Hamas acceptă o încetare a focului în Gaza. Propunerea de armistițiu a SUA prevede două luni de oprire a ostilităților

Hamas a acceptat o propunere făcută de către Statele Unite privind o încetare a focului în Fâșia Gaza, a declarat pentru Reuters un oficial palestinian. Ulterior, organizația a anunțat oficial că este dispusă să înceapă imediat negocierile pentru implementarea armistițiului și ajungerea la un acord de pace.
În cursul zilei, președintele SUA Donald Trump a anunțat „o propunere finală” pentru o încetare a focului 60 de zile între Israel și Hamas, precizând că așteaptă un răspuns de la părțile beligerante în următoarele ore.
„Mișcarea Hamas a finalizat consultările interne precum și discuțiile cu facțiunile și forțele palestiniene privind ultima propunere a mediatorilor de a opri agresiunea împotriva poporului nostru din Gaza. Mișcare a remis răspunsul către mediatorii frățești (Qatar și Egipt – n.red.), care este caracterizat de un spirit pozitiv. Hamas este pe deplin pregătit, cu toată seriozitatea, să înceapă o nouă rundă de negocieri privind mecanismul de implementare”, se arată într-o declarație publicată pe site-ul Hamas.
Trump anunțase încă de marți că Israelul a fost de acord „cu condițiile necesare” pentru încheierea unui armistițiu de 60 de zile, timp în care ar urma să se facă eforturi pentru încetarea războiului din Fâșia Gaza.
Până acum, primul-ministru israelian Benjamin Netanyahu încă nu a comentat declarațiile lui Trump. Până acum, Netanyahu a repetat în mai multe rânduri că Hamas trebuie dezarmat, o poziție pe care gruparea a refuzat să o discute.
Netanyahu urmează să se întâlnească cu Trump la Washington în cursul zilei de luni. La începutul zilei de vineri, când Trump a fost întrebat dacă Hamas a fost de acord cu cadrul propus pentru încetarea focului, președintele american a spus: „Vom ști în următoarele 24 de ore”.
Doar în ultimele 24 de ore, 138 de palestinieni au murit în atacurile israeliene, au afirmat oficiali din domeniul sanitar din Fâșia Gaza.
Războiul a început pe 7 octombrie 2023, când Hamas a realizat un atac surpriză în teritoriul israelian, ucigând în jur de 1.200 de persoane, majoritatea civili, alte 251 fiind luate ostatici. Circa 20 dintre ei încă se află în mâinile organizației.
Războiul de represalii purtat de Israel împotriva Hamas a devastat Gaza, regiune pe care gruparea o conduce de aproape două decenii, dar pe care acum o mai controlează doar parțial. Războiul a provocat strămutarea repetată a celor 2.000.000 de locuitori, precum și o foamete pe scară largă.
Peste 57.000 de palestinieni au fost uciși în cei doi ani de lupte, majoritatea fiind civili, estimează autoritățile locale din domeniul sănătății.