Sari direct la conținut

Guvern politic bicolor, condus de un independent, cu doctrina social-liberala. Cum va recepta mediul de afaceri alianta PSD-PNL?

HotNews.ro

Nesiguranta din mediul de afaceri a atins paroxismul. Citeva elemente care hranesc incertitudinea: distanta mica dintre primii doi clasati; prefigurarea unei aliante PNL-PSD cu un posibil premier independent peste un guvern politic; anuntarea unei doctrine de guvernare social-liberala. Confuzia e totala. Orice discutie ziaristi-sursa incepe cu intrebarile „Tu ce mai stii? Cine are prima sansa? Cu cine va face guvernul?”. Adresate ziaristului, evident.

De unde atita nesiguranta? Din lipsa predictibilitatii, conditie esentiala a unui mediu de afaceri concentrat pe afaceri. Antecedente dureroase exista, si inca de data recenta. S-a intimplat la finalul lui 2008, dupa alegerile parlamentare, cind mediului de afaceri i s-a propus o struto-camila: coalitia PDL-PSD.

Nimeni nu a stiut la inceput care va fi filozofia acelui guvern. Au trecut citeva luni pina cind guvernul a inteles ca Romania e in criza si a anuntat primele masuri. Struto-camila a balansat permanent intre masurile de drepata – de sprijinire a mediului de afaceri – si masurile de stinga, populiste si generatoare de cheltuieli. A inteles tardiv ca are nevoie de sprijin extern, si nici in ceasul al 12-lea cele doua partide structural diferite nu s-au inteles. Finalmente, coalitia a facut implozie si a aruncat Romania intr-o criza si mai profunda.

Ne intoarcem in acest punct? Asa se pare. Indiferent la costurile de imagine, Crin Antonescu a anuntat imposibilitatea unei colaborari cu Basescu – PDL si un probabil sprijin pentru Mircea Geoana, cu corolarul Johannis premier peste un guvern politic. Imediat, Geoana a preluat ideea din zbor si a vorbit despre un guvern cu ideologie social-liberala. O alta struto-camila sau, cum inspirat spune un coleg, „un caine care miauna ori o mata care latra”.

Dincolo de cacofonia ideologica a posibilei coalitii PSD-PNL, ne intoarcem la lipsa totala a unei filosofii de guvernare. Liberalii militeaza pentru scaderea taxelor si impozitelor si mentinerea impozitarii unice, in timp ce Mircea Geoana este un adept al impozitului gradual si, mai cu seama, a suprataxarii cistigurilor.

Protectia sociala e si ea o tema centrala pe care cele doua partide au viziuni complet diferite. La fel si in ceea ce priveste educatia.

Crearea coalitiei formalizate intre cele doua partide fundamental diferite va duce la o noua intirziere in pozitionarea politicilor guvernamentale. Va dura pina cind cele doua blocuri isi vor armoniza pozitiile – daca vor putea face asta.

Mai mult: vor exista temeri constante legate de capacitatea unui premier independent de a tine in friu un guvern politic. Si bicolor pe deasupra. Care va fi autoritatea lui Klaus Johannis in fata puternicilor politicieni din ambele partide?

In tot acest timp, mediul de afaceri va astepta raspunsuri si solutii, prizonier al aceleiasi nesigurante.

Si toate astea pentru ca singurul punct real in care PSD si PNL se intilnesc e ura fata de Traian Basescu.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro