaccin).

“Organizatia Mondiala a Sanatatii, alaturi de alte autoritati de sanatate publica, considera ca aceste vaccinuri sunt sigure impotriva infectiei cu virusul pandemic si sprijina folosirea lor […] Aceste vaccinuri au fost folosite deja intr-un numar semnificativ de tari, programe de vaccinare au inceput in peste 20 de tari in ultimele saptamani si, bazandu-ne pe experienta anterioara, in care milioane de oameni au fost vaccinati deja, am constatat ca aceste vaccinuri sunt foarte sigure.

Nivelurile de efecte secundare locale – dureri la nivelul bratului, roseata, umflatura la locul injectarii – sunt de fapt foarte similare cu ceea ce am observat in cazul vaccinurilor impotriva gripei sezoniere sau chiar mai putine. In ceea ce priveste efecte secundare neobisnuite sau neasteptate, nu avem date potrivit carora aceste vaccinuri ar avea astfel de efecte adverse si de fapt ceea ce se poate constata este ca aceste vaccinuri sunt foarte sigure si au fost folosite in cazul unui numar semnificativ de oameni, fara sa existe probleme”, a declarat dr. Keiji Fukuda de la Organizatia Mondiala a Sanatatii, pe 5 noiembrie.

Premierul Emil Boc a cerut la ultima sedinta a Guvernului sa nu fie importate cele 500.000 de doze de vaccin anti AH1N1 care urmau sa fie administrate copiilor, decat in cazul in care firma producatoare isi va asuma raspunderea asupra reactiilor adverse posibile.

Ministrul interimar al sanatatii, Adriean Videanu, sustine ca firma care produce vaccin anti AH1N1 nu-si asuma raspunderea asupra posibilelor reactii adverse. In aceste conditii, Romania nu va mai cumpara de la compania producatoare GlaxoSmithKline cele 500.000 de doze care urmau sa fie administrate copiilor.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro