Harry și Meghan solicită „o întrevedere” cu regina Elisabeta a II-a / Oficialii Palatului sunt șocați de tupeul celor doi
Ducele și ducesa de Sussex vor ca regina să o întâlnească pe cea mai tânără strănepoată a ei, pe care au botezat-o Lilibet (după numele de alint din copilărie al reginei) și s-au oferit să zboare în Marea Britanie împreună cu fiica lor de patru luni să viziteze Castelul Windsor dacă regina ar fi de acord cu întâlnirea, scrie presa britanică.
Dacă propunerea celor doi va fi acceptată, aceasta ar fi prima călătorie a lui Meghan în Marea Britanie, de când a renunțat la prerogativele regale în schimbul unei vieți independente din punct de vedere financiar, în California. Cu toate acestea, oficiali ai Palatului Buckingham nu sunt încântați de propunerea lor și li se pare uimitoare îndrăzneala de a adresa o asemenea întrebare după afirmațiile pe care le-au făcut despre familia regală în interviul lor cu Oprah Winfrey.
Acest lucru vine într-un moment în care reprezentanții Palatului regal iau în considerare opțiunile legale pentru a-l împiedica pe Harry să facă alte dezvăluiri despre monarhie în așteptatele sale memorii.
„Harry și Meghan au venit cu această ofertă, dar o mulțime de oameni sunt șocați de tupeul lor. Poate că vor cu adevărat să o vadă pe regină, ceea ce este uluitor având în vedere prin câte au făcut-o să treacă în ultima perioadă”, spun oficiali ai Palatului.
Aceștia au menționat că Regina nu a răspuns încă cererii celor doi. În schimb, au avut loc discuții la palat dacă ducele și ducesa de Sussex ar trebui să fie invitați la sărbătorile anuale de Crăciun, mai ales că ei nu au participat la sărbătoarea de anul trecut.