Mărturie de pe cel mai la modă drum al României, Via Transilvanica: „Gunoi, defrișări şi vile în mijlocul pădurii”

Via Transilvanica este un traseu turistic de lungă distanță de 1.400 de kilometri care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare.

Andrei Sovereșan, de 32 de ani, a parcurs cei 1400 de kilometri de pe Via Transilvanica într-un timp record de 15 zile. A alergat și la temperaturi de peste 40 de grade, a fost atacat de câini de stână, s-a întâlnit cu urșii, dar lupta cea mai grea o duce cu gunoaiele aruncate de români în natură. Andrei a povestit pe HotNews.ro ce a întâlnit pe drum și care a fost scopul demersului său.

Tânărul din Cugir și-a început traseul la Putna și l-a terminat la Drobeta – Turnu Severin, luna trecută. Motivul pentru care Andrei a alergat 1400 de kilometri, la diferențe mari de nivel, pe temperaturi uneori și de peste 40 de grade, a fost acela de a face vizibilă o campanie de conștientizare a problemei gunoaielor de pe munți și de a strânge bani pentru ca asociația pe care o conduce să cumpere o mașină de teren, second hand, cu care să le adune. 

Tânărul lucrează într-un magazin de articole sportive de munte, dar este și fondatorul ONG-ului Raw Nature Experience, înființat din dorința de a sprijini mișcarea de educație eco‑civică a populației. 

Parcurgerea Via Transilvanica în 15 zile reprezintă un record. Acesta nu este însă singurul: în 2017, Andrei a făcut cea mai rapidă traversare a arcului Carpaților românești, în alergare, în 23 de zile, 23 ore și 40 minute. Startul a fost în Sighetu Marmației, iar sosirea la Orșova. A alergat în total 1300 de kilometri.

Printre cei mai tineri ultramaratoniști din țară

Andrei povestește că a fost atras de orientarea sportivă, a început să alerge în 2013, iar din 2014 a început să prefere distanțele lungi. Primul ultramaraton la care a participat a fost în Bucegi pe distanța de 106 kilometri. În perioada respectivă era printre cei mai tineri ultramaratoniști din țară. A continuat, pentru că-i plăcea să iasă în natură, iar prin alergare și antrenament constant reușea să parcurgă trasee turistice într-un timp mai scurt și să vadă foarte multe zone spectaculoase. 

Defrișări și construcții de vile în mijlocul naturii

Tânărul sportiv vorbește despre lucrurile care i-au lăsat și un gust amar în timp ce alerga prin munții României, „de la defrișări, la construcții de vile în mijlocul pădurii”. 

Apoi, spune despre faptul că traseul pe care voia să-l facă la un moment dat nu era marcat, deși era o magistrală turistică care pornea din Austria și mergea în Balcani. 

„Pe partea noastră, din nefericire, în afară de Carpații Meridionali, traseul lipsește cu desăvârșire – nu sunt marcaje turistice, potecile și drumurile care apar pe hărți nu prea mai sunt, practic, nu s-a ocupat nimeni de el”, dezvăluie sportivul.

Așa i-a venit ideea să pună bazele unei asociații și să încerce, la nivel local, alături de câțiva prieteni, să schimbe lucruri mici. Au început prin a curăța gunoaiele de pe traseele din munții Șureanu, iar apoi, în colaborare cu autoritățile (Direcția de Turism de la Consiliul Județean Alba și Salvamont), au început să refacă traseele turistice din zonă, marcajele și să facă hărți de drum pentru cei interesați.

Tradiția la români: „hai să aruncăm gunoiul în vale!”

Alături de colegii de la asociația „Raw Nature Experience” a încercat să dezvolte idei pentru a-i educa pe oamenii din zonă. Obișnuiau să strângă gunoaiele din satele care nu sunt conectate la rețeaua de salubritate, chiar dacă și cei de acolo plătesc taxe și impozite la fel ca restul cetățenilor care au parte de toate utilitățile. 

„Inițial, curățam gunoaiele din văi, deoarece asta e tradiția la români: hai să aruncăm în vale, că ori le ia apa, ori cade ceva de sus și le acoperă cu pământ. Am zis să facem ceva util, așa că am montat un țarc de un metru cub, unde am pus tot felul de mesaje și afișe, astfel încât oamenii să arunce acolo doar deșeuri reciclabile. Oamenii nu au respectat asta, dar măcar nu mai aruncau gunoaiele în vale”, spune ultramaratonistul. 

Pentru a goli acel țarc, Andrei și colegii lui apelau ori la prieteni cu mașină de teren, ori la diferiți localnici care aveau acest mijloc de transport. Nu le venea ușor, așa că s-au gândit să dezvolte o campanie de fundraising, în urma căreia să cumpere o mașină de teren second-hand. 

„Trebuia să ne gândim la ceva care să iasă în evidență, așa că mi-am propus să alerg pe Via Transilvanica. Inițial, nu era ideea de a stabili un record, ci de a da campaniei o vizibilitate mai mare”, adaugă el. 

A început să plănuiască traseul însă pentru a alerga cât mai ușor, avea nevoie de cineva cu mașină care să-l aștepte din sat în sat cu alimente și cele necesare, persoană care nu a fost ușor de găsit, mai ales că urma să lipsească două săptămâni. 

Lucrurile s-au legat abia în luna iulie și a putut pleca pe traseu. 

Traseul Via Transilvanica unește 10 județe

Așa cum scrie pe site-ul oficial, Via Transilvanica este un traseu turistic de lungă distanță de 1.400 de kilometri care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Traseul a fost dezvoltat de asociația „Tășuleasa Social” a sportivului Tibi Ușeriu. 

Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite, stâlpi indicatori, iar la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual, borne care formează probabil cea mai lungă galerie de artă din lume și care însoțesc călătorii pe tot parcursul drumeției.

„Este în primul rând un proiect social, prin care comunități întregi care se aflau pe cale de dispariție, primesc un nou sens și o posibilitate de dezvoltare economică printr-un tip de turism făcut în tihnă, în care actorul principal, drumețul, nu are nevoie de lux, se mulțumește cu lucruri de bază și știe să aprecieze valoarea produselor locale”, spun cei de la Tășuleasa Social.

Proiectul Via Transilvanica a fost inițiat în anul 2018, anul sărbătoririi a 100 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia, și a venit ca o inițiativă care să fie cu adevărat despre unire. Așa s-a născut conceptul „drumul care unește”. 

Traseul unește nu doar zece județe prin care trece, dar și întreaga diversitate etnică, culturală, istorică sau geografică a Transilvaniei.

„Este gândit pe etape, astfel încât cei care-l parcurg să facă în jur de 10, 15, maximum 25 de kilometri pe zi, până să ajungă într-o localitate. Este gândit astfel încât să ajungi să vezi aproape toată țara, într-un timp relativ scurt”, spune Andrei. 

„Cea mai spectaculoasă zonă mi s-a părut Bucovina, datorită peisajelor, pentru că mie-mi place mai mult zona montană, dar și a oamenilor, care au fost foarte calzi și primitori. Dacă ar fi să fac un top aș pune Bucovina pe primul loc, urmată de zona Mehedinți, cheile Nerei, zona Herculane. În Transilvania, atât în zona secuiască, cât și în cea săsească, deși nu mergi pe un traseu neapărat spectaculos, când ajungi în localități vei fi impresionat”, completează ultramaratonistul.

Câinii de la stână

Andrei Sovereșan recunoaște că unele porțiuni din Via Transilvanica nu sunt foarte prietenoase cu drumeții, cum ar fi cele în care mergi pe asfalt sau cele în care ai doar câmp deschis și „stânga dreapta vezi doar grâu și porumb.” 

O altă problemă o reprezintă câinii. „E una dintre cele mai mari probleme, însă nu e specifică doar aici ci e specifică țării noastre.” Andrei vorbește despre cum avem foarte multe stâne, iar proprietarii acestora au foarte mulți câini, deși nu sunt toți necesari. 

Mai mult, adaugă el, există pe traseu doar două zone cu altitudini puțini mai mari, unde ar fi necesari câini la stână, în rest sunt zone de câmpie, unde urșii nu prea vin, chiar dacă au coborât în ultima vreme din păduri.

Alergătorul recomandă doritorilor să nu meargă singuri pe traseu, deși el, în experiența lui, nu a avut cum altfel. Deși obișnuit cu câinii, a avut la el un spray cu piper pe care l-a folosit de 3-4 ori pe tot traseul. 

În ceea ce privește câini folosiți la munte, Andrei spune că în Apuseni au început să apară câini kangali, mai mari și mai agresivi decât ciobăneștii românești. 

„Eu sunt obișnuit cu câinii de stână, dar n-am văzut o organizare mai bună de atac – au venit unul din față și doi din lateral; ciobăneștii nu fac asta și vin din față. Noroc că eram foarte aproape de un punct de control, iar salvamontiștii au aruncat cu pietre după ei. Am rămas cu traume cumva, mai ales că am avut o prietenă în București care a fost sfâșiată de câini și a murit. Odată cu experiența de pe Via Transilvanica am scăpat de frică.”

„Urșii sălbatici, când văd oameni, se sperie și fug”

La capitolul urși, el a dat de doi pe traseu. „Din fericire, urșii de pe Via Transilvanica sunt urși sălbatici. Pe primul l-am întâlnit într-un sat din zona Reghinului; el era în pădure, am urlat la el și a luat-o la fugă doar când m-a auzit, dar pe al doilea l-am găsit la ieșire din Praid, la maximum 600 de metri de ultima casă, deci foarte aproape de localitate. El m-a văzut, eu doar l-am auzit, dar s-a speriat de mine și a fugit. Aici nu sunt ca urșii din Bucegi sau Făgăraș, care primesc mâncare de la oameni. Urșii sălbatici, când văd oameni sau orice altceva care nu e din mediul lor se sperie și fug”, explică Andrei.

Călduri extreme

Andrei a început traseul la Putna, pe temperaturi de 13-15 grade, cu ploaie măruntă, perfecte pentru alergat. Din ziua trei, a avut ghinionul celor mai mari temperaturi din ultima perioadă și a codurilor roșii de caniculă. 

„În ziua cinci, după ce s-a acumulat oboseala, am avut gânduri de a mă opri. Apoi mi-am zis că dacă am dat drumul la bulgărele ăsta în campanie, nu mă pot opri. M-am simțit prost față de soția mea care a rămas acasă în tot acest timp, față de prieteni, dar și față de cei care au donat pentru cauză. Asta m-a motivat, așa că după-amiezile căutam un copac cu umbră, unde să stau 30-60 de minute, sau un râu să mă spăl pe față și să mă răcoresc. Tot felul de artificii ca să-mi prostesc mintea. În cursele lungi, mentalul face mai mult decât fizicul”, spune el.

Lipsa de preocupare a turiștilor pentru deșeuri

„Dacă autoritățile și persoanele angajate în diferite instituții și companii publice sau private și-ar face treaba, asociațiile și ONG-urile n-ar mai trebui să facă nimic. Dar, din păcate, toată muncă cade cumva pe umărul acestor inițiative, cât și a oamenilor care fac asta pro bono, în timpul liber”, spune Andrei. 

El povestește cum este dezamăgit și de faptul că oamenii, la rândul lor, cei care observă ce se întâmplă lângă ei, nu au inițiativă, chiar dacă au ocazia. De exemplu, în cazul țarcului montat în munți pentru deșeurile reciclabile, deși cei de la asociație ajung să le strângă periodic, momentan, cu ajutorul prietenilor sau localnicilor care au mașină de teren, mulți turiști care ajung în zonă cu mașina, pe traseu, care ar putea lua un sac, doi spre oraș, nu o fac. 

„Nici autoritățile, dar nici persoanele din zona Cugirului nu au inițiativa asta, dar să sperăm că în timp vor fi mici modificări”, adaugă alergătorul.

„Am văzut din ce în ce mai mulți oameni care nu mai aruncă șervețelele în natură, după ce-și suflă nasul, ci le duc până la primul coș de gunoi. Acum, unele coșuri de gunoi nu sunt făcute extraordinar și poți să-l arunci acolo, dar la primul vânt s-a dus”, precizează el. 

Pe de altă parte, vorbește și despre cum ar fi bine ca amenzile stabilite de lege să fie aplicate, cum ar fi în cazul celor care merg cu ATV-ul sau motorul în zone de traseu, unde oamenii vin pentru aer curat, natură și liniște.

Andrei spune că vara aceasta nu va mai alerga la niciun concurs, dar pe 7 septembrie, alături de asociația pe care o conduce organizează CugiRace. 

În continuare strânge bani pentru mașina de teren care să-i ajute să strângă gunoaiele (campania este încă deschisă și poate fi susținută aici).

„Probabil dacă întâlnirile mele cu urșii ar fi avut un alt deznodământ, ar fi fost mult mai mediatizată campania. Din păcate, asta vinde”, concluzionează maratonistul.