Sari direct la conținut

Guvernatorul din Washington a activat Garda Naţională, pentru cazul în care apar violențe electorale

HotNews.ro
Guvernatorul din Washington a activat Garda Naţională, pentru cazul în care apar violențe electorale
Imagine cu Casa Albă, la Washington, D.C. pe 1 noiembrie 2024. Foto: Profimedia

Guvernatorul statului Washington a anunțat vineri, 1 noiembrie, că activează mai mulți membri ai Gărzii Naţionale să fie în alertă, pe fondul informaţiilor şi îngrijorărilor privind posibile acte de violenţă legate de alegerile din 5 noiembrie, relatează Reuters.

Statul Washington, unde, conform sondajelor, se aşteaptă ca democrata Kamala Harris să-l învingă cu uşurinţă pe republicanul Donald Trump, a fost unul dintre cele două state unde, la începutul săptămânii, urnele de vot au fost incendiate.

Votul anticipat este disponibil pentru cei din Washington şi peste două milioane de persoane au votat deja.

„Pe baza unor informaţii generale şi specifice, precum şi a îngrijorărilor legate de potenţialul de violenţă sau alte activităţi ilegale legate de alegerile generale din 2024, vreau să mă asigur că suntem pe deplin pregătiţi să răspundem”, a scris guvernatorul Jay Inslee într-un comunicat publicat pe site-ul său.

Garda Națională a SUA este o ramură unică a armatei americane care are responsabilități atât de stat, cât și federale. Garda răspunde în mod obișnuit la urgențe interne, cum ar fi dezastre naturale și revolte. La nevoie, membrii acesteia intervin și în cadrul unor misiuni în străinătate.

  • HotNews are doi jurnaliști drept corespondenți la alegerile din SUA, care vor transmite corespondențe de la un eveniment care are puterea de a influența lumea
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro