Haosul restituirilor se perpetuează. Ordonanța discriminării și naționalizării.

România a construit, în ultimii ani, un mecanism prin care încearcă să închidă una dintre cele mai sensibile moșteniri ale trecutului: despăgubirea celor deposedați de proprietăți în perioada comunistă. Nu este doar o temă istorică. Este o chestiune de drepturi patrimoniale reale, recunoscute de stat, care au fost tratate ca o creanță garantată și care, în timp, au ajuns să fie folosite inclusiv într-un circuit economic mai amplu.

În acest context, Ordonanța de Urgență nr. 38/2025 și proiectul de aprobare PLX 318/2025 au generat îngrijorări serioase, pentru că pot distorsiona din temelii modul de evaluare al imobilelor și pot schimba retroactiv regulile mecanismului de despăgubire stabilit prin Legea nr. 165/2013.

Alpha Quest Funds, fond de investiții paneuropean reglementat de Autoritatea pentru Servicii Financiare din Malta și cel mai important investitor instituțional pe piața restituirii proprietăților din România, împreună cu Wood & Company, una dintre cele mai importante bănci de investiții independente din Europa Centrală și de Est, au avertizat public că aplicarea retroactivă nu ar reprezenta o ajustare pentru viitor, ci o reducere post-factum a unor drepturi deja stabilite, cu efecte directe asupra deținătorilor de puncte și cu consecințe asupra credibilității României ca piață pentru investiții.

În paralel, Asociația Proprietarilor Deposedați Abuziv de Stat (APDAS) a semnalat un set mai larg de îngrijorări, din perspectiva celor care așteaptă efectiv despăgubirea: prelungirea termenelor de plată, diminuarea valorii economice a drepturilor deja recunoscute și reintroducerea unei incertitudini care lovește în exact categoria pentru care mecanismul trebuia să creeze finalitate și previzibilitate. În practică, efectul este clar: încasarea banilor durează mult mai mult timp, banii încasați valorează mult mai puțin și implică mult mai multă incertitudine.

Ce este mecanismul despăgubirilor și de ce contează dincolo de dosarele de restituire

Schema românească de compensare a fost construită inclusiv în logica jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), în special după cauza-pilot Atanasiu și alții contra României, care a impus statului să creeze un cadru coerent și efectiv pentru închiderea acestor dosare. În practică, statul a recunoscut drepturi patrimoniale sub forma „punctelor” (1 leu/punct ca valoare nominală), gestionate de ANRP, în cadrul Legii 165/2013 și a acordat, în ultimii 12 ani, peste 23 de miliarde de astfel de puncte, către aproape o sută de mii de victime ale regimului comunist, cu alte încă câteva mii de dosare încă nesoluționate.

Pentru foștii proprietari și moștenitorii lor, aceste puncte sunt formula prin care statul a încercat să repare o nedreptate. Pentru mulți, timpul a rămas însă un factor decisiv: despăgubirea în tranșe, întinsă pe ani, a determinat apariția unei piețe secundare: în care persoane sau entități au cumpărat punctele la un discount, asumându-și riscul de durată și cash-flow, în baza regulilor existente.

În dezbaterea publică, este importantă o distincție pe care autoritățile o invocă frecvent: între persoanele îndreptățite la despăgubire (foști proprietari și moștenitori – titularii creanței rezultate din preluarea abuzivă) și cumpărătorii de puncte de pe piața secundară (care au dobândit legal drepturile patrimoniale, prin cesiune, în baza regulilor existente la momentul tranzacției). În practică însă, dacă intervenția este retroactivă, efectul se propagă către ambele categorii de deținători: titularii inițiali sunt afectați prin întârzieri, incertitudine și presiune asupra valorii, iar cumpărătorii sunt afectați prin reducerea a valorii dreptului dobândit legal și prin blocarea mecanismului de piață.

Ce schimbă OUG 38/2025 și de ce problema nu este doar „tehnică”

Din analizele publice realizate în legătură cu OUG 38/2025 rezultă modificări care afectează ritmul plăților și tratamentul punctelor în cazul transferurilor: extinderea perioadei de plată, limitarea severă a valorii recunoscute dobânditorilor pe piața secundară și opțiuni de răscumpărare anticipată la un procent sub valoarea nominală.

În forma contestată public, însă, problema devine una de substanță atunci când modificările sunt interpretate ca aplicabile și drepturilor deja stabilite și aflate în circulație. Asta înseamnă că nu se schimbă doar un calendar de plăți; se schimbă chiar substanța valorii recunoscute printr-un drept patrimonial deja stabilit.

Impactul asupra deținătorilor de puncte: întârzieri, scădere de valoare, incertitudine

Pentru deținătorii de puncte, foști proprietari și moștenitori, impactul este imediat. Extinderea termenelor înseamnă bani încasați mai târziu, într-un sistem în care întârzierile istorice au fost deja o problemă. În plus, orice diminuare a valorii economice a dreptului recunoscut lovește tocmai în ideea de reparație și finalitate.

Tot aici apar și efecte colaterale sensibile: acolo unde punctele au fost transferate legal, contractele au fost semnate în baza unui regim juridic existent. Modificarea ulterioară poate împinge părțile în conflicte și litigii, exact în zona pe care statul ar trebui să o stabilizeze, nu să o reactiveze.

În spațiul public, discuția despre OUG 38/2025 este uneori redusă la „cine câștigă” și „cine pierde”. În realitate, miza principală este stabilitatea regulilor pentru un drept patrimonial recunoscut de stat și efectul unei intervenții asupra drepturilor deja stabilite.

În plus, chiar dacă există o diferență între titularii inițiali ai drepturilor și cumpărătorii de puncte, mecanismul a fost construit ca transferabil. O schimbare retroactivă afectează funcționarea întregului sistem, de la finalitatea despăgubirilor până la încrederea în predictibilitatea cadrului legal.

Impactul asupra investitorilor: predictibilitate și încredere în stat

Investitorii nu cer privilegii. Cer o regulă de bază: legea să fie clară și să nu se aplice retroactiv. În această temă, mesajul transmis de Alpha Quest Funds și Wood & Company este direct: pentru a evita deteriorarea încrederii, este esențială o clarificare explicită că noile reguli nu se aplică retroactiv creanțelor deja stabilite și aflate în circulație.

În practică, aceasta este miza: predictibilitatea juridică și respectarea principiului statului de drept, inclusiv principiul general că legea nu produce efecte retroactive în detrimentul drepturilor deja stabilite. Din perspectiva investitorilor, lucrurile se reduc la această clarificare, „atât de simplu”.

Conform pozițiilor publice și comunicărilor pe acest subiect, deși au existat demersuri și discuții cu autoritățile publice, clarificarea explicită privind neaplicarea retroactivă nu este acceptată/implementată, iar această rezistență amplifică incertitudinea.

În acest context, Greg Konieczny, fost CEO al Fondului Proprietatea, a declarat „În calitate de fost CEO al Fondului Proprietatea, am crezut întotdeauna în puterea democrației în România, în statul de drept și în predictibilitatea juridică. Aplicarea retroactivă a OUG nr. 38/2025 ar submina aceste valori, ar eroda încrederea investitorilor și ar risca să afecteze reputația României ca economie de piață stabilă, subminând încrederea pe care România a muncit atât de mult să o construiască.”

De ce CEDO este un reper inevitabil: „bunul” include și creanțe recunoscute de lege

În jurisprudența CEDO, protecția proprietății nu se limitează la imobile. Ea include și creanțe suficient de determinate, recunoscute de lege, care creează o așteptare legitimă de a încasa o valoare. Într-un asemenea cadru, retroactivitatea ridică probleme de compatibilitate cu standardele privind legalitatea, proporționalitatea și echilibrul dintre interesul general și protecția individului.

Aici se potrivește și citatul (parțial) atribuit prof. univ. dr. Radu-Alexandru Rizoiu: „Orice intervenție legislativă în mecanismul de compensare, mai ales dacă este retroactivă și în detrimentul deținătorilor unor drepturi deja stabilite, transmite un semnal profund negativ (…) Dacă statul ignoră garanțiile constituționale, schimbă constant regulile și sacrifică transparența pentru interese oportuniste, nu doar că nu reface încrederea, ci o compromite pe termen lung.”

POLITICO și impactul reputațional pentru România

Discuția nu a rămas una locală. POLITICO, una dintre cele mai influente publicații paneuropene, urmărită îndeaproape de decidenți și de comunitatea investițională internațională, a relatat că investitori internaționali au semnalat public problema și au criticat schimbările propuse, inclusiv prin prisma efectului asupra pieței secundare și a predictibilității.

În plus, tema nu a fost ridicată doar în spațiul media: în ultimele săptămâni au avut loc discuții extinse cu reprezentanți ai instituțiilor relevante din UE și cu agenții de rating, pentru a prezenta riscurile asociate unei aplicări retroactive și efectul asupra predictibilității juridice. Subiectul a fost adus în atenția acestor actori, astfel încât impactul să fie evaluat în contextul mai larg al credibilității fiscale și instituționale a României.

Aici miza este reputațională: România ajunge în atenția presei internaționale, precum și instituțiilor globale, cu o temă asociată impredictibilității și diminuării unor drepturi patrimoniale deja recunoscute. Într-un moment în care România are presiune pe deficit și nevoie de consolidarea credibilității, o asemenea percepție externă se traduce rapid în costuri reputaționale reale.

Costul real este suportat de deținători și de credibilitatea României

Pentru deținătorii de puncte, miza este ca procesul de despăgubire să rămână efectiv, predictibil și să nu fie împins din nou în ani suplimentari de incertitudine, prin modificarea regulilor după ce drepturile au fost deja stabilite.

Pentru investitori, miza este la fel de clară: o clarificare explicită de neaplicare retroactivă. Fără această clarificare, efectul este menținerea incertitudinii și deteriorarea predictibilității juridice, exact în domeniul în care România, istoric, a fost obligată să livreze soluții funcționale sub standardele CEDO.

Într-un moment în care România are nevoie de credibilitate, diferența dintre o ajustare legitimă și una care produce costuri sistemice este, în esență, diferența dintre reguli stabile și reguli schimbate retroactiv.

Articol susținut de Alpha Quest Funds