HARTA DINAMICA RATB isi va extinde reteaua de transport spre marile centre comerciale si spre cartierele rezidentiale noi
Regia Autonoma de Transport Bucuresti isi va extinde reteaua de transport spre marile centre comerciale si spre cartierele rezidentiale noi, prin prelungirea unor linii deja existente si infiintarea altora noi, se arata intr-un comunicat de presa al institutiei citat de Agerpres.
Proiectul demareaza cu o analiza a oportunitatilor oferite de infiintarea unor linii care sa asigure urmatoarele legaturi:
Traseul 1: Gara de Nord, Pasajul Piata Victoriei, Calea Dorobantilor, Bd. Lacul Tei, Sos. Colentina, Institutul Oncologic, complexul comercial Niro;
Traseul 2: Piata Universitatii, Bd. Eroilor, Bd. Iuliu Maniu, cartierul Militari Rezidence;
Traseul 3: CET Sud Vitan, Sos. Stefan cel Mare, Foisorul de Foc, Calea Floreasca, Sos. Pipera, Sos. Bucuresti Nord, cartierul Rezidential Swan.
Intr-o etapa ulterioara, vor fi luate in calcul traseele: Piata Eroii Revolutiei, complexul rezidential Green City si Piata Chibrit, Sos. Chitila, parcul comercial Colosseum.
Potrivit RATB, pentru analiza extinderii retelei de transport a fost infiintata o comisie alcatuita din membri ai conducerii RATB dar si reprezentanti ai consiliilor locale din Judetul Ilfov, ai Consiliului General al Municipiului Bucuresti si ai centrelor comerciale si complexelor rezidentiale.
„Extinderea retelei de transport si infiintarea statiilor intermodale vor imbunatati conditiile in care calatoresc bucurestenii si cetatenii judetului Ilfov, iar activitatea comerciala din jurul Capitalei va cunoaste o dezvoltare semnificativa”, a declarat directorul general al RATB, Adrian Crit.
In comunicatul institutiei este precizat si faptul ca, odata cu crearea Autoritatii Metropolitane de Transport Bucuresti, pana la intrarea in functiune a acesteia, RATB impreuna cu reprezentantii Metrorex si CFR Calatori vor lua in calcul infiintarea unor statii intermodale (tren-autobuz) pe centura capitalei, prin care sa se asigure transferul calatorilor de la statiile feroviare si pana la terminalele de transport public din Bucuresti, de suprafata sau subterane.
- Da click pe traseele de pe harta pentru mai multe detalii
Legenda:
Traseul 1: Gara de Nord, Pasajul Piata Victoriei, Calea Dorobantilor, Bd. Lacul Tei, Sos. Colentina, Institutul Oncologic, complexul comercial Niro;
Traseul 2: Piata Universitatii, Bd. Eroilor, Bd. Iuliu Maniu, cartierul Militari Rezidence;
Traseul 3: CET Sud Vitan, Sos. Stefan cel Mare, Foisorul de Foc, Calea Floreasca, Sos. Pipera, Sos. Bucuresti Nord, cartierul Rezidential Swan.
Harta de baza © OpenStreetMap contributors, CC-BY-SA este oferita prin intermediul serviciului de cloud ArcGIS.com, serviciu oferit de ESRI.