Sari direct la conținut

HARTA Studenti la coada in Grozavesti, la UCECOM, unde este doar o sectie de votare. Sectii alternative la 4 adrese pe o raza de 1 km

HotNews.ro
Harta sectii alternative in Grozavesti, Foto: Hotnews
Harta sectii alternative in Grozavesti, Foto: Hotnews

​Alegatorii din afara Bucurestiului care votau la sectia de votare de la UCECOM, din zona Grozavesti, din sectorul 6, inaintau greoi la coada, duminica dupa-amiaza, in conditiile in care aici functioneaza doar o sectie de votare, singura pe o raza de circa 1 kilometru. Alegatorii cu domiciliul in afara Capitalei, cazati in Grozavesti, ar putea vota in alte 20 de sectii grupate in 4 cladiri, pe o raza de circa 1 km de UCECOM.

La Colegiul UCECOM „Spiru Haret” a fost amenajata doar sectia 1205, in sala de sport, in conditiile in care in apropiere sunt caminele studentesti din Grozavesti, unde locuiesc mii de potentiali alegatori.

In turul I la sectia de la UCECOM, au votat 827 de persoane numai pe lista suplimentara, adica persoane care locuiesc in afara Bucurestiului, in cea mai mare parte studenti cazati in Grozavesti. Atunci, numai 243 de alegatori au votat pe lista permanenta, in conditiile in care aceasta lista cuprinde in total 876 de votanti, care au domiciliul in zona.

Coada la sectia de la UCECOM

Coada la sectia de la UCECOM

Foto: Hotnews

Duminica dupa-amiaza, la turul II de scrutin, coada numara circa 20 de studenti (cu domiciuliul in afara Bucurestiului) care stateau asteptau la rand aproximativ 20 de minute fiecare pentru a putea vota. La o masa in fata cladirii, 5-6 studenti, indrumati de un membru al sectiei de votare, isi completau declaratiile pe proprie raspunedere ca nu comit vot dublu.

Timp mai mult se pierdea in momentul in care ei trebuia inscrisi pe lista suplimentara, care trebuie completata, cu atentie, om-cu-om, de catre presedintele biroului sectiei. Astfel, desi erau 7 cabine de vot amenajate in sectie, nu se vota decat la o cabina odata, cazurile in care doua cabine sa fie simultan ocupate fiind foarte rare.

Pentru fluidizare, cei care votau pe lista suplimentara puteau sa-si ia buletinul de vot si stampila si sa-si lase cartea de indentitate pentru aplicarea timbrului autocolant (semnul ca au votat) la oricare dintre cele 7 masute, in timp ce localnicii (de pe listele permanente) puteau merge doar la 4 masute, avand in vedere ca ei nu erau nevoiti sa stea la coada.

Studentii cu domiciliul afara Bucurestiului votau insa anevoios, din cauza faptului ca exista doar o sectie de votare in cladire si deci o singura lista suplimentara pentru a se inregistra.

Studentii cazati in Grozavesti si alte persoane care locuiesc in zona dar care nu au domiciul in Bucuresti pot vota in alte 4 locuri raspandite pe o raza de 1 kilometru de sectia de la UCECOM, indicate si pe harta de mai sus:

  • Scoala Gimnaziala 168, din strada Alizeului nr. 9 – aici functioneaza 5 sectii de votare: 1206-1210.
  • Colegiul Tehnic Carol I, strada Porumbacu nr. 52 – aici functioneaza 9 sectii: 1211-1218
  • Clubul Sportiv Scolar 5 – Calea Plevnei 124 . Aici este o sectie: 1204
  • Liceul Teoretic Tudor Vladimirescu Bulevardul Iuliu Maniu  nr. 5 (Bd. Armata Poporului, Bulevardul Pacii). Aici sunt 5 sectii de votare: 1199-1203.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro